Bianca Goean

Nu stiu daca ati vazut o astfel de \"inflorire\" a adancurilor pamantului, este o \"floare\" de gips, mi s-a parut extraordinar modul in care a inghetat fulgerul in gips, din explozie nu a iesit ceva aleatoriu, si cred ca aici este un drum catre niciodata, un arc...

Ela, si mie, cred, frumos raspunsul tau, ma obisnuiesti asa, si-am sa te astept la minimalis mereu, stii bine :-) (da, nu numai).

Virgil, zambesc si iti multumesc. Sa-ti spun ca am obiceiul asta (bun, prost?! stim noi), sau sa ma multumesc cu arcul acela? Eu nu ma \"multumesc\" niciodata, dar tie iti :-). Te mai astept. Despre raceala nici un cuvant, dar semnul l-am vazut si ma bucura.

Magdalena, este explozia care da nastere... eu iti multumesc pentru ca te regasesc aici, citind povestea fara starsit...

Drag, Bianca

Virgil, am impresia ca si eu ma voi alatura lui Bobabdil si ma voi multumi a spune: nu numai fantastica idee (hm, nu-mi place \"monstruoasa\", oricat de ...), dar iti place, categoric iti place sa te joci, nu ma pot abtine sa nu remarc asta, chiar si in cele mai serioase poezii ale tale.
Cat despre titlu... ca bine zice iar Andu: n-ai tu nevoie de (alte) stele :-)
Cu aceeasi admiratie, Bianca

Ce porți pe umeri?
Sufletul si sufletul ideal.
Care noapte?
Lavanda iguanei
Unde?
In cetatea pe cale sa arda.
Cate?
Trei.
Fara sange temeri, fara sange. Ucenicul imaginii.
Unul dintre cele mai puternice texte citite in ultimul timp...

Ela, am in minte mai multe imagini din povestile aparent disparate ale lumii, si tu le-ai vazut, altfel nu putea sa rezonezi atat de bine: Adam si Eva, mitul painii frante (caci e un mit, nu-i asa), al framantarii strugurilor pana la vin, minunea femeii pacatoase atingandu-se de o anume haina, toate acestea intorcandu-se in ceea ce ar trebui sa fie iubirea: prima si ultima poveste, nastere intru omul iubit, in care se adanceste chipul lui Dumnezeu...
si atunci frumusetea vine, ca intotdeauna, din noi, ca in egala masura, de sus.
Iti multumesc pentru cum imi esti aici, Ela.
drag,

Costin, ce ma fac eu cu cititori ca tine? ;-) Stiu: norocul meu ca nu mai sunt altii ca tine, ma dai in vileag! :-)
Incercand sa pastrez tonul serios, nu am bucurie mai mare decat sa vad cum imi diseci textele si vezi atat de bine ceea ce eu las intotdeauna nescris. Asta ma incurajeaza sa merg pe drumul acesta, stiu eu ca nu-i poate cel mai comercial sa nu dai mura-n gura si sa scrii ceva ce se poate citi la nivele diferite, dar vezi, conteaza sa stiu ca sunt oameni la care ajunge \"mesajul\".
Multumesc frumos, Costin! Te astept intotdeauna cu placere.
Bianca

Daaaaaaaa: pentru text, care este savuros, limpede si sigur. Detasare in nerv, siguranta mainii care spala singura vasul in timp ce ochii sunt pe fereasta, sufletul valseaza sau fuge mancand pamantul, urechea vegheaza copiii...; si pentru ca mi-am confirmat banuiala, si anume pentru ce si de unde adica talentul mai leneveste uneori in primul cuvant venit in varful degetului :-)
Si, asa, ca sa nu crezi ca cine stie ce simpatii extra-beletristice mi-ai starnit, semnez:
Bianca. :-)

Bine imi este sa descopar aici pe site in acelasi timp si autori noi care au ceva de spus, si proza buna. Da, am sa mai citesc ce ai scris, ce vei mai posta, pentru a vedea daca este vorba despre un stil cu adevarat sau de tonul potrivit. e al doilea text pe care il citesc deocamdata si am impresia ca esti oarecum in cautare... si, asa cum ii sta bine unui om inteligent, cred ca ai si gasit, numai tu sa deschizi bine ochii.
Ma refer cu precadere la abruptul \"marturisirii\", la modul in care resusesti sa-l fortezi pe cititor sa iti vina aproape, sa ia foaia imaginara in mana si sa se intrebe ce ai de spus. asta este bine.
Cred insa ca lipseste un pic sudoarea, rabdarea cizelarii. Si cred ca stiu si de ce, si te intreb ce vrei tu sa faci? Sa scrii sau sa scrii proza? Ma insel oare?
Voi reveni cu placere.

