Poezie
bdsm
2 min lectură·
Mediu
Mai ții minte când te-ai așezat pe un scaun în biserică? Și eu m-am rugat în genunchi
Am pupat toate icoanele, cu respectarea ritualului de la dreapta la stânga, imploram
Să merg mereu lângă tine ca albia lângă râu, ca ramura nouă ieșită direct din rădăcină
Eram îmbrobodită să nu mi se vadă oasele cum străluceau lângă tine și mai ales inima
Cum se ascuțea ca un piron care îmbina piese de lemn sau mâini, nu mai conta ce eram
O fantă de lumină intrase prin vitraliu direct pe tine și tu erai un personaj sub reflector
Îmi făceai semn, ceva de genul, uite sus, Dumnezeu ne-a văzut, și lumina aluneca și mai fericită
Pe pielea ta ca un copil pe tobogan, răspândea un fel de celule noi, te îmbrăca altfel
Parcă nu mai erai tu, m-ai tras lângă tine să ne îmbăiem amândoi sub aceeași carne vie
Pe stradă ne întrebam cum s-a făcut ca în ziua aceea, la ora aceea, noi să fim aceia
Mai ții minte, mergeam de mână și eram mai ușori, ne uitam unul la altul fără să vorbim
Cuvintele nu mai existau, între noi era o comunicare ciudată, caldă, care ne topea
Gândurile pe gură și nu puteau ecloza, eram atât de ușori în ziua aceea, la ora aceea
În piață oamenii dădeau gratis, mai știi, parcă fâlfâiam și adierea noastră îi amorțea
075.196
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Carmen Sorescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 229
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Carmen Sorescu. “bdsm.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14058765/bdsmComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GGGaraciale✓înșelător titlul care aduce o poezie de un erotism cuminte, aproape delicat. o plăcere!
0
MBDistincție acordată
Mergeam de mână și eram mai ușori...
Până la urmă, există o limită în felul în care poate fi descrisă dragostea? Mă gândesc: uite ce frumos spui tu, în versul acesta, cum dragostea ne face să umblăm cu capul în nori!
...Parcă fâlfâiam și adierea noastră îi amorțea,
cum ar veni, uite Zburatorul, lui Heliade, același și spus altfel, după aproape 150 de ani.
Dragostea e o molimă, se transmite, da, pe calea aerului, anesteziază tot ce prinde în cale.
Până la urmă, există o limită în felul în care poate fi descrisă dragostea? Mă gândesc: uite ce frumos spui tu, în versul acesta, cum dragostea ne face să umblăm cu capul în nori!
...Parcă fâlfâiam și adierea noastră îi amorțea,
cum ar veni, uite Zburatorul, lui Heliade, același și spus altfel, după aproape 150 de ani.
Dragostea e o molimă, se transmite, da, pe calea aerului, anesteziază tot ce prinde în cale.
0
CSionut, cred că lumina picată în cap e și ea o altfel de legătură.
marin, probabil că nu e nicio limită, e un subiect inepuizabil fără a fi clișeu.
vă mulțumesc
marin, probabil că nu e nicio limită, e un subiect inepuizabil fără a fi clișeu.
vă mulțumesc
0
C-frumos, frumos frumos! Copilareoasa si nu prea, iubirea ta nascuta intr-o biserica si Calea ei, deschisa pe nesimtite inspre biserica de afara, o alta, in care lumea isi traieste parca ultimile clipe, si ei nu stiu asta...Doar voi stiti si o traiti...si ce mai tura vura o minunatie poematica.
0
CSMultumesc Cătălin, poate că lumea își trăieste ultimele clipe.
0
PCFinal superb...
"În piață oamenii dădeau gratis, mai știi, parcă fâlfâiam și adierea noastră îi amorțea"
"În piață oamenii dădeau gratis, mai știi, parcă fâlfâiam și adierea noastră îi amorțea"
0