Poezie
i
2 min lectură·
Mediu
venise toamna, iubito,
noi eram la fel de stingheri
ca două ziduri care stau cu spatele unul la celălalt,
prăbușite,
care nu mai au ce să-și spună,
mă, tu ești alb,
mă, tu ești negru,
mă, tu ești cel care pune-ntrebări:
de câte ori pot pleca păsările care curg
dinspre aripi spre streșini
și de unde se-ntorc ele atunci când vor, pur și simplu,
să moară
dumnezeu e la mijloc și abia acum învață vocalele,
nu poate striga decât cu i-uri, i-i, se aude glasul lui atât de cucernic,
avem degetele întoarse spre interior,
spre stern, acolo unde sufletul face volte
și se poate prăbuși de câte ori vrea,
la n-e-s-f-â-r-ș-i-t
la dracu, măcar să râdem azi
cât mâine nici nu suntem atât de siguri că va mai veni,
citim printre riduri, mihai eminescu, 1850 - 1889, salut, omule,
iar omul privea aceiași plopi impari și stingheri,
aici, cineva cântă că iubesc femeia, blondă sau brună,
îmi e totuna,
atâta ceață poate cotropi o după-amiază
care nu a existat decât în imaginația ta
e timpul să ne vindecăm,
asta îți spun,
să privim vapoarele ca și când doar ele ne pot legăna, nani, pui, nani, pui,
să dormim duși, dormim ca de adio,
dormim ca de noapte-bună,
dormim ca de ajunge, i-u-b-i-t-o,
ele pot căra toată melancolia care ne tulbură,
să strigăm de jos, de cât mai jos, direct din tibii,
din ceea ce ne face să ne simțim încă vii,
‎i kiss better than i cook
să zâmbim acestei imagini care ne fixează în memoria celorlalți,
într-o realitate în care nu avem ce căuta,
un fluture cu aripile negre care va arde, atât de tandru, în răsuflarea ta,
să zâmbim celorlalți ca și când
am trece unul în celălalt, dintr-un nisip în alt nisip,
direct printre dinți
053.571
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- marin badea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 298
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
marin badea. “i.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/poezie/14057993/iComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MBMulțumesc de trecere. Mulțumesc că ma citești atât de atent. Eu, în schimb, nu te. Să nu te întrebi de ce.
0
CSDistincție acordată
Mi-a plăcut foarte mult: dumnezeu abia acum învață vocalele, sigur că da, dacă ne raportăm la cosmos aproape că nici nu existăm ca specie, acum ne dă dinții; să strigăm de jos, de cât mai jos, direct din tibii, numai că eu aș striga altfel: I kiss better than I cook, haha! Imaginea din prima strofă cu pereții ca doi copii mici care discută școlăreșete, tu ești alb, eu negru, da, sufletul face volte, cercuri, cercuri, își mai schimbă atitudine față de corp, îl mai părăsește uneori...
Imaginea din ultima strofă cu fluturele care are mi-a amitit clar de poemul celor 3 fluturi:
http://www.youtube.com/watch?v=5Cchws5Qi8U
Venise toamna iubito, iar noi eram la fel de îngeri!
Cu alte cuvinte, stea.
Imaginea din ultima strofă cu fluturele care are mi-a amitit clar de poemul celor 3 fluturi:
http://www.youtube.com/watch?v=5Cchws5Qi8U
Venise toamna iubito, iar noi eram la fel de îngeri!
Cu alte cuvinte, stea.
0
RRMemoria fiecăruia face parte din memoria lumii, care sondează o realitate în care nu avem ce căuta, pentru a-i vedea structurile rezistente, pe motiv de a le imita și a le construi în locul structurilor realității actuale, afectate de halucinații, elucubrații și anomalii.
Să zâmbim încontinuu, alternând zâmbetul interior cu cel exterior, pentru a alunga tristețea refugiată în plâns, într-o încercare exasperată de a ne vindeca de ceea ce nu înțelegem ce se petrece în corpul nostru.
Să zâmbim încontinuu, alternând zâmbetul interior cu cel exterior, pentru a alunga tristețea refugiată în plâns, într-o încercare exasperată de a ne vindeca de ceea ce nu înțelegem ce se petrece în corpul nostru.
0
MBCarmen, cu mulțumiri.
Oricum, semnalul lui Eugen l-am luat în serios, fără discuție. M-a deranjat doar tonul.
Răzvan, mulțumesc de trecere.
Oricum, semnalul lui Eugen l-am luat în serios, fără discuție. M-a deranjat doar tonul.
Răzvan, mulțumesc de trecere.
0
ratată pentru a nu știu câta oară. E unul și același poem rescris la nesfârșit. Pe alocuri, îmi lasă impresia
de deja-vu sau de autopastișare. Iar de pe la mijlocul textului trăirile descrise nu mai sunt credibile(nu pentru mine ca cititor).
Împreună cu dumnezeu și cu Eminescu(de umplutură zic eu) textul alunecă încet încet pe panta burlescului. Dincolo de
asta, e un text patetic,superfluu și dezlânat.
Mereu îmi spun citindu-te: „prea multe cuvinte”, prea multe cuvinte pentru a exprima una și aceeași
stare de neputință. Știu, mai sunt autori care scriu în maniera aceasta, dar care totuși au în spate proteism, consistență ideatică. Aici mi se pare că
lipsește așa ceva.
doar o părere
Eugen