îmi acuz nașterea de subiectivism

Mie tocmai forma nu mi se pare reusita. Asa sint destule metafore frumoase si imagini interesante. Cred ca mai nimerit ar fi fost sa rupi textul si sa lasi un vers scurt de un singur cuvint, ala pe care il repeti.

un sens pleacă din cuvânt și se întoarce în cuvânt pentru a pleca din nou resemnificat poetic. Disimulare a motivelor, contemplare a \"enigmelor\" existențiale, într-o inedită \"viziune\" cosmologică.
Cred, totuși, că aspectul formal reușește să fie el însuși \"disimulator\" al conținutului și, nu știu dacă în sensul propus de Liviu sau altfel, însă se simte o \"forțare\" a formei.

Cu respect,

multe constructii interesante dar nu mi s-a parut inspirata ideea de-a repeta ultimul cuvant din versul precedent in urmatoarea, si tot asa.
un sfat pe care ti l-as da ar fi sa incerci sa scrii ceva despre versuri, poezii si poeti insa care sa cuprinda tot ceea ce vrei tu sa spui despre astea, pentru ca tu ai mai vorbit in poezii despre aceste \"elemente\" si in viziunea mea arata ca o tema reluata, ca o obsesie.
obsesiile sunt bune, dar de exemplu poti scrie despre \"versuri\" si fara a folosi cuvantul \"vers\".

clau:)

cu multumirile de rigoare... am incercat o noua varinta...


... cât
cât
de curând voi celebra viață întors dintr-un glaciar tăiat ca un
lemn
ars în lacrimile miresei la altar venită cu descântec de
somn
de pustiu fără Ioan dăruit ca mită unui embrion
alungat
să îmi unesc părinții parazitând meduza unui gri
coral
disecat în arome de labirint cu petale
uscate
în zborul vocalei trăgând umbre dintre
fiare
pentru potcovarii valurilor disperate ce oftează în
larg
vândut ciobanilor cu stâna închisă la fluturi ucigași ce
nasc
în capsula mea un vers banal îngramădit sub
soare
măsurat în picături de rouă dimineața când
apare
ca o umbră întârziată la propria
naștere
căreia i-am făcut dosar de
acuzare...


cu respect,
inoni

Multumesc pentru citire, Bogdan si mai ales pentru comentariu.
Nu cred ca scriu pentru ceva anume si nici daca ceea ce scriu se poate numi poezie. Recunosc ca am ezitat inainte de a trimite incercarile mele stangace, pe acest site. Pur si simplu scriu pentru ca asa simt in anumite momente si cuvintele curg singure...

cât de curând voi celebra viață întors dintr-un glaciar tăiat ca un lemn
lemn ars în lacrimile miresei la altar venită cu descântec de somn
somn de pustiu fără Ioan dăruit ca mită unui embrion alungat
alungat să îmi unesc părinții parazitând meduza unui gri coral
Îmi încâlcesc mintea să pătrund în sensuri - voi celebra viață întors dintr-un glaciar tăiat ca un lemnîntoarecerea, unde oare decât la…începuturi, acolo unde doar într-un descântec lacrimile miresei își definesc puritatea doar în fața altarului. Embrion alungat de undeva dintr-un pustiu, acolo unde nici măcar nu și-ar fi găsit rodul, decât prin unirea a doi care formează un UNU.

coral disecat în arome de labirint cu petale uscate
uscate în zborul vocalei trăgând umbre dintre fiare
fiare pentru potcovarii valurilor disperate ce oftează în larg
larg vândut ciobanilor cu stâna închisă la fluturi ucigași ce nasc
nasc în capsula mea un vers banal îngramădit sub soare
Din nou întrebări: de ce petale uscate, dacă acel embrion a prins viață? O luptă cu tine cu viața, mai mult cu tine, iar acel zbor al vocalei nu te ajută de loc? Apoi ucigași care nasc, ce nasc, ce ucid? Da, pot ucide patimi , orgoli … și să nască frumosul chiar așa îngrămădit sub soare.

soare măsurat în picături de rouă dimineața când apare
apare ca o umbră întârziată la propria naștere
naștere căreia i-am făcut dosar de acuzare
acuzare...
Există totuși o speranță în picături de rouă, așa cum roua se naște din noapte spre a bucura lumina, tot așa cred ca acest dosar de acuzare, nu poate fi făcut nașterii ci doar scopului pentru care suntem născuți…

m-am invaluit in versurile mele, de fapt in interpretarea ta... mi-ai adus aminte ce inseamna a simti... ce inseamna a intelege... am inteles... ai reusit sa vezi o parte a labirintului vietii, labirint in care daca ai intrat astepti minunea ca sa poti iesi, de fapt minunea e impacarea cu tine insuti... linistea suprema a eternitatii...

multumesc pentru o cheie... acum astept semnele sa gasesc usa, sa o deschid si sa fiu impacat...

inoni

Bogdan, a doua varianta propusa de tine mi se pare mai reusita.

și nouă, ca niște săgeți zburând prin gândurile noastre, una câte una, în zborul lor legat.