sonet

că numai un expert poate sa-ți spună care-i șpilul.
Mai bine l-ai căuta cu lumînarea sa nu moară fara sa lase vorbă celor care vin dupa noi...pe agonia.

Mi-ai lipsit nene, mi-ai lipsit!
Dar acu am și io o cârcoteală. Am citit de două ori textul și de fiecare dată m-am poticnit de piatra aia de veci din versul 8: \"să-mi cadă-n caP Piatra de veci, rotundă\". Și nu-mi place nici \"tubul\" ăla, mi se pare cam ciudat în context, deși la sfârșit ai mai băgat ceva în stilul matale caracteristic, anume \"șpilul\".
În rest, ești același, când matur, când copil, pe care îl știam și prețuiam.

Numai bine, Liviu!

Elena, onorat de trecere și comentariu. Chiar dacă din acesta nu mi-am dat seama dacă ți-a plăcut au ba umila mea încercare lirică.
Florin, ai înțeles mesajul, mă bucur și-ți mulțumesc pentru apreciere

Claudiu, ai dreptate, și eu eram nemultumit de viață. Am schimbat, mulțumesc.

toti cei care au pretentia sa scrie forma fixa ar trebui sa citeasca liviu nanu si adrian munteanu si d-abia apoi sa se apuce de scris. un sonet cu \"spil\", asa cum sunt multe in volumul tau. e de prisos sa spun ca mi-a placut

Eugen, exagerezi. Cel puțin în ceea ce mă privește. Mai sînt și alții (trandafiraș, Daniel...). Eu mai mult mă joc, exersez.

Reușesc să ajung și eu la acest \" joc \" de-a viața, nu de-a sonetul. În formele clasice impuse, introduci firescul, cotidianul, ceea ce nu mi se pare deloc ușor și devine chiar înoitor. Despre spiritul limbii și eu sunt de aceeași părere. Există în sânge o flexibilitate fermecătoare.
Ca să folosesc și eu un \" șpil \", ar trebui să te rog să nu-mi iei pâinea de la gură.
Rămân dator cu mesajul. Rămân dator și timpului.
Cu prietenie

Liviu, esti printre putinii care stiu/pot sa tina in maini haturile formei fixe, asa ca nu fa exces de modestie, te rog.
Iti mai scapa si tie uneori, poate atunci privesti prea mult catre o singura stea, sau strazile respirand a sange tanar?:)
Sonetul de mai sus e unul din cele reusite, cred eu.

Intr-adevar sonetul e frumos. Mi-as dori un titlu sugestiv.
Ultimul vers cred ca mai trebuie lucrut (Nu se potriveste conjunctivul cu restul frazei)

George

Adrian, chiar am zîmbit citind \"rugămintea\" ta. Mai recidivez și eu din cînd în cînd cu poezia în formă fixă, dar nu m-am gîndit pînă acum că aș putea lua locul cuiva. E un exercițiu care-mi face plăcere și dacă ăsta e un text reușit, asta nu face decît să mă încurajeze. Dar mai am pînă la 100 de mîncat cîteva pîini lirice.

Geta, un comentariu din partea ta, chiar si critic (nu e cazul aici) nu poate decît să mă onoreze.

nu-mi apare raspunsul pt. tine, Liviu? regret, cenzura burtii.

Elena, chiar nu inteleg despre ce raspuns vorbesti. Cred ca s-a pierdut pe drum, nu apare nicaieri.

Liviu iti spuneam in mesaj ca te admir ca sonetist.

Domnule Antoane,
eu nu inteleg de ce ai dedicat soetul asta asa frumos lui Costel, cand puteai sa mi-l dedici mie, ti-as fi dat o bere Guinness pe degeaba, adica pe sonet.
Ca eu ti-am citit toate versurelele din cartea matale precum si pe cele in curs de aparitie, dar Costel te citeste numai pe sarite ce-i convine si ce nu-i convine nu citeste ca are ifose de intelectual care eu nu le am ca m-am nascut din parinti de tarani alfabetizati cu forta.
Adica eu am intrat sa-ti spun ca mi-a placut sonetul ca prea e sprintar inafara de locul unde imbrancesti copilul (care poate ca tot tu esti) si-l omori si ramai numai cu maturul din matale. Eu cred ca nu-i deajuns sa fim maturi, copiii nu trebuie omorati din noi, altfel nu mai stim sa ne jucam, incepem sa luam lumea in serios (ori mult prea serios) ne crispam, ne incruntam, ne punem ochelari pe nas si vai de turul pantalonilor nostri

frumos, dar:
\"mai nou, privesc absent înspre niciunde
(cum fac la praznic rudele sărace)\"

imi pare mai mult decat spilul sonetului. observatie de o mare finete. subtilitatea subtilitatilor.

felicitari

ioana

frumos

ea și piatra, da\' când te vede așa, pierdut în spațiu, cu aripile la vedere, se face mică, mică de tot, și se ascunde sub pragul unui gând uitat...

