Călăuză

Azi, printre resturi de iarnă, ghioceii și-au scos capetele, sfidând gerul și neaua. Mi-au zâmbit ștrengar și m-au invitat la un pahar de viață, cu de toate decorată. Am zâmbit. O lacrimă s-a scurs din colțul ochiului. Imaginea fragilității timpului m-a durut și totodată mi-a dat încredere: în viață, în tot și în toate. Am spus clipei ce curgea la fel ca-ntotdeauna: „Pot, chiar pot orice. Nu mă poți învinge.” Ghioceii au scuturat capetele. Un clinchet tandru mi-a mângâiat sufletul. Aveam aripi. Puteam zbura, puteam orice. „Noi suntem călăuza”, suna clinchetul lor.