unu…doi…
prea mult;
cuvinte fără rost,
gânduri amestecate
amalgam
aiurea …
doi…unu…
prea puțin,
fără cuvinte
fără gânduri
descompunere
aiurea…
și unu… și doi…
și doi… și unu
mult…
Mă regăsesc într-un fir de iarbă:
ploaia mă hrănește,
vântul m-apleacă,
soarele mă ridică
gerul mă chinuie,
zăpada m-ascunde,
tu mă strivești cu pasu-ți obosit,
strigătu-mi se pierde-n
a fost un punct
punctul a devenit linie
unduită dupa imaginație.
la granița dintre linie și punct
s-a așezat lenea creatorului
o exclamare…
și linia a tremurat
o întrebare…
de n-ar fi fost
ești raza de soare ce îmi pătrunde-n suflet mângâindu-l
cu tine,
viața s-a transformat în cântec
și-am învățat ce-nseamnă bucuria
pe care credeam numai
c-am întâlnit-o și altă data.
ești
albul crizantemelor,
parfum amețitor,
albastru,
tu, eu
imensitatea clipei
pierduta-n inocența ochilor de copil.
întind mâna.
mă pierd în cuvinte
și șoaptele se-ascund după
îți sorb resprația
din lacrimile nevinovate ale cerului pus pe șotii,
din raza de soare ce mi s-a prins în păr,
din limpezimea apei din fântână,
din triluri de păsări ascunse-n adânc de
Ziua mănâncă întunericul nopții,
Noptea bea lumina zilei.
Lumină sau Întuneric una sunt!
Foamea și setea-s tot timpul egale.
În viată totul e echilibru.
Ideea dezechilibrului e
Dacă am putea să nu greșim
atunci când greșim
poate că-n jurul nostru ar fi mai multă lumină,
lumea, ne-ar părea altfel…
noi am fi altfel pentru acei
ce-alături ne stau
pentru o fărâmă din
camera mea
imagine plutind în
lacrimi albastre
de seară pierdută irecuperabil în timpul ieri.
refugiu în transformare
imaginat din reclame
rătăcind
prin colțuri ale nu știu cărei
Ce aș putea să-ți mai spun despre mine
acum
când nu mai știu folosi cuvintele,
când șoaptele mi se îneacă strivite
de privirile tale străine și reci?
Ce aș putea să-ți mai spun despre
DE