Aurora nopții

\'probabil credeau că la mine e raiul\'
un vers mai de dragoste decat acesta n-am citit de foarte mult timp.
emana poezia cu totul o liniste de invidiat. sfarsitul e de o tristete infioaratoare.. poate mi se pare mie dar cam asta expira.

cu drag,
Adriana

Adriana, mulțumesc mult, ai \"citit\" bine ce-am vrut să spun. Speram mult ca aplecarea aceea spre fluturii nopții (de trei versuri lungime!!) să fie receptată cum trebuie. Sfârșitul cred că are aceeași tristețe a neîmplinirii care... atât.

Știi când mi-am dat seama că folosesc foarte mult cuvântul \"probabil\"? E un cuvânt tare drag mie. Atunci când nepoțica mea de 3 ani a început să-l folosească și ea.

O citesc de două ore. E uimitor cum reușești de fiecare dată să transmiți atâta sensibilitate. Tristețea neîmplinirii din final este izbitoare. Tu nu îți dai niciodată șanse?

cu declivități inspirate și stări de grație. Plăcut și lecturat de mai multe ori. Cu stimă!

ton incantatoriu, titlu inspirat,am remarcat mai ales muzicalitatea, lipsa de stridență

imagini nediluate deși eterate oarecum, chiar fragile dar de o fragilitate care impune

adică
vreau să îți spun, Căline, uite așa, direct și fără fionguri, cerculețe și catifeluri, că mi-a plăcut poezia aceasta a ta



elian

Călin, plăcută *dezvelirea* aceasta pe o muzică trist-liniștită.Am reținut printre altele:*mi-ai spus că te doare atâta frumusețe*.Liniștea și gingășia textelor tale dau o stare de bine. Pot fi triste, dar nu sunt depresive.

Cu prietenie și respect,

Victor

O poezie de dragoste superbă și, iar, infinit tristă, la final, ca întotdeauna. Dacă și fluturii “lipiți de fereastră”credeau că pe acolo e raiul, poate că unii cred că nu e prea departe de tine, mai ales atunci când își lasă cuvintele să cadă înaintea ta. Foarte frumoasă a doua strofă, rețin o anume siguranță în “te ghiceam în silabele rupte”. Finalul e infinit trist, așa cum spuneam, însă dacă aurora și-a retras luminile, nu e semn că se va face dimineață?
Mult drag,
Cami

Maria, șansele ți le dai singur atunci când cobori din iluzie pentru a încerca să pășești în real. Dar e bine să nu le sperii, ca să nu se risipească. Finalul cred că mai degrabă este ezitant și foarte foarte prudent.

Silviu, sunt încântat de semnul tău la fel de mult cum mă încântă și poezia ta. Aș îndrăzni să spun mai mult decât \"stimă\", aș spune \"cu bucuria unei călătorii gemene printre cuvinte\". La \"Expresul de Viena\" nu ți-am mai răspuns la comentariu, pentru că ceea ce ai spus acolo e finalul perfect pentru acea poezie.

Dana, o expertă a muzicalității în poezie, spunând cele de mai sus, mă onorezi. Poate că da, poate că fragilitatea este cea care reușește să impună. Singura care poate. Vreau să-ți spun, elianule, că mă bucură semnul tău.

Victor, îmi salvezi tristețea! Și eu o simt ca pe o muzică liniștită și binefăcătoare. Când prea multa frumusețe doare, o simți acolo în mijloc, în piept.

Camelia, nu știu, întreabă fluturii, ei știu mai bine ce-au văzut atunci. Și da, poate că e semnul dimineții. Dar zorii nu-i bine să-i sperii.

Dezvelirea te face și vulnerabil, dar poate că atunci se vede adevărata plămadă din tine. Și atunci ajungi la lucrurile subțiri. Mulțumesc tuturor pentru însemnările de aici. Înseamnă foarte mult pentru mine, chiar dacă meritul meu e mic și puțin, ea, poezia, s-a scris singură; eu numai am ținut penița în mână.

sugestia expusa ca o certitudine asumata, dar nu consumata, caci nimic din ce se arata aici nu este destinat digestiei, ci fermecarii. poem frumos ca un sal brodat, fara urmele lucraturii, pe dedesupt

Cred că poezia în general e o certitudine neconsumată. Așteaptă mereu. M-am îmbrăcat cu ea ca și cu o haină. A fost nedigerabil și s-a văzut asta. Dar rândurile de aici înseamnă. Șalul e un vis brodat. Fără cusături. Mulțumesc, Noemi.

Admiratorului lui Michel Houellebecq ce pot să-i spun? Nici măcar nu vă admir lecturile cu care încercați să epatați. Da, nu aș putea scrie \"Posibilitatea unei insule II\", dar nici nu-mi propun aceasta. În opinia mea este un nou rousseau-ism, incitant e drept, cu toate picanteriile contemporaneității, mai ales \"iluzia\" tentantă a clonării, dar îmi repugnă perspectiva comercială a autorului cu pricina. Și chiar nu o găsesc interesantă, deși sunt un mare admirator al SF-ului de factură antropologică (dar asta e altă mâncare de pește, nu?). Sectele acestea obscure, elitiste, absolutiste și exclusiviste îmi provoacă repulsie întotdeauna, și știți bine că nu sunt singurul. Îmi dau seama că prin atitudinea domniei voastre de a comenta pe aici, agreați probabil tiparul acesta \"elohimit\" (bănuiesc că știți de unde vine termenul), aproape chiar vă declarați ca fiind unul dintre ei, tipar care acum îmi dau seama ca poate motiva chiar \"stilul\" protejatei domniei voastre (abia acum înțeleg). Acum putem vorbi, poate, chiar de o astfel de amprentă la dumneaei. Că vă lăsați păcăliți de astfel de doctrine, și de autori care scriu de dragul câștigului și al faimei, e problema domniilor voastre, dar ca să vă feresc de alte neplăceri și corvezi, vă sugerez pe viitor o opțiune foarte simplă: \"ignore\". Zău că nu mă supăr. Și nu se va supăra nimeni de pe aici, vă asigur.

O poezie care mi-a gadilat mai mult decat placut urechea cu muzicalitatea ei deosebita.
Cred ca o sa fac o incercare de imbracare a acestei poezii, (Cam indecent dezgolita de cuvinte), cu noi straie, de ultima moda de la Paris. O sa-mi dea putin de furca (du fil a retordre), cum spun francezii, dar cum eu sunt obisnuita cu nichitstanescienele versuri, voi reusi, cred si cu cele calinsamarghitanesciene.
Cred ca am compus un cuvant nou......