Dana... daaa, e o urzeala indeed, nu stiu daca am reusit eu sa picur albul, sau tacerea in care se fac alegerile, fie ele bune sau rele, dar cert este ca, fie el rosu sau alb, fie el camesoi ... sau fara!, ma bucura modul in care te-ai apropiat cu caldura si intelegere de textul acesta al meu.

Eddie, mai mai mai... sovaielnica, zici>? revenire, spui? hm hm hm... ma prefac diplomatic a nu sti nimic din cele ce spui tu aici si iti multumesc cu o plecaciune pentru parerile si cuvintele magulitoare... poate asa o fi, voi fi gasit oaresice echilibru... era timpul sa vina si acela, nu? si dupa uragane! :-)
mmmmaybe.
Drag, Bianca

Dana, nu e nici un pericol, desigur, daca te vei uita mai atent, alta data m-am regasit cu precizie acolo unde m-ai trimis tu, paginile acestea insa se vede ca au ramas cu adevarat nescrise, calatoria nu a fost facuta, de respirat am respirat si continuu sa o fac. Aievea ...
Iti multumesc, cu pretuire pentru semnele tale :-)

Victor, rar sunt surprinsa cu adevarat. Acum ai reusit. Cred ca intelegi de ce. Multumesc, cu bucurie trecerea ta.

Drag, Bianca

Ela, citesc \"părăsește-mă în do major fără balansul regretelor\" si imi spun: \"wow, uite ASTA e tonul potrivit, nu pe soptite, urla, striga, izbucneste, face zgomot in cele din urma... si-apoi vii paradoxal si spui \"prin bratul stang\", si mi te imaginez dirijor al acestui in forta concert in care nu mai conteaza actul in sine, atata vreme cat partitura a fost scrisa!
Costin remarca bine, tu ai pornit pe un alt drum, si eu te admir pentru asta: scrii tot mai profund si, in acelasi timp, mai detasat.
Mi-a placut deosebit de mult, Ela.
Drag, Bianca

Carmen</I>, ai inteles tu prea bine conditiile care mi-au facut imposibila fluidizarea de care vorbesti si pe care, recunosc, cu mana pe inima, tu ai reusit sa o gasesti. Doar ca eu nu mai pot purta haine doar de dragul lor, pe care nu le mai pot duce. Asa ca, to be true to myself, am expus chiar acel \"paroxism al cotei avarie\", cum atat de inspirat l-ai numit tu, ceea ce inseamna totusi ca am rezistat glorios tentatiei de a scrie pana in momentul propice. Poate ca da, as mai putea sa ma mai intorc dupa avarie, sa mai repar ce=ar mai fi de reparat, dar... Nu cred ca o mai pot face. Frumoasa recitarea ta, prea frumoasa.

Eddie, ce spui tu aici? :-) Uite ca ai suparat-o pe Carmen, eu am inteles unde bati tu, ea insa vrea mult, mult mai mult de la mine, sub aspect liric, tu, pe partea cealalta, poate ca ai inceput sa te obisnuiesti cu modul meu \"greu\" de a scrie... Pe mine ma incanta de fapt ca ati gasit ceva de citit aici... stiti doar asta. Cat despre lumina aceea, ia sa vedem, mmmmnuuu, nu am ajuns inca la acea pagina de jurnal, iar paginile nescrise e ca si cum nu ar fi. Dar cine poate stii?

Ela, sensibilitatea cu care tu ai citit aici ma face sa vreau sa iau pagina aceasta si sa o inchid, nu stiu, parca prea adanc se poate patrunde. Incerc sa imi amintesc, sau poate ca incerc sa uit, sau ambele in egala masura. PS da, stiu ca versurile acelea... stiu.

Drag de voi si cu multumiri, Bianca

Carmen, intr-o adevarata rezvratire impotriva cuvintelor ne-simbol, personala aceasta am vrut-o ca pe un fel de poveste a Hainelor Imparatului... proprie. Daca intelegi incotro zic.
Batista aceea a ta am luat-o si o tin semn semnificativ :-).

Razvan, cred ca se cade sa-ti spun mai intai \"bun venit\" aici, si apoi sa iti multumesc pentru oprirea atat de atenta asupra semnelor lasate de mine. Mai ales de intelegerea asupra finalului de umbra si a hainelor albe de nunta... placuta tresarire.

Drag, Bianca

Li-Alina, da, cred ca eu sunt aici. Nu mai stiu de sabloane si de canoane, este de fapt o pagina foarte grea de jurnal, ca o cadere inspre abisul propriu... iti multumesc ca ai perceput de aproape, de atat de aproape, sensurile... Si mie mi-e tare, tare drag versul acela.

Acolo nu cred ca este nici o greseala: car-cari (insecte), Genitiv-dativ articulat al doilea i al articolului hotarat devine \"lor\", nu?! (N- carii, G-D, carilor).

