Marea evadare

dincolo de poem ca intreg am gasit micropoeme pe care, ca cititor, ti le insusesti si ti le apropii.
in mod deosebit mi-au placut:
\"coastele tale zâmbesc
pe dinăuntru

durerea ți-o lustruiești
ca pe-o grădină,
ultimul anotimp ți-l trimiți
în vacanță în Indii\"

cu prietenie,
andrei t

Andrei, m-ai comentat atât de repede, că m-am speriat. Prinde bine și câte o sperietură din asta. Mulțumesc pentru semn și atenție. În Indii, da. Odată, acolo, era capătul lumii.

când faci un nod pe clipă, privirea ți-e spectrală și-n franjuri de lumină cuvintele-nfloresc, iar în copacul vieții o coșniță ți-e plină cu roiul ce trecuse deșertul arăbesc. aici opresc săgeata să las un loc să creasă din despicarea-n miezul seminței dintr-un cod...

în loc de
ultimul anotimp ți-l trimiți
în vacanță în Indii
aș zice al cincilea anotimp te prinde-n vacanță în Indii ceea ce înseamnă că plecarea nu-i ultimul pas, nu-i soluție finală... ci este deschiderea unei epopei

ce simplă această soluție finală
să pleci!

Ioan-Mircea și diminețile lui grăbite... încerci să oprești săgeți deja pornite. Unii spun că săgeata nici măcar nu are cum să plece din arc. Al cincilea anotimp sper să mă prindă pe-acolo, căci da, orice plecare nu e decât deschiderea unei noi epopei. Asta pentru că tot ceea ce a început nu mai are cum să se sfârșească niciodată. E sugestivă varianta propusă și se pretează la o poezie mai deschisă. Eu încercam o binefăcătoare dezlipire de sine. Salutări mării eterne, dar mai ales valului trecător.

Da, Dorin, e simplă și face bine întotdeauna. Mă bucur să te regăsesc pe aici.

un poem plin, rostuit atent
plăcut cu întregul dar reproduc pentru o repetiție în gând

\"Când ochii ți se destramă
în franjuri
iar aerul ți-l vinde
la metru cub,
coastele tale zâmbesc
pe dinăuntru
(...)
ce simplă această soluție finală
să pleci!\"

cu bucuria lecturii împlinite,

stimă și considerație,
teodor dume,

Bucuros, Teodor, întindem pânzele pentru această tentantă și binemeritată vacanță. Vânt să fie.