Nu reușesc să înțeleg de ce oamenii, în loc să devină universuri, se mulțumesc să fie doar praful de pe vreun meteorit îmbătrânit în așteptarea întâlnirii cu pământul.
Când vântul mângâia
păienjenii din sufletul meu
și nu se-mpiedica
decât în imagini rupestre,
Când pământul alerga
cu aripi de mesteacăn
spre un miazăzi utopic,
Când gânduri născute
M-am gandit deseori cam cu ce seamana Poezie.ro. Cu un autobuz aglomerat in care lumea pretioasa se calca, uneori, pe \"bombeuri\" ? Cu o piata in care toata lumea striga cum ca marfa sa este mai
Stăteam mai zilele trecute sub un cais înflorit, domnule olandez, și visam la cât de mult mi-ar fi plăcut să vă pot fi prieten... la cât de mult mi-ar fi plăcut să vă car șevaletul și să vă șterg
Þin în mâini ultima ta scrisoare, Sancho... Ca și celelalte este doar o foaie albă... nu știu ce vrei să mă înveți, Sancho... poate vrei să-mi spui că nici eu nu sunt mai mult decât o iluzie sau doar
Cateodata ma intreb daca e doar indiferenta atunci cand calc in picioare frunzele muribunde de pe caldaram , sau sunt inrudit cu ele incat le inteleg suferinta si vreau sa le-o curm ?
Universul prieteniei este ca o sfera. De aceea chiar daca te vei rataci nu trebuie decat sa continui sa mergi pentru a ajunge acolo de unde ai plecat...
Câteodată mă simt atât de plin încât parcă întreg Universul răsună de pașii mei.
Iar alteori, când sunt trist parcă toți pașii din Univers își croiesc drum prin golul din mine.
Te-am simțit din nou,
aveam pleopele lipite.
Îmi feream ochii
de pumnale zdrențuitoare.
Palmele îmi acopereau
tâmplele înzăpezite,
dar gândurile se strecurau
printre degete,
ca râmele prin
Timpul înfige mii de secunde
În mâna mea dreaptă,
Pedepsită pentru a fi mângâiat
Fruntea cerului,
În timp ce surata ei vitregă
Se-ascunde prin praful din drum.
Ãsta sunt.
Un Icar răstignit
Am pierdut razboaie si tanguieli,
am refuzat sa aud strigatele leprosilor,
am inchis ranile cand Isus a fost rastignit,
am ocolit atatea vieti de suferinta.
Iar mai apoi, am luat forma
si am
Oare cand vom invata,
ca un apus de imperiu roman,
sau un val lunecand printre degete,
simtite singur,sunt sterpe
daca nu ne poarta,
macar cu gandul
in lanuri de grau.
Dar nu toti am putut
sa
Când mă simțeam
iarba de sub copitele vântului,
Când seratele de vals ale toamnei
se terminau in moartea arămie,
Când marea era o lacrimă
vărsată de o planetă rătăcită
Și vioara-și lăsa
Universul prieteniei este ca o sfera. De aceea nu exista colturi in care sa te ascunzi si nici colturi special amenajate pentru a-ti savura singur cafeaua.
Doar vreascu-mi prinde verde pal
si atarnand in apa clara,
incepe-a se-mbiba cu pietre moarte.
Nisip, in juru-mi, nu gasesc
pentru a scrie pamantului...
Dar ce ? Intreb cu scoarta-mi;
Sunt mut.
Mai sunt oare sculpori ? Asta m-am intrebat mergand spre mine. Cine se mai ocupa cu acesta meserie ingrata si prea putin remunerata. Apoi mi-am dat sema ca sculptorii fac parte din aceea categorie de
aseară am sperat să ningă...
pentru avea un pretext
să ne ținem în brațe
în fața focului ce țâșnea
dintre nămeți...
și da, am vrut să fiu
și lună
dar mi-a fost teamă
că pământul se va
nici un \" înainte \"
nu se vede la orizont.
doar sfârșituri...
încerc să-mi astâmpăr setea
dar tot îmi rămâne
impregnat în piele
gustul deșertului...
Numai moartea încearcă
să-mi vândă o
s-a încheiat bătălia
am coborât din trupu-mi
să văd pierderile.
peste tot în valea eternității
numai cadavre...
amintiri amestecate cu regrete
toate sângerând
de jos, din pământ
stau și contemplu
zborul sentimentelor...
și simt cum scurmă
pământul reavăn
regretele mele...
vor să-și revendice
și ultimile amintiri...
învins, deschid ochii
și devin
CM