Carmen Sorescu

se face seară în jurul nostru demult nu am mai fost împreună îți scoți sandalele și de data asta vei înnopta în mine ca pe o dună ușor arcuită pregătită să te acopere cu un nisip mai fin decât

aproape că nu mai deosebeam sângele meu de sângele tău poate că m-am născut în tine și încă mai șchiopătez pe alocuri sunt o femeie netrebnică cu mișcări nefirești deghizată ca pentru un bal

dacă se întâmplă să fii în viață să te întorci spre mine ca și când te-ai întoarce spre un răsărit incontrolabil, numai al meu, interior undeva într-un loc ilizibil ca o smulgere te poți

merg prin tine după o schemă bine stabilită știu ce se întâmplă la stânga știu care străzi au strict interzis unde e drumul cu prioritate am făcut demult un inventar al lucrurilor ce le deții,

în fiecare zi mai poți adăuga ceva am să stau nemișcată să-mi cartografiezi nuditatea fii atent să nu te rătăcești prin gări să nu aluneci, cuvintele sunt aruncate pe geam printre țigări, coji de

știu, cel mai mult îți place să murim împreună să stăm pe aceeași targă, apoi în același coșciug cel mai erotic gest pe care putem să-l facem nimeni să nu amuțească ar fi mai bine

într-o zi ai venit în celula mea, speriat, cu o cămașă albastră fără nasturi, erai numai tu, împins cu forța în tine nu te-am întrebat nimic, păreai un actor tragic condamnat pentru un portret

o frântură din tine căzută la întâmplare atât mi-a rămas când ai plecat nu știu din care partea a corpului s-a desprins dacă privesc în ea este ca și cum aș călători cu trenul apar cute noi pe

ssssssssss, pășește încet am să las o crăpătură prin inimă să mă găsești mai ușor să-ți iei unelte potrivite vei avea mult de săpat ți-aș putea fi călăuză, dar și eu mă încurc acul

de câte ori vii la mine e ca și când ai căuta un izvor să-ți potolească setea sunt o tulpină de viță de vie proaspăt tăiată numai tu poti dobândi însușirile mele crestezi adânc drumuri

aproape toți dintre voi care veți intra în poemul meu/ unii cu picioarele goale/ desculți de obscurități/ alții care vor uita ușa deschisă/ vor privi în mine ca-într-un tablou găsit pe stradă/

am spatele încovoiat plin de acareturi duc cu mine cuvinte mate prin care n-ai să vezi nimic regenerează mereu când un nomad când un călător fără bilet sunt ceva ce nu poți

când simți nevoia să-ți speli fruntea apleacă-te în mine descalță-te și întinde-te ca pe o foaie albă da, așa fără ancoră aruncă tot ce te doare în dimineața asta nu pândește niciun animal de

* azi m-am descălțat de sandale m-am șters de nisip și am început să merg așa goală prin tine anonimă prin toate cotloanele locuri ferite cu multe jgheaburi de unde se adăpau tot felul de

când ies în oraș e ca și cum aș face dragoste cu un bărbat necunoscut mă așez în el ca-ntr-un fotoliu comod las ness-ul și telecomanda și umblu hai-hui pe străzile lui warning no parking

m-am adunat în același cerc/ am prins câteva zile care trecuseră pe lângă mine fără să-mi asprească foile/ drept hrană/ tu spui uite cum se scurg/ palmele tale sunt un năvod nu prea bine făcut/ pe

cuvintele aduse la mal îmi plesnesc pe glezne se sparg în bucăți pielea se sfărâmă ca lutul ars un poem nebun îmi dă târcoale parcă și-ar înfige colții și ar profita de lipsa mea de oxigen e

azi nu sunt acasă, să nu mă suni, să nu vii plec să găsesc alt adăpost apoi mă voi întoarce te privesc de la mii de kilometri înlăuntrul tău văd filme surdo-mute despre care niciodată nu mi-ai

așa cum trec în fiecare dimineață pe spatele tău palpând șinele de cale ferată care mă duc undeva departe atât de departe încât ar trebui să mă mai nasc de câteva ori să le opresc refluxul în

de azi voi arunca tot de pe mine/ am să păstrez doar un cuvânt/ să-mi îmbrac pielea cu el / am să-ți dansez gratuit/ totul se va învârti în jurul meu ca lanțurile unei tiribombe/ un circ ieftin se