Carmen Sorescu

Mi-a plăcut foarte mult: dumnezeu abia acum învață vocalele, sigur că da, dacă ne raportăm la cosmos aproape că nici nu existăm ca specie, acum ne dă dinții; să strigăm de jos, de cât mai jos, direct din tibii, numai că eu aș striga altfel: I kiss better than I cook, haha! Imaginea din prima strofă cu pereții ca doi copii mici care discută școlăreșete, tu ești alb, eu negru, da, sufletul face volte, cercuri, cercuri, își mai schimbă atitudine față de corp, îl mai părăsește uneori...
Imaginea din ultima strofă cu fluturele care are mi-a amitit clar de poemul celor 3 fluturi:
http://www.youtube.com/watch?v=5Cchws5Qi8U
Venise toamna iubito, iar noi eram la fel de îngeri!
Cu alte cuvinte, stea.

Îmi place că ai scris mult, e genul de poezie prin care nu primești revelația din câteva versuri cât ai pocni așa din degete, trebuie să citești, să te întrebi mereu unde va duce, ce se va întâmpla. Cred că la versul doi eu aș fi citit lunea, adică în fiecare zi de luni, ci nu luni, prima zi a săptămânii, nu îmi dau seama ce ai vrut să spui, și mai am încă o nemulțumire cu răsăritul ca o zeamă de varză, recunosc original, nu am mai citit comparația asta, haha, dar în atâta cochetărie, fandoseală, cred că răsăritul s-ar fi revărsat ca un parfum coco chanel no.5. Prin urmare versrile: tăcerea ca pudra fină de gânduri, gândurile trec prin multe ferestre virtuale ca gloanțele oarbe nu rănesc femeile, femeile s-au îmbrăcat în fum de lumânare, ridică poemul un pic deasupra realității. Stea.

E ceea ce se cheamă poezie pură, un strat aurifer depus pe frunte, care iese din contextul nisipului. Da, trebuie să scriu ceva, deși e genul de poem căruia nu trebuie să-i zici nimic să nu-l deranjezi/ alterezi cumva. Prin urmare, imaginea din prima strofă cu această capacitatea paranormală pe care o are un om să vadă prin atâtea tavane e mirifică. Ce urmează, e foarte interesant, cei din cameră veniți, să zic, în vizită, ies, da, ies, să nu deranjeze acest fenomen foarte personal de a vedea prin cele șapte tavane cerul. Mi-a plăcut și apariția subită a branhiilor, ajutătoare la plutire& înot și lumânarea care pâlpâie în tine, e exact genul de figură de stil care interacționează frontal cu trupul. Stea.

ana&leonard, multumesc pentru trecere, textul e scris acum un an, probabil într-o nepăsare totală, se simte că nu e prelucrat, poate de aici bila albă, îmi asum acest risc de a scrie doar pentru mine, dacă vreodată am să îmi propun să scriu pentru altcineva poate îmi voi revedea modalitatea de a aborda subiectul. am această hibă de a scrie fără țintă publică, recunosc, îmi pare rău pentru cei care se așteaptă la altceva, dar în viitorul apropiat, iertat eufemismul, nu pot satisface, decât personal, așa cum ai remarcat :):)ți se pare leonard că am nevoie de ajutor, fie, încep o nouă etapă, primesc:) orice poate fi subiect, orice/oricine până la urmă odată se demolează. chiar îți mulțumesc pentru atenția (neașteptată dpmdv) a trecerii tale prin texte&comentarii pentru o așa concluzie pertinentă. am nevoie, prin urmare, de o altă pereche de iriși, îi aștept.

Mi-a plăcut:
sticla dismorfă a cuvintelor
răscolea indecent izvoarele, placentele
cele trei versuri cu gesturile, coroana de spini

si cred ca ar trebui revenit la strofa 2, sensuri pierdute, scufundate, ar trebui sa mai scrii daca tot ai avut ideea asta buna.

Cu toate că am făcut alergie la gări, îmi e greu să nu remarc textul. Nu mă voi lăsa pradă gărilor mele ca să nu remarc gara ta.

Atunci ușile se deschid precum o capcană de șoareci ce pândește încontinuu, am găsit acest vers, comparație care vine să iasă în evidență peste realitatea care se întrevede ca un lan de grâu pe geamul trenului, întinsă și fără sfârșit, ca de altfel în cam toate textele tale realitatea roade, nu evadezi decât foarte rar. Scările întotdeauna duc sau întorc de undeva unde am vrea să fim. Stea.

sau poate că suntem doar orbi și nu vedem noi niciun sens

Am ales versul de mai sus aleatoriu, ca un motto la părerea mea, textul mi se pare așa o bucată ruptă dintr-un om, să nu zic din scriitor, să nu fie prea personalizat, chiar mi se pare că ți-ai smuls ceva din tine, oarecum dureros și trebuia extras. Nu pot opta pentru citate, textul în sine are rostul lui, e făcut să nu fie frânt. Într-o oarecare măsură autobiografie, ceva neșlefuit, sentimente brute, ilustrative pentru temeri. Nu te-ai străduit pentru a părea verosimilă, deși din firescul lucrurilor asta a rezultat mereu, partea adevărată la lumină. Stea.

am început dimineața cu probabil, probabil dacă colegul de mai sus nu remarca textul aveam să nu văd:
probabil că știi deja cum înalț un braț în aer și cum începe să încolțească.
îmi e frică să știu ce se ascunde sub mâna care a scris, îmi e frică să mă recunosc în altcineva, parcă dn6 a adus realitatea mai aproape, orice încadrare în spațiu e ca o revenire.
vezi? în fiecare noapte o lume întreagă se sfârșește în fața geamului meu, și cu toate astea cineva pătrunde printr-o nișă.
e un text intens, cred că l-am trăit.

vi, probabil că normalitatea are o muzicalitate.
rf, probabil că normalitatea e banală.
mulțumesc pentru citire.

