Poezie

Tristețe

1 min lectură·7 aprilie 2005

Mediu

s-a trezit soarele în dimineața asta, mai vesel se pare,

m-a prins de mâna ziua cu toate ale ei, m-a invitat pentru o nouă trăire

pentru care mă remunerează de astă dată cu un zâmbet

pus cu atenție pe corzile inimii în hibernare.

mi-e frig, nu știu de ce i-atât de-adânc în mine iarna cuibărită

și-aș vrea să mă ridic, să-mi pun flanela, să alerg,

dar tălpile se tem să atingă pământul

prea plin cu cioburi se pare…

zboară gânduri aiurea pe poteci pustiite,

cana cu cafea de astă dată-i energic somnifer

și vreau să plâng, lacrimi nu am

și vreau să râd, mă-nneacă plânsul.

tu ai plecat, nu ai spus unde,

te-aș vrea aici și nu te-aș vrea,

nu știu ce vreau, nu pot discerne,

mă-acoperă tristeți eterne.

002.780

Dumitrescu Elena. “Tristețe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitrescu-elena/poezie/114793/tristete

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.