Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

fluturări

soției mele Daniela Șontică

2 min lectură·
Mediu
știm că va veni o zi când unul din noi se va plimba
prin fața mormântului celuilalt
ținându-și sufletul de gaică \".\" lovindu-l de copacii din care verdele crud va curge printre crucile albe cu medalioane foto
ca niște ochi pe care nimeni nu-i poate închide
și nici deschide mai mult
suficient de mult încât să se continuie cu un om viu

îmi amintesc exact cum ai spus în stația de troleibuz
când plecasem de la starea civilă
\"uite-l pe hamsun\" și mi-ai indicat
ziarul cotidianul de la tarabă
care se vinde miercurea cu un roman

am luat \"foamea\" și adineauri am citit cum șchiopul mergea în fața personajului principal ca un viitor ieșit la plimbare \".\" unul din miliardele posibile
o ipostază
a ta
a lui
a ei
a noastră

a păsării pe care o naștem din piept în fiecare viață
a păsării albe și atât de mari încât bate din aripi o singură dată
printre blocuri
și nimeni nu poate să spună am auzit-o

fluturăm de capătul acestui drum infernal
pe care moartea joacă șotronul și-n loc de piatră aruncă un cântec de lebădă

fluturăm ca steagurile
din fața ONU
mașinile\".\" oamenii \".\" rănile
toate se grăbesc
se ating de noi
de trupurile noastre \".\" frumoase \".\" fragede \".\" pe care toți le-au încercat cu dinții
așa cum se face cu aurul

trupurile noastre\".\" frumoase \".\" fragede
ce sunt
parcă dintotdeauna
umbrele primului suflet
0319344
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
229
Citire
2 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

Dan Cârlea. “fluturări.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-carlea/poezie/1745154/fluturari

Comentarii (31)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cornel-ghicaCGCornel Ghica
las un mic semn (de bine) pentru \"trupurile noastre frumoase fragede pe care toți le-au / încercat cu dinții / așa cum se face cu aurul\".
mi-o placut.

cu stima, Cornel Stefan Ghica
0
Distincție acordată
@dana-banuDBDana Banu
aici se întâmplă o poezie,

Dane, tu știi deja că eu chiar cred în litera ta, nu e cazul deci să fiu suspectată de stele dedicaționist-aniversare...

reușești să decupezi fin dar în același timp cu forță imagini pline și să le expui într-un stil aerisit și liber de orice încorsetare superfluă,

aranjarea textului în pagină dovedește grija față de construcție,

da, o poezie edificiu, plină de sevă și de un anume viu al trăirii ce nu poate fi negat, trasezi cu un firesc ce îți aparține cercuri largi, în interiorul lor idei și subiectivități redate cu un autentic simț al scriiturii

hmm, cred că te-am lăudat destul pe ziua de azi, în fond nu voiam să îți spun decât că mi-a plăcut poezia, da, chiar mi-a plăcut

PS: Casă de piatră, fericiților, o viață frumoasă și copii la fel de talentați ca voi!

salut
:)
0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
f frumos, mi-a placut:crucile albe cu medalioane foto ca niste ochi pe care nimeni nu-i poate inchide si nici deschide mai mult, e tulburator.
0
@ioana-bogdanIBIoana Bogdan
Noroc cu internetul, asa mai auzim si noi unii de altii. Felicitari! Buna poezie :)
0
@daniela-sonticaDaniela Șontică
dacă nu mi-ai fi soț, ți-aș recomanda poezia asta, dar așa...
0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Sa va dureze dragostea si casnicia, sa va bucuati unul de altul, multi-multi-multi ani!
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
va multumesc tuturor.
Daniela, dacă nu mi-ai fi soție nu scriam poezia asta.
0
@djamal-mahmoudDMDjamal Mahmoud
Felicitări Dane și casă de piatră.
Cu respect
0
MBMihai Bogdan
am citit cum șchiopul mergea în fața personajului principal ca un viitor ieșit la plimbare . unul din miliardele posibile
o ipostază
a ta
a lui
a ei
a noastră

mi se pare remarcabil

si, sa nu uit
sincere felicitari dragilor si casa de piatra
0
@maria-goldMGMaria Gold
O poezie de dragoste in tonul vestii!
O veste așa de frumoasă; trebuie neapărat să las un semn care să va ureze o casă de piatră, una de... cărămidă și mobilate de poezie!