Da, nici că văzusem diacriticele lipsă, deși am citit de multe ori mi-au scăpat în deplină plenitudine :) Ai dreptate la: în mod consecvent, sigur nu are nimic liric, apoi, da apoi bunica, mi-am cam pierdut luciditatea (tehnică). Mulțumesc pentru atenționări, pe viitor clar am nevoie de un lector sau măcar ochelari:), mulțumesc editorului pentru recomandare.

De urmărit ș de citi pe viitor autorul care a scris:
trupul meu catedrală, îngerii care se dau cu rolele pe șira spinarii.

Balerini, ar putea fi un ciclu de mai multe poeme sau nu, ai preferat sa te joci. Balerini, ar putea fi o pereche de incaltari sau nu, titlu de poem, o alta piele pentru lumea de apoi. Incepe sa imi para rau ca eu nu port balerini, desi, usori, zburatori, ar putea da o senzatie de apartenenta la ceva mai sus, la cer, sau dimpotriva, dincolo. Chiar se poate perora printre fluturi, printre balerini. Strofa a 2 -a mi-a placut nespus. Am observat rotunjimea poemului, artarul e de vina, apoi balerinii. Gandind dupa titlu, m-as fi asteptat la orice, dar nu la finalul superb, ultimle patru versuri. Am cautat o logica, am gasit ceva subtil care m-a ametit usor. Remarc: fluturii care pot lumina / suporta lumina si dupa moarte. Imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor.

florian, se pare că ideea asta cu desfăcutul la cămașă, aparent banală și la îndemâna oricui poate fi exploatată,așa cum eu am abuzat de ea, se pare cu succes în câteva poeme, pentru că îmi place să găsesc de fiecare dată ceva nou care vine de sub nasturi, când îți desfac cămașa ceva mă orbește ca o rază (de soare) apărută subit printe copaci. mulțumesc pentru apercieri.
radu, primul vers este o construcție poetică și nu o pot explica, însă îți pot spune urmarea pe care am avut-o în minte și pe care nu am scris-o părându-mi explicativă, după ce fac dragoste cu tine continui să fiu femeie mult timp după aceea, în urma mea abia atunci ies dâre de parfum, de poezii, (dar) eu fac patul, merg la piață, nu am nimic în comun cu grifonii, haha, în sensul că după... m-aș fi putut transforma în altceva/ altcineva, ceva de genul, sunt oameni asemeni păsărilor care te învață să zbori fără să știi de ce, dintr-un reflex al vieții, dintr-o nebăgare de seamă, asta am avut în minte, am cenzurat și a ieșit ce e postat. mulțumesc pentru...

am început să fac mici modificări, am scos cuțitul, am să revin pe text, mulțumesc pentru stea, cu scuzele de rigoare pentru că nu am spus din primul comentariu. ai mare dreptate cu hainele, voi face doar haute couture :):)

vasile munteanu, mă surpinde să ai o părere așa proastă de autor și să îi califici gestul publicării - consolidare de imagine.
multumesc eugenia pentru recomandare.

multumesc florian silisteanu pentru stea si concurs.

lavinia, dumitru, aveti perfecta dreptate, scrisul e ca praful în ochi, dar nu acela adus de o briză caldă ci acela adus de o furtună care nu știi unde te eșuează:):)

raul, petru, vasile, eugenia, vă mulțumesc pentru atenție, aprecieri, stea și recomandarea. Îmi cer scuze pentru că nu pot răspunde fiecăruia în parte așa cum ar trebui, sper să revin.

Încă un text interesant! Cred că omul de rând este mai de grabă omul modest/ înțelept/ neadaptat/ pe cale de dispariție. Nu e nici om de afaceri, nici cerșetor, nici politician, nici hibrid din toare astea, este cel de pe margine, care nici măcar nu mai stă pe bordură să se uite, pleacă repede în cuibul lui.

Bună ideea ta să scrii despre mâini! Mă bucur că te-ai uitat în dicționare la cuvântul mână, te poți uita și la perete, de exemplu, să vezi ce analogii poți face, e de studiat. Am să încept cu un punct slab: ai scris puțin, mă așteptam să văd spre final și câteva figuri de stil/ puncte de vedere, dar ai rămas conectată la realitate. Ai prins și expresia din popor: ai mâinile reci-ești sincer, lucru pe care aparatul poligraf îl face măsurând tensiunea arterială care atunci când cineva minte crește/sângele circula mai intens, chiar nu mă gândisem cât de adevărată este. Poți face un eseu mai mare, cu siguranță vei mai găsi de scris. Stea.