Călin Sămărghițan

Într-un timp al vorbelor lungi și lichide, Adriana Lisandru plămădește această esență a ceea ce înseamnă poezia. O sensibilă formulă a dimineții se construiește contradictoriu dintr-o tăcere auzită ce crapă ca un \"vrej\", fragedă, crudă, \"sub călcâi\". Astfel, zorii se-arată confirmând seducătoarea metaforă din titlu.

Momentul este privit în intimitatea odăii, pereții devin martori tăcuți, iar un \"șarpe al casei\", îmblânzită jivină dar și casnic ocrotitor, îl simțim tandru încolăcit \"drept căpătâi\". Culorile magice ale dimineții transformă oglinda camerei, trezită acum la viață, în adăpost pentru nume. Cei trei pași dintre tu și oglindă materializează rațiunea începândă a zilei.

O dimineață sensibil surprinsă poetic, o \"oră a cocoșului\" ce este privită printre genele abia deschise înspre o zi plină de candidă lumină ce împrumută din imagistica nopții misterice abia încheiate. Este o plutire de condei plină de farmec, abia dacă o poți numi poesie, căci esența ei parcă e făcută din fragilitatea unei evanescente treziri la viață, ce-abia începe să se-nchege dincolo de ochii încă dorminzi.

E-atât de plăpândă, de caldă, de frumoasă, încât lași trei pași între ea... și oglindă.

Textul e fain, dar de Imogen Heap nu puteai știi decât dintr-un singur loc. Deci înaltă trădare, colecționarule! Ceea ce-mi confirmă hotărârea de a nu participa la licitație, și mă felicit încă o dată pentru evadare.

\"It\'s that time of year
Leave all our hopelessness\'s aside
If just for a little while
tears stop right here
I know we\'ve all had a bumpy ride.
I\'m secretly on your side\"

ar fi spus...

Sunt câteva expresii care îmi plac, mai ales subtitlul. Inițial citisem în primul paragraf \"eram zMeii pământului\" și parcă îmi plăcea mai mult. \"Încărunțim cu fiecare pedală\" spune mult. Apoi o mamă pustie de sentimente. Impresia neputinței de a sta împotriva derulării destinului răzbate din simplitate analizării unor reflecții cotidiene. Poate un mai distinct centru de greutate al textului îi va da și individualitate.

Deoarece te îmbraci cu viața ca și cu o haină. Firul hainei poate fi refolosit. Firul tău de viață, însă, rămâne cu același \"miros de iarbă\" și de \"lucruri înghesuite de sub cer\". Și-l folosești o singură dată. Imagini plastice și olfactive pentru niște definiții greu de prins în cuvinte.

Bucuros, Teodor, întindem pânzele pentru această tentantă și binemeritată vacanță. Vânt să fie.

Claudiu, mă bucură intervenția ta, mai ales pentru ce spui. Da, este. Liviu-Ioan, poetul dintre ape, între poet și profet poate n-ar trebui să fie nici o diferență. Să încerce să atingă și ceea ce nu știm. Mulțumesc foarte pentru trecerea... peste ape.

Da, Dorin, e simplă și face bine întotdeauna. Mă bucur să te regăsesc pe aici.

Ioan-Mircea și diminețile lui grăbite... încerci să oprești săgeți deja pornite. Unii spun că săgeata nici măcar nu are cum să plece din arc. Al cincilea anotimp sper să mă prindă pe-acolo, căci da, orice plecare nu e decât deschiderea unei noi epopei. Asta pentru că tot ceea ce a început nu mai are cum să se sfârșească niciodată. E sugestivă varianta propusă și se pretează la o poezie mai deschisă. Eu încercam o binefăcătoare dezlipire de sine. Salutări mării eterne, dar mai ales valului trecător.

Mulțumesc, Andrei, prezentule. Ai spus cuvinte frumoase care poate vor conta și dincolo de acest site. Mi-a plăcut cum ai vorbit de culorile și formele de deasupra Omului. Da, el a văzut semnele astea. Celor cărora le place, și mai au răbdare, le pot sugera, cam tot din aceeași sferă, o altă poezie mai veche: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/226828/La_margine_(Profetul)

Andrei, m-ai comentat atât de repede, că m-am speriat. Prinde bine și câte o sperietură din asta. Mulțumesc pentru semn și atenție. În Indii, da. Odată, acolo, era capătul lumii.

\"Iar Iisus, auzind, a plecat de acolo într-o corabie, în loc pustiu, ca să fie singur\" zice Evanghelia utreniei de azi (Matei 14,13). Se duce în deșert ca să-l jelească pe cel mai mare om născut din femeie. Pe cel care a văzut semnul lui Dumnezeu și l-a arătat lumii. Pe singurul care înțelesese.

Dar oamenii se țineau pe jos după El, și-L îmbulzeau, și Lui \"I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor\".

Unul dintre cele mai slabe texte de pe poezie.ro din ultimul timp. Lipsit de orice valență. Am scris asta ca să compensez răbdarea pe care am avut-o de a citi până la capăt.

Lăsând siesta deoparte, ies puțin de sub baobab, cu tot riscul de a tulbura liniștea panterei negre cu coadă atârnândă din el. O să calc puțin teritoriul străin. Viorel și Alexandra, fiecare în specific propriu, au înțeles și au dezînțeles tot ce era de înțeles și de dezînțeles din acest text care nu duce nicăieri. Echipa cealaltă, alianța ne-ocultă și ad-hoc dintre Surleac, Tosa, Potra, Firica și Kronstadt (pe dl. Gorun nu-l amestecăm aici, căci el încă nu știe ce s-a întâmplat) au făcut o mare confuzie. Au confundat acest text cu altceva. Cu ceva ce nu este, dar care le-a gâdilat plăcut extremitățile simțurilor domniilor lor. Și mă opresc aici pentru a păstra distanța de siguranță.

