Poezie
Starea de Om
1 min lectură·
Mediu
Când vântul mângâia
păienjenii din sufletul meu
și nu se-mpiedica
decât în imagini rupestre,
Când pământul alerga
cu aripi de mesteacăn
spre un miazăzi utopic,
Când gânduri născute noaptea,
rămânând oarbe,
întindeau mâinile ca împreună
să devină idei,
Când lacul nu era decât
o proscrisă bucată de cer,
Starea de Om se întrupa
la o răscruce de drumuri.
053.817
0

vant/suflet/pamant/idei/cer-om
racoroasa ca un pahar mare de lapte rece poezia ta si intesata de imagini primordiale.
nu mi-a placut \"ramanand oarbe\" - o consider o rupere inutila de ritm fara vreun aport substantial la cadrul imaginativ
incearca sa schimbi cumva \'ramanand oarbe\' cu \'orbecaiau\' daca-i musai sa-l
folosesti
orbecaiau este mult mai sugesttiv deoarece implica si intinderea aia de manute si pipaitul nesigur pe care le mentionezi in versurile imediat urmatoare