În gulagul românesc ( 15 ), mărturiile tatălui meu

<div align=justify Închisoarea Aiud, 1949 Pentru miile de mucenici trecuți prin închisoarea Aiud, Zarka însemna o realitate înfiorătoare, sinistră. Clădită pe timpul imperiului austro-ungar, ea a fost împărăția chinurilor. Ziduri groase, negre și frig ca într-o pivniță. Camere mici cu paturi de fier suprapuse și o sobă de tablă pentru care se dădea cam două kilograme de cărbuni rația pe zi. Dimineața venea inspecția. Ușa se deschidea în lături, unul din cameră dădea raportul, iar gardianul, cu un ciocan de lemn, încerca gratiile de la geam, să nu fie tăiate pentru o eventuală evadare. Orice revendicări am fi exprimat nu erau băgate în seamă. Asistența medicală era suprimată. Deasemenea plimbarea zilnică prevăzută regulamentar. În mod curent se inventa o vină oarecare pentru a se aplica pedepse barbare. Perchezițiile foarte dese erau înspăimântătoare. Eram scoși pe sală, iar în cameră se cotrobăia amănunțit. Până și paiele din saltea erau răsturnate pe jos. Stând pe sala friguroasă, dezbrăcați la piele, mulți răceau grav, cu complicații, dar la spital nu aveam dreptul și zăceai până te scoteau mort, ori, prin minune, cu ajutorul Celui de Sus, rămâneai în viață, sfârșit și schilodit. Mâncarea era sub orice critică și dacă aveai ghinionul să mai faci și “ neagra “, atunci erai aproape condamnat. Reumatismul intra în oase și erau unii care dormeau pe o targă. Într-un timp eu nu mai puteam să mișc brațele și nici să țin măcar cămașa, să mă îmbrac. Nenorocită existență inventată de diavoli ! Mihail Munteanu Va urma </div align=justify