Poezie
Stare
1 min lectură·
Mediu
Nu scriu la terase, nu vorbesc cu oamenii, nu obișnuiesc să-mi scot foile
Laptopul din geantă și să scriu, prin cap nu-mi trece nimic, doar privesc
Absorb, bag sub piele involuntar, când ajung acasă la masa de scris
Tot ce am luat din stradă și am adus cu mine sub piele se golește
Prin vârful creionului iese, încet, încet, fiecare om, fiecare amintire
Se întinde languros pe pagina albă, ca un fum, ca o fantezie, pot modela
Fiecare trup ca pe o argilă, mă murdăresc, dar scriu mai departe
Despre dospire, frământare, și mai ales cum este să pui ochi și mâini
Și cele necesare confecționării obiectului, omului de olărit
Nu scriu la terase, nu vorbesc cu oamenii, nimeni nu-mi cere un foc, nimeni nu se așază
Pe scaunele goale de lângă mine, toată lumea trece, trece, sunt se pare
Un instrument de modă veche la care nu mai știe nimeni să cânte
Nu obișnuiesc să-mi scot telefonul, nici inima la vedere, beau espresso
Scurt, amar și în timp ce papilele gustative primesc amăreala
Mă ridic, las banii pe masă și plec pe o stradă veche, pietruită
032908
0
