de ce-mi este teama?
zilele curg din brațele timpului,
va fi la fel pâna la capat…
există un punct final - un început
chiar dacă azi
simt cum m-apleacă lacrima.
ți-am lasat pe marginea
ninge, ninge, ninge,
fulgi mari acoperă desenul
și basmul poate-ncepe…
să așezăm brăduțul în camera cea mare,
să-i punem straiul nou de sărbătoare,
copii să se joace, și cu steluțe-n ochii
să
această alergare ne ucide ușor,
acoperindu-ne diminețile sugrumate de temeri,
drumul până la serile amețite de-ntrebări fără răspuns
și somnul plin de vise fără culoare …
au căzut
nu ai impresia, că arborii plâng?
freamătă frunza,
pictează timpul,
mii de culori îmbracă pădurea ...
în cercuri lăcrimează apa din fântână,
se-ascund în pântecele-i pete de ecou,
se
“Soarele râde mami, mă privește și-mi încălzește obrazul. De ce tataiu nu iese din casa și doarme așa mult?
Mi-a spus că-i este frig, să vină afară, că-l încălzește soarele…”
Tataiu nu iese
s-a trezit soarele în dimineața asta, mai vesel se pare,
m-a prins de mâna ziua cu toate ale ei, m-a invitat pentru o nouă trăire
pentru care mă remunerează de astă dată cu un zâmbet
pus cu
mă gândesc deseori la tine,
la noi…
cât timp ne pierdeam să ne-nțelegem…
și tot nu-nțelegeam ce trebuia-nțeles!
îți mai aduci aminte…
camera aceea îmbrăcată în tablouri?
pentru mine era
și astăzi ai uitat fereastra deschisă…
nu știu,
oare-ai uitat sau poate
ști că mă doare adierea vântului și vrei să mă vezi țipând la atingerea lui?
îmi spui mereu, că n-ai să mai uiți,
îmi
cum aș putea să-i explic fiului meu că astăzi sunt tristă,
că amintirile sunt peste tot în juru-mi închizându-mă în cercul lor
mai strâmt astăzi ca ieri, din ce în ce mai strâmt…
că somnul nu mai
s-a peticit
în genunchi,
în coate,
în spate, iarna sărmana
și nu mai poate ține într-un deget râul,
degeaba-și tot încearcă frâul…
se sparg,
de soare treziți,
mugurii obosiți…
explozii
Nu am știut să-i spun
de ce-a plecat zăpada…
neputincioasă,
i-am sărutat perlele din privire
promițându-i
o zi de basm
îmbrăcată-n albul neumblat,
sănii trase de caii cu clopoței,
focul din
n-am timp…
și ce mult aș vrea
să stau pe malul gârli-n clocotire:
s-arunc cu pietre după broaștele-amețite
de beția ultimei ploi de vară târzie,
să urmăresc peștii cum săgetează
Se-adună boabe de rouă în ochii de copil
Nu pot face nimic și simt în stomac fiecare lacrimă,
Inima mi-e plină de spini ascuțiți
Și gândurile se-amestecă în ploi târzii de vitregă
m-a îmbrăcat în întuneric așteptarea revenirii tale
ochii urmăreau dâre de lumină,
se chinuiau
să trântească noaptea cu capul de pereții timpului
prea leneș se pare.
inima-mi tresărea la
Pot cânta cu glas de jale
Pentru că viața m-a prins în ghearele ei
Rănindu-mi aripile,
Încurcându-mi cărările spre mai departe,
Promițându-mi mereu
Cupa cu vin și-o ultimă picătură din amarul
*** 1 ***
Pisica suferindă
Măi Ionică, un’ te duci
De alergi parcă vin turci?
Pisicuța mi-e bolnavă
Și cum sunt băiat de treabă
Dau fuga la farmacie
Să-i cumpăr o doctorie.
Mi-ar fi spus
iartă-mă!
gândurile mele respiră,
visele mele se nasc,
inima mea bate în ritmul dragostei,
pentru tine.
și dacă n-ai să mă poți ierta,
iubește-mă!
pierdută pe cărările drumului
s-au despletit gândurile,
spălate cu șampon marca “de lux”
s-au răspândit aiurea
căutând punctul de sprijin al purității.
s-au combinat gândurile,
îmbrăcate cu deșeuri marca “second
a fost o întâmplare,
numai atât.
credeam:
ce n-am sperat în clipa aceea!
fără să bănuiesc
că pentru tine
nu eram decât un obiect
aruncat
și găsit
din întâmplare.
A fost numai atât!
Se termină noiembrie…
Astfel contradicțiile,
Temerile,
Viața are alt curs
Pentru că se termină noimbrie:
Timpul potrivnic vieții mele
Și-al contopirii cu banalul
Va fi altfel…
Cine
- De ce ai fața așa … șifonată?
- De timp…
- Dar ochii de ce sunt atât de blânzi și lăcrimoși?
- Se oglindește sufletul în ei și curg râuri de dragoste de viață.
- Mâinile, picioarele, cine le-a
Minunea mea,
Să poți zbura,
Printre vise aprinse
Din somn desprinse
De mine despicate
Pentru tine îmbrăcate
În zămbet preschimbate
De noapte purtate…
Împlinirea mea,
Somnul să-ți
am scris pe-un fir de iarbă numele tău
cu rouă l-am scris
și-apoi priveam cu soarele soarbe
creația-mi atât de efemeră.
am privit cerul
și-am desenat în aer tot numele tău
și clipa mi-a
buzele tale
pe buzele mele poposind
au ștrangulat cuvintele,
au destrămat silabele,
literele zburau deasupra noastră amețite
și-același dans se repeta pentru a nu știu câta oară…
se topeau
DE