Poezie
corrida
1 min lectură·
Mediu
grăbeste-te
ar fi trebuit să înceapă vara
cu o poezie fierbinte ca tine
steaua polară
lascivă siropoasă deșucheată
poliția a organizat mai multe raiduri
și a găsit numai intruși
martori nevăzuți
judecătoria a decis amendă penală
am făcut apel
trăiesc în numele vișinelor mâncate cu tot cu sâmburi
caiselor date-n pârg
zvârlind cu sâmburii tantrici
în mașinile blindate ale celor care fac umbră pământului
umbrele deșertifică lumea
înaintează încet dar sigur
a lor e victoria
de n-ai fi fost de n-aș fi fost
locuiesc în punctul fix
al vieții netrăite
sfâșiat de juvine ce par a fi fost mistice
în aerul de corrida văd femei șchiopătând
copii plângând după acadele și jucării
am încetat să mai port un dialog absurd cu realul
l-am cunoscut pe werher și mi-a fost deajuns
lebăda neagră înotând printre rechini
cântecul ei dăruit unui timp fără chip
lătratul câinilor în nopți fără lună gonește nostalgia
știu că la mari depărtări tresari și urli
ce se va face pământul cu atâta furie
00677
0
