Obrazu-mi e-nghețat,
E ger și totuși bine.
Afară s-annoptat,
Iar eu gândesc la tine.
E iarnă ca și-atunci
Și fulgii-mi cad prin păr,
Ce crudă-mi pare clipa
Cu-al ei trist adevăr!
O
Amintire:
trecut dezgolit,
cerneală aruncată peste ieri,
unealta a durerii, bucuriei zilei ce stă să vină,
lacrima a tipului-nu vrea să plece,
loc de refugiu al celor încărcați de povara
Am obosit si vreau să rătăcesc în uitare,
să nu mai știu nimic:
de ziua de mâine,
de lacrima ce s-a oprit undeva, pe sufletul meu,
de bucurie,
de tine viață chiar.
Am obosit și-mi pare
că
Am pierdut,
nu știu când s-a întâmplat nenorocirea
acel strop de cântec:
vibrau corzile inimii
gândurile aerisite nășteau povești
nerostite vreodată,
trăite numai de un copil naiv
ce nu
Veni-va o vreme când
Numai în gând voi mai putea uita
De timp ninsă că sunt.
Am să mă-mpac cu amintirile
Și am să cer iertare
Monezilor nefructificate.
Însă, nu am să pot spune
Nici peste
Am sperat mereu
Că ai să te întorci,
Că vom fi din nou împreună.
Dar, aștept … aștept…
Oare toate punțile de legătură s-au rupt?
Oare nu mai există nimeni
Care să-mi spună ceva despre tine
Sau
dacă aș putea înțelege viața,
dacă aș putea crede
în ziua ce stă să vină,
dacă aș putea ignora lacrima
ascunsă în sufletul meu,
dacă aș putea să mai cred în speranță
atunci…
ți-aș spune
că
Eu, copilul de altădat
Mă regăsesc în copilul de azi
Ce sub privirea-mi prinde aripi.
Răvășită de-ntrebări,
Încerc să descopăr în lumea lui-lumea mea.
Bucăți de imagine se desprind din
am vândut anul cel cel vechi,
la naiba
pe doi bani.
l-am aruncat în stradă:
nu am privit unde-a căzut,
nici n-am știut cine l-a luat,
trecut de lepădat,
prezent pentru sperat.
viață:
un fir
“Fiul meu, cel mai frumos copil din lume”, spune mama,
“Mama mea, cea mai bună mamă din lume”, spune fiul.
Într-o lume cu cei mai frumoși copii, cu cele mai bune mame,
“Unde se-ascunde mama
fiul meu nu știe multe lucruri,
explorarea lucrulilor simple
îi umple curgerea timpului,
aleargă, “să plindă cionicătoarea”,
de stângăcie pașii se ciocnesc,
balaurul “piatlă” genunchi-i julește,
Îmi amintesc cum m-alintai,
Cum fața-n palma-ți mică mi-o luai
Și o strângeai cu dragoste la pieptul tău,
Mi-e dor de tine, mamă și sufletul mi-e greu.
Îmi amintesc de ochii tăi ce
de astăzi
zâmbetul nu mai funcționează…
ceva
s-a stricat;
se-ntâmplă…
artificiale,
schimonosite gesturi,
contururi ipocrite,
scenariu,
viață-minciună…
ce
*La drum*
Am luat cu mine
Valiza cu vise
Și-am presărat
Potecile timpului ce sta să vină…
*Prietenie*
Întinde mâna
Să ucidem
Orice gând dintre noi,
Să atingem
De-ar fi și pentru o
Dacă-ai să vii astăzi
Te-aș iubi mai mult cu o zi
Dacă-ai să vii mâine
Te-aș iubi cu o zi mai puțin
Dar pentru că nu vii
Iubesc așteptarea…
Dacă-ai să fii cerul
Þi-aș săruta
uneori,
viața e crudă
și parcă
n-am merita răzbunarea ei…
uneori,
timpul trece prea greu
și-ascunde-n pântecul său atâta durere…
uneori,
e trist adevărul
și-atât de amar e
un drum prăfuit
șerpuiește
printre dealuri înfrigurate:
cu teama degradării înfiptă-n priviri,
cu umerii dezgoliți,
sfidând prin impudoare
începutul unei noi lumi.
praful
Am strivit nisipul,
perdea de catifea
sărutată de marea pusă pe șotii.
Am privit cerul,
infinitul
și gândurile le-am ascuns
unde mare și cer una sunt
pentru a putea
să regăsesc o fărâmă de
Deschid fereastra și
un vânt rece
mă cuprinde în îmbrățișarea lui.
Gândurile
copii hoinari
se-ntorc,
se-amestecă,
amintiri se răscolesc,
dorul de tine țipă
și vântul suflă… suflă…
dorul de
voiam să te-ating
raza de soare-și revărsa
lacrima-i albastră
picături de lumină
dansând între noi…
am întins mâna,
ai deschis brațele
și-am strivit între noi
raze tremurânde.
galben, maron,
covor de funze
simfonie de culori;
raze firave, nori suspinând
cântec stins,
șoapte domoale
dansând prin aer:
imaginând povești
pentru alt anotimp.
pleoape
Iubește-mă!
…când noaptea ne curge prin vene,
când diminețile ne privesc prin perdea
dăruindu-ne încă o zi
și încă una…
… sunt doar o femeie
a fost să fie așa…
prin tine
eu,
prin
DE