Poezie
cântec de dragoste din ziua când am găsit sandalele lui octavian augustus
elisabetei
1 min lectură·
Mediu
locuiam în mao și voiam să-ți aud respirația
zilnic treceam prin zona zero
instantaneu
când scriam poezii
orașele deveneau migratoare
nu se știe cine pe cine
sfâșia
uneori mi-era teamă că nu ne vom întâlni
nu de scenariul apocaliptic
pe care-l trăiam
deal după deal
vale după vale
de pe valea mărășenilor pe dealul cănțălăreștilor
dispăruse și drumul
te visam în poezii metempsihotice
pentru orice suflet care trebuia să-și ia viața de la capăt
lumea avea tipare de apă hașurate de timp și de vrăbii
în poeme
deveneam ultima memorie a lumii
și credeam cu tărie
în ameliorarea condiției umane
prin arta misterelor
contemplând
intrarea în transă a orașului florența
din timpul lui lorenzo magnificul
te iubeam până –mi cădeau pleoapele
și
apoi
o luam de la capăt
cu toate înfățisările la apelul bocancilor
simțeam
sărutările gurii tale până-n molecule
arbori prediluvieni și pietre de onix
moleculele sufletelor se iubeau
noi le urmam
peisajele transhumane deveneau pulsatorii
pe whatsapp
am regăsit sandalele lui octavian augustus
marca quequa
la intrarea în poem oricine se descalță
00521
0