Cătălin Al DOAMNEI

absența ta începuse să doară trăiam ca și cum aș fi fost lovit de o cometă în nopți fără lună mă însoțeam cu romain

lumea îți dăduse dreptul la dragoste începusem să scriu un poem erotic aproape pervers deși nu făcusem niciodată sex îngreunat de greul pământului de oarba depărtare sufletul tău mă

eu nu am mai avut sărbătoare din marxism-leninism era cea mai urâtă zi cea mai sinistră la orizont nu se mai zărește nicio revoluție te caut în negura cețurilor și mi se pare că te

începuse să-mi fie teamă zilele se fărâmau și trăiam cu spaima de a nu te găsi în iarna atomică judecând după crimele împotriva

începuse să-ți fie teamă și l-ai sunat pe mark rutte în lumea mea nu puteai s-ajungi decât cu helicoperul coborând

și eu și tu aparțineam unui inconștient colectiv foarte îndărătnic cotidianul devenea din ce în ce mai sărac și-ți scriam despre nonsensul educației și mai ales despre sens pentru care

cele o mie de zile ale sfântului serafim de sarov pe o piatră au trecut așa am crezut te așteptam între două pietre o piatră albă o piatră neagră pietrele tale pietrele mele între două

(prevenire: poem filosofic) elisabetei ni se făcuse dor de schopenhauer și ne-am chemat de la o margine a

am plecat cu sorcova pe malul gangelui la varunasi să colindăm viii și morții să creștinăm lumea se apropia epifania și mahatma gandhi trebuia să dea un răspuns lumii să se pronunțe dacă

ca să pot te găsesc l-am chemat pe janus el a venit și mi-a spus să merg numai înainte să te chem la heliopolis sigur vei veni va fi de față și platon împletind cununa anului pe care să o

alergam dinspre acasa mea ierusalimul înspre al-aqsa îl urmam pe berdiaev și sensul creației părea să nu mai fie absurd trăiam un coșmar se făcea că mi te furaseră musulmanii de pe

era în 89 ca și acum în decembrie alexandre dumas le pere se - ntorcea de la fontainbleau se vorbea peste muzică peste imn epocile mergeau înapoi în spirit revoluționar se anunțau

fiecare weekend fără tine era și a rămas ca un ghimpe în inimă și fiecare zi și fiecare noapte și fiecare clipă toate

(1) îți scriu din patria mea ierusalimul ca și cum m-aș întoarce de ziua națională în prezent incognito pentru a vedea ce se mai întâmplă politicienii din țara mea jucau de-a baba oarba

era în timpul primului război mondial avusesem un vis lucian blaga mi-a zis îți voi spune pentru a fi un florar desăvârșit înghite polenul de pe stamine de alun vei fi de neînvins de

pe drumuri de cumpănă se întâmplau lucruri ciudate foarte stranii toți vorbeau pe la colțuri peste gard nimeni nu voia să-și asume adevărul mai greu decât cumpăna de la fântâna lui

te caut pretutindeni să-ți spun cum te-am zărit la marginea comunismului acesta nu este un bocet al durerii universale și nici un detaliu al morții colective în trenuri cu lumini albastre

în acea zi de luni de singurătate ți-era rău de mai multe ori veniseși și m-ai găsit la caua printre solstiții în acea zi

deodată viața ne devenise nespus de vie aproape erotică îndrăgostiți prin păduri de eucalipt-curcubeu ne iubeam până la neîmblânzire în fiecare zi gaugain ne expedia în corăbii cu

venise și toamna cu dinți de pelin încercam să te apăr să te acopăr descifrând peisajul apocaliptic viața care refuza să te urmeze zilele

între melancolie și grotesc crește viața în deriva frunzelor dansând în cerc toamna căutând locul perfect geometric în care -ai să cazi să te cuprind să mă cuprinzi la

te așteptam clipa brumată doare până la os până la călcâiul lui achile viața aproape se rupe aproape se moare nu poți muri fără mine nu zilele de peste patruzeci de dealuri cu

fiecare zi era o călătorie sau visasem de fiecare dată altfel nestarea de a te aștepta de a te chema sau pastorala compusă de beethoven și ascultată de un filosof romantic printre

viața mea nu mai era viața mea devenise viața celorlalți pe care nu-i cunoșteam alții -mi trăiau viața nu eu devenisem spectatorul de sâmbătă după-amiaza și ascultam stupefiat cum alții