Poezie
imnul toamnei
elisabetei
2 min lectură·
Mediu
venise și toamna cu dinți de pelin
încercam să te apăr să te acopăr
descifrând peisajul apocaliptic
viața care refuza să te urmeze
zilele începeau aparent fără motiv
nu știam că locuiam în țara fărădelegii
nu știai ce se întâmplă
nu aflasem câte țări ne urmează
și de ce justiția fusese abandonată
dinainte de naștere
prin parcuri
pe frunze ninse
în formule geometrice
până la pierderea de sine
scriind imnul toamnei
ești mai frumoasă decât orice zeiță
invocată de oratorii antici
decât orice pledoarie despre belșug
când totul începe cu moartea
la granița dintre anotimpuri
înaintezi desculță
nu -ți mai e teamă
de faptele reprobabile ale celor
care au incendiat anderlechtul
ultima știre proastă a zilei
care n-a mai vrut să fie fecundă
educația sentimentală este educația caducă
a frunzelor și a ierburilor printre fenomene
mai grăbite sau mai încete
ai vrut să semeni cu mine
am vrut să semăn cu tine
devorându-ne
siamezi
mă chemi printre regnuri
poate
mai bune
în sens invers
în același peisaj apocaliptic
din rubens
văd pietre înnegrite de râu
ca după apocalipsă
mersul tău de fată aducând
pudoarea în amfiteatre
printre umbre și cranii
printre tenebre
singura lumină
în refuzul social-politic
hamlet nu are timp de explicații
trece pe pământ ca și cum ar veni
de la înmormântarea lui tito
unde se spune au plâns cu adevărat
toți președinții și toți regii
ca după hiroshima
cu toții au fost de acord
că meciul zilei trebuie întrerupt
exact în acel minut la belgrad
și oriunde
00673
0