S o n e t 1 3 6

\"Suie în cer un rug de coapte grâne...\"


Am rămas încântat... fără replică.

...</b>

Semnele voastre, semnele prețuirii mele pentru voi.

\"Si-al focului ce imi saruta mana\"...
Prometeu, unul dintre titani, a furat focul din ceruri si l-a facut cadou oamenilor. N-a stiut la picioarele cui o sa-l depuna. Pentru fapta sa a fost inlantuit de o stanca si sortit unui chin vesnic:
\"Pe-aceste vami crucificat ramane
Sufletul Lumii, necurmat ucis.\"
Noroc ca prin apropiere a trecut Hercules, in versiune moderna ADIM, si asa ne-am regasit linistea. Si o data cu ea si un nou sonet frumos.
P.S.: Observ o variatie, in metrica folosita la primele doua strofe, in comparatie cu sonetele precedente. Interesant!

pe al sufletului il vedeam inefabil, incert, ascendent, deschis, cu multe vocale. tu detii raspunsurile, se pare...
frumos, ca mereu, si esential

Sufletul tau... un Prometeu înl&#227;ntuit?!...

Dacă mă botezi astfel , prind și mai multe puteri.
Metrica nu e schimbată în liniile esențiale. Doar că, în primele două strofe, din 8 versuri 7 au accentul fixat pe prima silabă a primului cuvânt, din necesități de a atrage atenția asupra unor segmente pe care le-am crezut esențiale.

Avem fiecare răspunsurile noastre. Pe ale tale cred că le știu.

Cam așa, dar care încă se mai zbate.

nu știu de ce mă bucur, la un text așa de trist...
să fie oare pentru că locuim colțurile acelorași zile, aceleiași lumi?
sonetul este o lucrare frumoasă.
tristețea lui să nu te apese și
ramurile bucuriei mele să te tragă de mânecă
spre țărmuri calde de vis în noapte...

În comentariile tale simt mereu emoția și sensibilitatea.
Dacă ai lua odată inițiativa de a le aduna într-un text de sine stătător, ar ieși tot poezie.
Pentru asta nu sunt trist.

nu suntem decât noi, și noi...
și aceeași agonie ne sapă tăcerile
noi punem, doar, răsad, gândurile noastre...