Poezie
Limita țipătului
1 min lectură·
Mediu
Labirintul tăcerii
mă grăbeam să prind din urmă
trenul ultimei priviri
aruncată la voia întâmplării
printre gândurile mele chinuite
în iarba visului
Lanțul de lacrimi
doruri înnodate în același ADN
chipul umbrei descifrat
în raza sufletului
cu roua sărată
scobind obraz după obraz
chipurile mele
de tăcere
salcia cu lacrimile verzi
împletea răsucit
lunga bătaia clipei
murmurând inima pe foc
între litere sticlind
jăratec
curge descântec...
același ritm de versuri
cu carul din nori
trăgând
în țeapa amintirilor
ochiul tău verde
de tăcere
și atunci
mi-am făcut inima fagure
pentru ca visele tale
să aibă finețea
puiului de lacrimă
dar tu,
vânător de buzunare
în pleoapa deschisă
de cuțitul clipei
hoinareai cu mierea cuvintelor
proaspăt ucisă sub pași
dănțuind nebunește
spărgându-mi
toate cochiliile
undeva, se ascundea o tăcere...
¤¤¤
093.907
0
în iarba visului\"- mi-a plăcut foaret mult imaginea asta. doar sunt fata verde, mi se potrivește...
mai departe nu știu ce să-ți spun, pentru că de-aici încolo am început să fabulez...