Azi, printre resturi de iarnă,
ghioceii și-au scos capetele, sfidând gerul și neaua.
Mi-au zâmbit ștrengar și m-au invitat la un pahar de viață, cu de toate decorată.
Am zâmbit. O lacrimă
Strânge‑mă în brațe și lasă‑mă să visez cu capul pe umărul tău.
M‑aș imagina prințesă și aș aduna stelele, licuricii și fluturii.
M‑aș prinde în dansul lor și, când aș obosi, l‑aș ruga pe
Uneori mă chinuie gândul
că m‑aș putea risipi
în bezna acestui timp apăsător.
Tot mai rari sunt cei care,
într‑o lume încărcată de zgură,
mai știu să rămână Oameni.
Și mult mai
Nu te neliniști când gândurile mele
se rătăcesc, din când în când.
Le poartă ploaia atunci când firul ierbii
râde ștrengărește,
le ridică fluturii când vara adoarme
în lumina ei caldă,
Ce mi-aș mai putea dori?
Dumnezeu mi-a dăruit speranță
Atunci când eram îngenuncheată.
M-a ridicat când alții m-au ajutat să cad,
Mi-a șters lacrima ce o simțeam căzând adânc în mine.
Am așezat un fir de păr negru
pe un petec alb de hârtie,
un petec de viață, o fărâmă de timp?
Negrul și albul imaculat –
o zi suspendată între lumi,
fără început, fără sfârșit.
Un
Azi,
pentru că am putut alege,
am decis să-mi fie lene,
să uit
de multe profesii cotidiene:
soție, mamă și altele...
balastul l-am aruncat în colțul cu „de uitat”.
Am trimis în
viața-i se citește-n ochii pădure,
dulceața lor șterge umbre cenușii,
tunet de șoapte.
chipu-i,
păstrează adânc în el,
doruri călătoare,
infinitul dragostei -
neostoită fântână
Nu trebuie să fii perfect.
Nu trebuie să fii erou.
E suficient să vrei să fii un om bun.
Frumusețea adevărată nu se vede cu ochii,
Se simte cu sufletul.
Ea trăiește în gesturi simple,
în
umbre legănate de vânt
se-aștern pe cărare.
luna desenează siluete în cale,
șoapte domoale curg, ca o chemare.
cărarea înghite tăcere și vis,
pașii tăi... ai mei... totuna —
ascund în noapte
dacă astăzi te-am iertat,
n-o lua de la capăt!
sufletul nu se dă bătut,
nici când dorul doare,
nici când timpul tace,
nici când pustiul e mai pustiu...
sufletul știe,
toate-s
Când spui "noi"
spui mai mult,
mai mulți,
mai multe...
Mai mult dor,
mai multă nevoie de o îmbrățișare,
mai multe piedici,
și totuși mai multe mângâieri.
Vorbe bune,
strângeri de
M-am ridicat pe vârfuri
Să ating indiferența vorbelor tale,
Să opresc cu tăcerea dintre două lacrimi
Gândurile nerostite...
Vorbele îmbrăcate în ură
Să le agăț în cuiul uitării,
Să mă mint
Aș vrea să fiu ploaie,
Să spăl, în ropote, dezamăgirile unei zile sufocată de poveri nebănuite...
M-aș strecura gingaș printre gânduri răvășite de vreme, de uitare,
Și-aș destrăma impuritățile
Eu mi-s de la țară,
Acolo m-am iscat,
Crescut-am printre arbori
Și-n iarbă m-am jucat.
Aveam prieten curtea,
Ograda era mare,
Rai, pădurea
Gârla, scăldătoare
Mângâiere, rătăciri de
să te agăți cu sufletul de cer,
să-l cobori în adâncul mării,
să te ascunzi unde mare și cer una sunt,
să găsești contopirea dintre minus și plus infinit,
se poate?
asta ar putea însemna
Tinerețea este a unei vârste!?
Sufletul, copil zglobiu,
Aleargă fără popas,
Aripile-i, muguri de viață,
Se zbat rătăcind pe cărări bătătorite.
Mi-e dor de mine ieri,
Mă doare azi,
Mă
am râs,
îmi place să râd
clopotul fericirii sună ciudat
are și miere, are și pelin,
are culorile ochilor de copil,
lacrimile îngerilor.
am plâns,
nu mi-a plăcut,
fulgerul
Înconjurată de cărți...
Ce să aleg?
Așteaptă,
Nu se plictisesc,
Nu plâng,
Iartă.
A apărut curcubeul...
Nu am văzut ploaia
M-au învitat la ceai
Fraze amestecate.
În peisajul meu
Mai stai și în seara asta cu mine,
N-am să mai spun nimic,
Cu capul pe umărul tău, dacă mă lași,
Am să-ți privesc chipul,
Am să-ți număr toate cutele, firele albe,
Am să-mi aduc aminte toate
Primăvară,
Cu dor de cuci
Prinși pe la cuiburi
Rătăcite prin desișurile despletite,
Cu dor de verde
Ce curge în nuanțe suave
Peste pământul răscolit
De prea mult nou dintr-o dată,
Cu
E primăvară iarăși în sat,
Mama așează masa în grădină,
Ne adunăm cu toți ca și altădat'
În jurul ei să-i spunem,
Ce bine este mama în a ta lumină!
Ne-a pus pe masă bunătăți
Și-n inimă ne-a
Să fii iubit e ca și cum Dumnezeu te-ar săruta pe creștet,
Să iubești e ca și cum El ți-ar spune povești în fiecare seară.
Nu există fericire mai mare decât cântecul dragostei în zori de
DE