George, multumesc pentru sugestie.
Elena - Am scos un VAI! de emotie :) asta inseamna ca aprecierea ta ma incurajeaza. Multam fain, no.
No ashe, domnu\' DoDule, daca stiam de berea aia, zau ca iti dedicam lu\' matale poezeaua. Ca Costel, vazui eu ca e zgircit. Da\' pe undeva matale ai dreptate cu copilul ala, ca nu trebuie sa-i punem piedica, sau mai rau, sa-i dam brinci, mai bine il plimbam de minuta toata viata. Uneori insa mai sint si accidente, mai ales cind esti nervos si nervozitatea vine de la nevasta sau de la votca.

Ionela, tu in general esti ironica, nu stie omul (aproape)niciodata cind esti sincera sau cind faci misto. Asa ca, nelamurit fiind, prin mintea mea flutura citeva semne de intrebare pe care insa nu am pretentia sa mi le risipesti. Cu prietenie,
Anton

Alexandra - mersi, ca sa ma exprim la fel de scurt:)
Mihaela - frumos spus (chiar metaforic), dar daca piatra aia ia proportii pe parcurs si ajunge ditamai bolovanul de piatra tombala? ei? cum ar fi? dar mai bine nu te gindi la asta, ca eu la asta m-am gindit si uite ce mi-a iesit din cap. Sa fim optimisti!

nenicule, de-asta suntem aici, băgăm și noi un cap în ușă, să fie mai lină pălitura. dacă tot frică, apăine retragem să tremurăm de unii unele, de alții altele, neh?
Hai, dă-i-nainte, vorbim noi cu pietrele. le ochim noi pe cer înainte, n-ai tu grijă!

Si dacã toate au fost spuse, eu care am venit cu trenul de searã, ce mai pot spune?
Cã-mi place sonetul, dar si portretul (de sonetist) si-am sã revin în altã searã si-n altã garã.

Anda

Mihaela, ai dreptate, dar ne-ar trebui o pusca grozava. Si pricepere pe masura. Sa ne auzim/citim cu bine.

ba nene, (ca tot ne permitem noi), toate bune pana la aia cu copilul. tacui, tacui, da\' pana cand? macar de-ai sta la parter si nu la etaju\' 3!
ia mai pune-mi o zaharina d-aia de-a lui ta (am uitat de unde ai zis ca ti-a fost adusa) in cafea ca sa uit de ultima strofa.
p.s. vezi ca tot in bucatarie vreau cafeaua.

\"mai nou, privesc absent înspre niciunde
(cum fac la praznic rudele sărace)\"
este ceea ce mie mi-a placut foarte mult in sonetul tau. i-am imaginat stingheri, la un colt de masa, cu mainile odihnindu-se in poala, ingemanate peste batista mototolita, privind in zare ca si cum nu pentru bucate s-ar afla pe acele ultimele scaune fara spatar, aduse ultimele (poate nu vin, totusi...!). aceasta privire pierduta intre pofta si siguranta ca ele, bucatele, vor fi mancate (indiferent cat de greu ai mesteca si de incet), apoi digerate si, poate, la o alta inmormantare, la un alt parastas (atunci sunt chemate rudele sarace, nu la zile de nastere sau ziua americii) vor mai avea parte de o aleasa digestie. acest tablou spuneam ca mai mult decat mi-a placut--m-a uluit. el da grutate intregului poem din punctul meu de vedere. il cunosc bine. de neam sunt de pe intinderile padurii negre. deseori m-a uluit acesta reactie static/hiperactiva, putin a la moromete, incercand sa pacaleasca viata, moartea, pe ceilalti si pe ei insisi. iti spun astea prevenita de lipsa interesului tau pentru comentariile mele. macar acum stiu ce va trebui sa fac si cum pentru ca lucrurile sa fie mai clare si mai simple.

ioana

Anda, onorat de comentariu, ma bucur ca ti-a placut.
Nia, remarc la tine o schimbare a exprimarii in sensul ca pe alocuri seamana cu al unui coleg drag noua. Si ce ai tu cu copulul? e copilul meu si fac ce vreau cu el. Mai am zaharina, iar cafeaua te asteapta, eu intotdeauna fac o ceasca in plus pentru musafirii neanuntati.

