Poezie
bdsm
2 min lectură·
Mediu
Mai ții minte când te-ai așezat pe un scaun în biserică? Și eu m-am rugat în genunchi
Am pupat toate icoanele, cu respectarea ritualului de la dreapta la stânga, imploram
Să merg mereu lângă tine ca albia lângă râu, ca ramura nouă ieșită direct din rădăcină
Eram îmbrobodită să nu mi se vadă oasele cum străluceau lângă tine și mai ales inima
Cum se ascuțea ca un piron care îmbina piese de lemn sau mâini, nu mai conta ce eram
O fantă de lumină intrase prin vitraliu direct pe tine și tu erai un personaj sub reflector
Îmi făceai semn, ceva de genul, uite sus, Dumnezeu ne-a văzut, și lumina aluneca și mai fericită
Pe pielea ta ca un copil pe tobogan, răspândea un fel de celule noi, te îmbrăca altfel
Parcă nu mai erai tu, m-ai tras lângă tine să ne îmbăiem amândoi sub aceeași carne vie
Pe stradă ne întrebam cum s-a făcut ca în ziua aceea, la ora aceea, noi să fim aceia
Mai ții minte, mergeam de mână și eram mai ușori, ne uitam unul la altul fără să vorbim
Cuvintele nu mai existau, între noi era o comunicare ciudată, caldă, care ne topea
Gândurile pe gură și nu puteau ecloza, eram atât de ușori în ziua aceea, la ora aceea
În piață oamenii dădeau gratis, mai știi, parcă fâlfâiam și adierea noastră îi amorțea
075181
0
G
