Tristețea ploii

cum aș putea să-i explic fiului meu că astăzi sunt tristă, că amintirile sunt peste tot în juru-mi închizându-mă în cercul lor mai strâmt astăzi ca ieri, din ce în ce mai strâmt… că somnul nu mai are vise ci, numai zvârcoliri printre imagini colorate în gri… că primăvara asta e tot mai rece, că-mi este teamă să nu supăr clipa ce-mi bate-n fereastră cu aripa frântă, așteptând căderea în golul creat de timpul ce a plecat… cum aș putea… cum oare? ful meu spune : “părinții au multe probleme… este corect, mami?\" nu spun nimic: vorbele nu au rost când fiecare contur al feței vorbește pentru tine zâmbetul n-are culoare, culoarea nu are culoare. “speranța se naște prin mine, mami…” e fără sens tristețea ploii, când florile iau curcubeul din soare.