Cătălin Al DOAMNEI

asistam la popularea vidului cu fapte și întâmplări ale altora profesori universitari invitând studente la prostituția sacră viața devine morală ca-n dogville cine aruncă piatra nu eu și eu nu

s-a spus începuse ploaia torențială germinal a trăit pentru cei care au murit în adâncuri rata șomajului a crescut și nu se poate scrie un poem social se poate striga știu vei striga

când ai vorbit tu eu am lipsit eram cu ahile în acea zi se scumpiseră morcovii înainte de ajunge tu aici am fost eu am așteptat să te naști lucididatea care ucide zeii și deconspiră

înaintam prin căldura neagră imperiul roman de apus se retrăsese în mine duminicile erau așteptate cu sufletul la gură o să te plouă cu arbori și cu ramuri verzi nu mai este loc pe

grăbeste-te ar fi trebuit să înceapă vara cu o poezie fierbinte ca tine steaua polară lascivă siropoasă deșucheată poliția a organizat mai multe raiduri și a găsit numai intruși martori

în fiecare zi deveneam bărbatul robinson agățat prin mii de fire de nisip de orizont în fiecare zi trăiam prin disimulare și din vreme-n vreme participam la jocul de satyri aș fi vrut să

în acea zi hamas declanșase sfârșitul numele de cod aici începe sfârșitul începusem să văd gări aeroporturi universități închise oameni prăbușiți pe străzi ca după hiroshima la întrebarea

cum lazăr înviat din morți înainte de a muri am vrut să-ți spun am dărâmat cotidienele ziduri de la troia piatră după piatră pavând cu pietre negre pietre albe drumul pe care

aproape siamezi polare deveniseră nopțile zăcând în cearceafuri ude primăveri nedeslușite păreau să nu mai înceapă părea să nu mai fiu părea să nu mai vii în încordare trupurile

a venit maeterlinck la mine și mi-a spus roagă-te cu mai multă ardoare văd că nu m-ai ascultat ți-am spus să faci din orice distanță apropiere să suprimi timpul văd nu m-ai

nimic nu există înainte de a ieși în ceața deasă pe baricade și-n tranșee în spatele fiecărui chip alt chip cu o biografie aparte nedeslușit trupul urmându-te pe toate străzile ieșit

am spus nu voi mai scrie poeme fără tine orfeu mă certase o noapte era o zi de doliu întârziind universul oameni sărmani gustaseră dintr-un poem cu grapefruit dulce-amărui alte nisipuri

fluiditatea răului ca un strigăt de victorie îndepărtându-te de orice lume trăiesti printre sfere cu dinți ziua începe dezvoltând forța concrentrică a îmblânzitorilor de destine l-ai

începusem să ne întâlnim trăiam aproape sociogonic într-o societate mereu palidă cu oameni întrebători și singuri nu-i mai vedeam dispăreau nu știa nimeni cauza visam să trăim în

(I) am visat să scriu un poem în care să intri ca- ntr- o plapumă caldă cuvintele sa te

viața îmi fusese un permanent remember al primejdiei și al morții am vrut să mă reîntorc la seminarul despre milă întinerit de odiseu l-am regăsit pe profesorul lui nietzsche în caleașcă

la intrarea în poem între pitagora și orfeu viața nu poate fi urmată se moare desculț vei păși pe pământul de piatră nero nu se știe dacă va fi murit ceea ce n-ai

când ai să vii și ai să treci vei ști poemul albastru a fost scris printre uragane mari epopei descântate pe schiuri și trupuri ucise aflasem de sufletele a căror viață nu fusese

în fiecare zi o lebădă neagră îmi aducea corespondența se-nnopta devreme am deschis plicul cu sigiliul

cei care își râd de ei înșiși și au venit de departe cu gând rău ca să te piardă cei de aproape cățărați pe himerele altui timp întotdeauna la pândă ca și cum totul ar fi fost dinainte

în acea zi jung îmi vorbise despre arhetipul degenerării nu-l ascultam prea atent era o zi de sărbătoare inconștientul colectiv fusese învins capetele hidrei atârnau oriunde dintr-un alt

în ziua aceea de doliu chaplin a condamnat-o pe annie ernoux pe holurile tribunalului artelor spiritul justițiar al poeziei începuse să picure sânge strecurându-mi-se-n suflet oasele

în acea zi constatasem și tautologic făceau legea lumii pedeapsa supremă eroii se mutaseră între ironiile fără de moarte ale profesoarei de limba și literatura română poate chiar de

din mine se vor scoate doar oasele albe ale iluziei ideile negre despre fericire se vor șlefui precum pietrele de râu de la cursul