Dacian Constantin

amărâtul meu călător ai palmele cenușă mi-e teamă de inima ta închisă lateral de speranțele tale futile tu care ești înalt deplinule tu cel care nu încapi în oglindă în lumină în rame și-n

iubirea aceasta-i în sfârșit continuu din ieri și-a făcut peste noapte atele îi plânge pe umăr sughițat neputința de a ne fi iubit și noi o oră ca oamenii cu propriul meu suflet în minte mă merge pe

ar fi cazul să te încordezi plugule ară-mă am atât de multe parcele încât par a fi sosia mai peticită a cerului dă-mă pe spate întoarce-mă pe o parte și pe alta șterge-ți fruntea scrâșnește

(prin solstițiu voi trece această descriere:) se făcea că îngerul a sărit din icoană și sfinții te desenau în pix problemele se dezlegau oval în inversă algebră copilul fura liniștea și o

întinde-mă pe pământ alungă-mi trufia de a respira aerul ce ți-e numai ție dat spintecă-mi tăcerea cu literele tale vii vorbitoare rotunde moi stăpânește-mi nevoia de a fi recunoscută ca

se știe doar că în clipa dezlipirii avea o pereche mândră de adidași un fel de încruntare bleagă în ochi o sticlă de clear limonade și probabil muzică în urechi. pumnii – desigur strânși până

cred că pentru el nimeni nu mai picase din cer țindându-se de umbrelă eu mary poppins eu over the rainbow locuiesc toată în interiorul acestui tablou în fața căruia orbii râd cu o poftă ce-mi zguduie

s-a zgâriat iubirea în coate schimbă placa dă pe radio ieși din anonimat fă o tumbă orice numai ia-o de aici scoate-o de sub tutela zeilor habar n-au ei cum răsare iarba din mozaicul rece deși

oricâtă poezie mi-ai picura pe buze din degetare (mai ia încă un pic înghite tot fără să mesteci) oricâtă omletă mi-ai face grăbit în zori oricât ai sta atârnat de bara de bătut covoare („ca

te rog să te sui pe mine încet toate colțurile în care tălpile tale se vor zdreli toate hăurile în care inima ta își va da drumul toate saltelele pe care oasele tale se vor

lupt împotriva epidemiei de depresie mi-am luat ochelari de soare 60s style ramă lată galben citron cheese-ăs christ zbor cu motocicleta și mă gândesc așa ce s-ar întâmpla dacă mi s-ar spune duduiță

- Vrei o bucată de cremene? Facem lumină de-ndată. - Ce știi tu despre lumină, abia dacă vezi să pășești... - Pentru că zbor. - Pentru că zbori și n-ai aripi, închide-mi fermoarul la spate

de cât timp ne știm noi, eugen? îmi place de tine încerc să fiu liniștită nu trebuie să se termine așa berea ta la mine în frigider tricoul tău la mine pe scaun pot să mă urc pe tine un pic o

mi-am înșelat libidoul doream atât de mulți copaci în jurul privirii mele încât n-am auzit cum din iris îmi creștea iarba trosnea verdele-n căprui și osul în carne de poftele mele de pruni de

cred că pentru el nimeni nu mai picase din cer ținându-se de umbrelă eu mary poppins eu over the rainbow locuiesc toată în interiorul acestui tablou în fața căruia orbii râd cu o poftă ce-mi zguduie

inima germinează într-un cub fără ferestre până la tine mai am fix două rătăciri și-o stăpânire de sine azi săp gropile cu dinții mâine pământul scos ți-l aștern la picioare pășește acesta este

jumătatea mea anxioasă plimbă nervos o cămilă dintr-o parte în alta a tubului în care creștem jumătatea lui fistichie a pus inimii căpăstru pintenii altui sânge o călăresc nu intru-n

ne pare rău, la semnalul următor vor înflori cactușii. abonatul e momentan în căutare de umbre în deșert. așteptați pe-un fir de cuarț în răbdare sec gustul rămuros al pierzaniei. pentru