Ionela, ai vazut foarte bine, tabloul cu praznicul poate fi dezvoltat (si) in alt context, poate mai bine in proza. Sint si alte amanunte picante legate de astfel de evenimente, sa amintesc doar de femeile care sughita zgomotos sau de evolutia zgomotului de fond pe masura ce se golesc paharele, trecerea de la starea de tristete la alta de povesti, culminind cu bancurile si cintecele de voie buna in onoarea defunctului, fireste. Cel putin la noi, in sud cam asa se desfasoara. Da, ai dreptate, partea aceea a poemului e menita sa dea greutate, mai precis sa contrabalanseze socul din partea finala, pe care foarte multi o citesc intr-o cheie gresita . Un fel de bipolaritate, desi eu urmarisem ca fiecare strofa sa spuna ceva, probabil nu am reusit o comunicare perfecta cu cititorul. (Dar cui sa spun? si pentru-a cita oara? )Onorat de comentariu, prezenta ta mi-a facut placere.

că-copilu era din tine, mic refugiat. eu așa l-am simțit. nu cred că nu l-ai prins, tu pe o margine de tiv, cu un braț, din umbră. cel puțin, așa ar fi trebuit... legile nescrise ale regizorului...

De bretele, Mihaela, de bretele...:)

Liviu, ultima strofa este mai mult decat evidentza. nu stiu de ce crezi ca nu se intelege. sunt convinsa ca toti care te-au citit pricep transpunerea ta, cu tot cu pacat asumarea vinei si asteptarea raspunsului Lui. el Nino bate, cel putin inconstient, peste toate fruntile--vor nu vor--si, la un nivel subtil, reactiile ciudate, poate cinice, de aici pornesc. oamenii nu comenteaza propunerile si ideile si adevarurile absolute. au o teama, poate, sau doar o pudoare de pronintare a numelor care incep cu litere foarte mari.

altfel, puteam sa jur ca esti din sud. se vede de peste tot cum privesti printre ulucile gardului, in drum, dand impresia ca tocmai il repari. am observat, in decursul \"lungii mele vieti\" ca acest \"stil nativ\" care pe mine ma reprezinta--la fel de nativ--nu este bine digerat (ca dovada reactia ta de putin mai sus). fiind in ADN, nu se schimba iar oboseala isi spune cuvantul. si atunci, cum sa nu-ti dau dreptate, \"cui să mă plîng? și pentru-a cîta oară?\"
ma bucur sincer ca am ajuns la un nc si ca nu am reusit sa ma cert si cu tine fara sa-mi treaca asta prin cap, neam.

ioana

...iar daca ti se pune un nod in gat cand gardul cade pe tine (cu toate ca, intre timp, l-ai si reparat, daca tot nu aveai ce sa faci cu mainile si coltul de creier neocupat), te invit prin \"subsolurile\" mele! dar sa nu vii cu barda la tine... eu am aruncat, deja, toate obiectele contondente, dar inca mai caut prin casa macar un ac bont care sa ma ajute (nu rade! mai tii minte ce ne punea \"tovarasa\" sa-i faceam broastei, la ora de bilogie, cu acul... ceva pe la creier! mai stii?)

tot eu

Ioana, sa stii ca mie imi era mila de broscute, refuzam sa fac disectii (asta in facultate), mai degraba faceam injectii colegelor, era destul de hazliu. Multumesc pentru invitatie in \"subsoluri\" am sa vin, daca nu cu barda macar cu o lanterna. Ca orice roman autentic invatat cu bezna de pe scara blocului.

da da, un sonet reusit.
mie-mi place poezia ta cu forma fixa, mereu e ceva nou.
unii ar spune ca nu e decat iluzia pe care uneori o lasa
amprenta clasica, dar poate fi o forma fixa doar cu influenta clasica ( cea a formei )
dar restul nu are treaba.
;)

Claudiu, cu scuze pentru intirziere iti spun ca un comentariu din partea ta ma onoreaza. Chiar daca am primit uneori critici in ceea ce priveste poezia in vers clasic pe care o scriu, nu renunt la ea, se pare ca intr-un fel ma defineste.

Rodica, mulțumiri cu întîrziere. Am scos de la naftalină acest sonet, urmărind niște comentarii.