0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
uneori intuim și tăcem. scriem cuvintele care se aleg în noi. prima strofă este preferata mea, însă nu o pot desprinde de întregul acesta bine construit poetic. un poetic fără forțare, fără artificii, fără căutarea unui curent-tipar. un poetic în care se unesc registrul cotidian, cu cel religios, cu cel personal, cu cel filosofic. un poetic-dar.
și fiindcă această intuiție este confirmată printr-un subtitlu, apreciez autorul pentru echilibrul și temperanța afectivă în care a scris aceste versuri.

Dan și Danieluca, \"fluturări\" de suflet în poezie și viață, cu grija celor ce știu să își simtă destinul.

Ela
0
@anghel-popAPAnghel Pop
Ma bucur mult pentru voi! Sa aveti casa de caramida (ca aia de piatra e cam rece) si sa scrieti poezie in doi pana la capat!

No, ase sa v-agiute Sfantu Nikita!
0
@ljkgvbjLljkgvbj
să vă dea Dumnezeu fericire și sănătate și copii mulți. :)
0
MZmihai zabet
tot ce va doriti dane si daniela sa se implineasca
chiar is bucuros ca nea gogu s-a mai adunat si el dupa drumuri

fericire multa dragilor!
0
@nastia-muresanNMnastia muresan
frumos poem de dragoste, minunata intamplare!
va doresc viata cu iubire! cu drag.
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
multumesc tuturor, cu drag
0
@daniela-sonticaDaniela Șontică
Cornel, Dana, Carmen-Mihaela, Ioana, Silvia, Mahmoud, Mihai, Ela, Anghel, Costin, Mihai, Nastia, tuturor va multumim pentru cuvintele si gandurile frumoase. Si voi sa fiti fericiti!
0
@chitul-grigoreCGChitul Grigore
... o poezie care ar putea fi recomandata,dupa parerea mea, ca lectura obligatorie poetilor incepatori care incearca sa se afirme pe acest site.
Am retinut, im mod deosebit:
\"fluturăm de capătul acestui drum infernal
pe care moartea joacă șotronul și-n loc de piatră aruncă un cântec de lebădă\".
Va urez,poetului si muzei,mult noroc in viata,pentru ca la sotron este totdeauna nevoie!
0
@heghedus-cameliaHCheghedus camelia
ca teama de acel nefiresc pe care refuz să-l numesc, ce curmă în cele din urmă mersul cel cuminte și împreună, să crească în puținele momente speciale ale vieții. vin și eu să vă doresc tot binele și mai ales puterea de a-l conștientiza în fiecare clipă.
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
Grigore, esti generos, multumesc; Vasile ( offtopic ) sa nu exageram; Camelia, ma sperii putin, las\' ca o sa fie ok, suntem \"baieti\" mari.
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
ma, macar pentru idee merita. pentru spatii pentru efectul vizual & co sa stii. sper ca pe viitor sa nu reduci din esenta continutului si din calitate in rest succes. oricum mie-mi place cum evoluezi
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
si eu va urez tot ce-au spus ceilalti ridicat la puterea zece :)
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
Claudiu.Sper sa fie ok cu toate. Tinem aproape .
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
poezia, vă urez tot ce poate fi mai bun și frumos, să păstrați mereu febra începutului :) super imagini de împletire a continuității cu discontinuitatea. Felicitări!
0
@emanuela-floreaEFemanuela florea
foarte ,foarte frumoasa poezia :) felicitari !
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
multumim, Emanuela. De ce scrii asa de rar ? Mereu m-am intrebat chestia asta vazand oameni care au pauze mari, de cate un an de zile intre texte.
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
așa să fie, florine!

scuze, nu observai la timp comul.
0
@emanuela-floreaEFemanuela florea
Dan , ai dreptate , nu am mai postat nimic de multa vreme , o sa treaca si amorteala care m-a prins. Promit!
0
găsesc eu, deși nu-l pot susține printr-un comentariu la înățimea lui.
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
poezie la poezie trage
case de piatra
si poeme de vis
0
@florin-hulubeiFHFlorin Hulubei
o poezie foarte frumoasă cu un final exceptional!
0