Reacția limpede a lui Viorel și a Alexandrei (în ordine cronologică), a fost fiecare la rândul ei naturală, ecologică dacă doriți. Concluzia și îndemnul lor rămân în picioare. Fără a face confuzia amintită mai sus, ei își păstrează viziunea proprie cu care împrumută lumii din jur culoarea creațiilor lor. Consistență îmbucurătoare. Poftim: \"orgasmică\" dacă doriți.

Victor, hai să te învăț: Să-măr-ghi-țan. Simplu, ardelenește, de la Sămărghita, dar unii spun că ar fi armean.

Am zâmbit. O radiografie a agoniei nu ar fi avut curajul să o facă decât Victor Potra. A făcut-o și i-a spus frumos, să recunoaștem, \"ecosistem\". Am putea \"trăi\" unii fără alții? În acest ecosistem el introduce \"rebelul\", iar din ceea ce înțeleg eu de aici, văd în rebeli un fel de electroni liberi care preiau \"undele de șoc\", ori conduc diferitele \"curente\" de orice nuanță ar fi ele. Și nu are dreptate?, doar el este cel care a \"încasat-o\" întotdeauna, ori a fost interzis, ori eliberat doar în circumstanțe clare și bine determinate. Care e avantajul lui? El, electronul liber, rebelul, vede lumea din toate părțile. Dar cred că aici există și un dezavantaj: el migrează doar spre locurile cu potențial mai ridicat, părăsindu-și întotdeauna nucleul. Dar până la urmă acesta e rostul lui: să alerge, să graviteze, să lovească, să conducă, să bombardeze. Și el face parte din ecosistem, chiar și atunci când prădătorii se odihnesc, ori marii ierbivori rămân la umbra răcoroasă a câte unui bătrân baobab. Hehe!, se pare că rebelul e mereu în mișcare, el nu se ascunde niciodată.

Cu simpatie.

Admiratorului lui Michel Houellebecq ce pot să-i spun? Nici măcar nu vă admir lecturile cu care încercați să epatați. Da, nu aș putea scrie \"Posibilitatea unei insule II\", dar nici nu-mi propun aceasta. În opinia mea este un nou rousseau-ism, incitant e drept, cu toate picanteriile contemporaneității, mai ales \"iluzia\" tentantă a clonării, dar îmi repugnă perspectiva comercială a autorului cu pricina. Și chiar nu o găsesc interesantă, deși sunt un mare admirator al SF-ului de factură antropologică (dar asta e altă mâncare de pește, nu?). Sectele acestea obscure, elitiste, absolutiste și exclusiviste îmi provoacă repulsie întotdeauna, și știți bine că nu sunt singurul. Îmi dau seama că prin atitudinea domniei voastre de a comenta pe aici, agreați probabil tiparul acesta \"elohimit\" (bănuiesc că știți de unde vine termenul), aproape chiar vă declarați ca fiind unul dintre ei, tipar care acum îmi dau seama ca poate motiva chiar \"stilul\" protejatei domniei voastre (abia acum înțeleg). Acum putem vorbi, poate, chiar de o astfel de amprentă la dumneaei. Că vă lăsați păcăliți de astfel de doctrine, și de autori care scriu de dragul câștigului și al faimei, e problema domniilor voastre, dar ca să vă feresc de alte neplăceri și corvezi, vă sugerez pe viitor o opțiune foarte simplă: \"ignore\". Zău că nu mă supăr. Și nu se va supăra nimeni de pe aici, vă asigur.

Capătul drumului nu se vede, iar la mijloc este un pod. Ridicat sau nu. Câteva macarale dacă o să cazi în hău. Totuși poezia nu e aici. Poezia e în versul șansei de desubt.

Tamara, mi-ai dat o idee pentru care îți mulțumesc. Către fluturi scrie frumos Fabian. Cât despre formele zazen, cred că mă pricep doar să le privesc, dar o să văd. Dacă și când vor ieși la lumină, asta nu mai știu. Poate. Mulțumesc.

Zeu? Nu! Muritor. Zeii locuiesc în altă parte. Ea doar ne-a întins acolo o câmpie în care ne-am întâlnit atunci când am crezut mai puțin că e posibil. Asta fac zeii, ca imposibilul să devină posibil. Știi asta.

Da, prăzile frumoase le lași libere. Mă bucur dacă ți-a plăcut într-atât încât ți-a oprit vânarea. Poezia e o amantă grozavă, nu-i așa? Îți oferă de toate, în cele mai neașteptate momente. Mulțumesc pentru cuvintele tale, pentru rezonare, pentru oprire, pentru omenesc, pentru ceea ce ești... sau nu ești. Domnul meu, respect.

Un text matur, scris solid, cu siguranță, fără ezitări. Propoziții scurte, stări abrupte. Mișcarea scenică este aproape absentă, de aici, probabil, tensiunea acumulată ce este exprimată în gesturi lente, înghețări de imagini și prim planuri paralizante. Parcă aș citi un scenariu al unui film de Wong Kar-Wai. Nu este recomandat \"holywood-ienilor\". \"Absolutio\" - iertarea, dezlegarea finală, asumând condiția umană parcă în integralitatea ei.

Final deosebit de sugestiv, recompune retrospectiv poezia. Un bogat peisaj imagistic se desfășoară sub o retorică bine condusă și îmi dă impresia unui autoexil în mijlocul urbei privite cu detașare. Sentimentele sunt ținute în mâini ca niște hățuri, nu e de mirare că autorul își poate mâna inedita turma de pietre.