Miruna, da, probabil ca este o obsesie si ca acum imi lipseste o anume Calatorie esentiala, de aici... Dar in cele din urma umbra trebuie sa aiba un final, trebuie, si acela sa fim chiar noi.

Ela, nu as vrea sa fiu eu inceputul ei, dar cine stie... Deocamdata alb, da, visam, acum nu asta este, dar calatoria tu stii mai bine, sa nu spunem mai mult decat versul poate sa spuna. Ma gandesc la sugestia ta, dar nu cred ca pot schimba, am atat de clara in minte imaginea marii sparta in picaturi si prabusindu-se pur si simplu peste...

Costin, sunt atat de uimita de fapt, si bucuroasa, as fi vrut parca sa spui si ceva de rau, sau ceva care sa ma faca sa spun \"ok, inca ma mai pot ascunde\", dar tu ai luat pe toate partile pagina aceasta... Un simplu multumesc... si bine te-am regasit.

Magdalena, pana la urma apele trebuie sa isi gaseasca si calmul, si este intr-adevar acolo un calm si un anume fel de liniste pe care tu ai reusit sa il vezi, nu stiu daca e frumos sau bun tarmul acela, dar e un tarm...multumesc si eu, mult.

Intr-adevar, remarca mai sus cineva ca este una dintre cele mai frumoase \"urari\" pe care le-am citit pe site, v-ati intrecut pe voi insiva, fiecare text este o bijuterie, si, sa recunoastem, ce bine ii sta Elei cu toate aceste bijuterii :-)
La multi ani, din nou si din nou, Ela!
drag, Bianca

Slivia, sunt unele vise in care urcam incontinuu, iar in definitiv ideea de \"sus\" este asociata lui Dumnezeu (cum remarca nepotica mea odata, la afirmatia mea ca florile acestea au crescut tare inalte in acest an, ca aceasta inseamna ca florile vor sa ajunga la Doamne Doamne). Are greutate versul tau scris, vad, in Ajun de Sarbatoarea prin care toate noptile ne-au fost luminate, si m-a cutremurat: dorinta atingerii Lui nu-ti este trufasa, ci, imi pare, suna a necesitate. in afara imaginii de ansamblu a poemului, m-au impresionat versurile
înnopta de parcă
nici o curiozitate nu era acasă
cu admiratie, Bianca

Daniela, am avut impresia ca gasesc aici un descantec. marturisesc ca gasesc ca ti se potriveste mai bine partea aceasta decat prima. nu stiu care ti-a fost prima iubire, dar am impresia ca proza, si asta se vede. incerc sa fiu obiectiva si sa iti citesc poezia nu cu gandul a ceea ce cred eu ca ar trebui sa gasesc, ci cu gandul la cum te-am cunoscut eu pana acum. ai o abordare noua a versului alb. Poate cuvintele de legatura imi dau impresia de proza in versuri, de aici si ideea de descantec. prin urmare, imi place, dar as zice ca mai poti lucra. este plina de idee, de substanta, merita o cautare mai atenta a cuvantului.
Uite, de exemplu, incearca sa citesti cu voce tare: \"nu-i drept să îi dați
aripi de coșmar\"; (as renunta cel putin la conjunctiv)
\"când lumea
va ști păgâna
să i le înfierească\", (din nou conjunctivul, plus infiereasca, in context, nu suna deloc)\"dormindu-si
măcar primele clipe\"; (as elimina macar); \"Veni-va vremea
când vei atinge\"... cred ca intelegi ce am vrut sa spun.
ai admiratia mea pentru simbolistica prinsa aici. pe de alta parte, forta proprie prozei ii da unicitatea textului tau: am impresia ca urmaresc un film, atat de vii sunt imaginile.
cu admiratie,

Daniel, o poezie cu care ai reusit intr-adevar sa ma invarti ametitor, pe undeva tare pe sus, cred ca s-au atins si ceva stele, o poezie frumoasa, si ce altceva mai poti spune despre ea, cand tu ai rost(u)it atat de frumos?
Cu drga pentru asa o incantare,
Bianca

eeeiii, bursucel, mi-a placut joaca/fresca/ironia, si forma sprijina continutul, pare ca versurile sunt aruncate asa in graba, intr-o mana tinand berea salvatoare de casnicii ;-))... e clar... zise el batand la usa vecinei...

Virgil, eu nu stiu daca am mai citit scris asa, parca parca, dar asa impresie puternica nu mi-a lasat. ceea ce ar insemna ca, desi poate nu e un stil nou, tu ai reusit sa-i dai o forma reusita.
Stii deja cat admir forta si precizia cu care marturisesti, te marturisesti, traiesti si rastignirea, si invierea, si omeneasca deznadejde in taisul carnii. Iar poezia aceasta este de citit, re-citit si recitat si in taina si de la tribuna...