Jurnal în absența călătoriei

Bianca,
Nu sunt sigura ca am am procedat corect dar am simtit nevoia sa fluidizez un pic ceea ce ai scris tu aici, ca sa nu explodeze chipul amar al visului transformat in realitatea traita la paroxismul cotei avarie. Ma bucur sa te revad in forta printre simboluri si semne dar-in acelasi timp-ma infricosez de ceea ce intrezaresc in adancuri. Daca ar fi sa aleg, ceea ce mi-a izbit mai puternic, poate- spun poate(!)- as opta pentru:\"ce știu despre cea cu mâini deșirabile/întortocheat păianjen de apă țesând umbre îndoielile se prind in noduri la capăt\"sau pentru:\"uneori prinde chipul mării atât de niciodată una atât de nesfârșit împărțită atunci valurile absorb cunună nisipul în cer răsturnat luna se preface amar\", chiar daca
ce-mi place mie cel mai mult este mai curand intregul, adica starea de sufocare pe care mi-a indus-o, paianjenul-caracatita ce m-a conficsat in adancuri. Felicitari.

Recitarea de la ora 21.35, suna asa:

ce știu despre cea cu mâini deșirabile
întortocheat păianjen de apă țesând umbre îndoielile se prind in noduri la capăt
mai știu că poartă culori fistichii după cum aerul se curbează sau nu în spatele nostru
cand sângerăm sau zgâriem
astăzi jurnalul se scrie în cuvinte sonore, supăratoare, abrupte
uneori prinde chipul mării
atât de niciodată una atât de nesfârșit împărțită
valurile absorb cunună nisipul în cer răsturnat luna se preface amnara
atât de amar clipa mă privește sprijinită pe coate
de parcă aș mai putea întoarce de undeva viitorul cu vreo cheiță

singurătate cu linii în palmă prea scurte pentru cât aș putea trăi
de fapt nu știu nimic despre ea, doar despre mine

Sper sa nu te supere-prea tare!!!- decupajul si interventia pe text... este o reminescenta a vremurilor cand...dar, mai bine, sa revenim la poezie. Vezi sa nu te prinda Bratu-cu amar langa amara-ca nu se stie:)))Cu drag,

Nu-mi pot stapini un zimbet citind comm-ul Carmenei :-) Pai, mai Carmen, daca ii \"reasezi\" poeziile Biancai... nu mai e Bianca! Lipsa ei de fluiditate pune mintea la incercare, o scoate din inchisoarea gindurilor si o face sa zboare. Ai de ales: ori zbori cu ea, ori ramii, lenes, acolo, in spatele gratiilor - iluzii de \"bunastare\".
Da, ne infricosam in adincurile acestei poezii in care se simte nevoia unui semn de lumina, de fapt el exista pe undeva pe-acolo, se ascunde in spatele lunii amare (nici o legatura cu Bitter Moon) si asteapta o secunda, un minut, o zi, un an mai bun ca sa iasa la iveala si sa aseze valurile, sa rinduiasca nisipul, sa porneasca usor cheita viitorului.
ea atât de niciodată una atât de nesfârșit împărțită...

\"singurătate cu linii în palmă prea scurte pentru cât aș putea-o trăi
de fapt nu știu nimic despre ea, doar despre mine\"

Iau palmele din amar, probabil va ieși o lună, altfel, așa abrupt cum îmi sună cuvintele, sonoritate zgâriind munți stâncoși, eu - ea, mările nu mai au glas astăzi decât pentru a binecuvânta cununa nisipului cu cerul.
Cred că această clipă ce mă privește dinspre tine spijinită pe coate mă face să admir un vers și să îl țin lângă celelate ca pe un fragment dintr-un coral.

\"clipa mă privește sprijinită pe coate
de parcă aș mai putea întoarce de undeva viitorul de vreo cheiță\"

Amintește-ți de ea, cea care ești netopită de amarnicul mărilor. Hai să colindăm împreună pe luciul unui lac abia transparent.

Ela

Carmen</I>, ai inteles tu prea bine conditiile care mi-au facut imposibila fluidizarea de care vorbesti si pe care, recunosc, cu mana pe inima, tu ai reusit sa o gasesti. Doar ca eu nu mai pot purta haine doar de dragul lor, pe care nu le mai pot duce. Asa ca, to be true to myself, am expus chiar acel \"paroxism al cotei avarie\", cum atat de inspirat l-ai numit tu, ceea ce inseamna totusi ca am rezistat glorios tentatiei de a scrie pana in momentul propice. Poate ca da, as mai putea sa ma mai intorc dupa avarie, sa mai repar ce=ar mai fi de reparat, dar... Nu cred ca o mai pot face. Frumoasa recitarea ta, prea frumoasa.

Eddie, ce spui tu aici? :-) Uite ca ai suparat-o pe Carmen, eu am inteles unde bati tu, ea insa vrea mult, mult mai mult de la mine, sub aspect liric, tu, pe partea cealalta, poate ca ai inceput sa te obisnuiesti cu modul meu \"greu\" de a scrie... Pe mine ma incanta de fapt ca ati gasit ceva de citit aici... stiti doar asta. Cat despre lumina aceea, ia sa vedem, mmmmnuuu, nu am ajuns inca la acea pagina de jurnal, iar paginile nescrise e ca si cum nu ar fi. Dar cine poate stii?

Ela, sensibilitatea cu care tu ai citit aici ma face sa vreau sa iau pagina aceasta si sa o inchid, nu stiu, parca prea adanc se poate patrunde. Incerc sa imi amintesc, sau poate ca incerc sa uit, sau ambele in egala masura. PS da, stiu ca versurile acelea... stiu.

Drag de voi si cu multumiri, Bianca

http://www.agonia.ro/index.php/prose/112026/index.html
mi s-a intamplat sa n-am pur si simplu nici macar un titlu..
nu e deloc periculos, bianca. paginile nescrise e ca si cand nu ar fi. citeste cu mine ce e sus asa: paginile nescrise sunt ca si cum ai spatiu in care sa respiri, ca sa ai apoi cu ce le umple din inscrisuri despre calatorii aievea.

cu pretuire pentru cuvantul tau,
Linea

eu sunt ceea ce trece prin mine
cu mâini deșirabile întortocheate
cãlãtorind înspre teama în care începutul n-are cuvânt
țesând umbre îndoielile se prind cu nod la capăt
așa încât voi sta cuminte așteptând valul pe care
mã voi putea cãțãra dinspre malul nescris
după cum aerul se curbează sau nu în spatele nostru

eu sunt finalul acestei umbre prin care apele se scurg nesfîrșit
pentru aerul unde corãbiile nasc strâmtori
mai știu că poartă culori fistichii
nu mai am voie sã scriu picãturile s-ar putea prãbuși una câte una
în cer răsturnat luna se preface amar sprijinită pe coate
lemnele s-ar putea destrãma din cauza carilor

cu toate acestea aș rãmâne eu
atât de amară clipa
cãlãtoria în sine
cândva visam ziua aceasta cu haine albe
nuntã sau moarte
așa pot spune la nesfârșit pânã când
mã voi uita
de parcă aș mai putea întoarce de undeva viitorul de vreo cheiță


eu sunt finalul acestei umbre
singurătate cu linii în palmă prea scurte pentru cât aș putea-o trăi
nu existã simboluri... doar semne
de fapt nu știu nimic despre ea, doar despre mine

am incercat sa te desenez folosind versurile tale. sper ca am reusit. de fapt nu știu nimic despre ea, doar despre mine, dar e suficient pentru...
trec cu multa placere prin pagina ta

Victor

Dana, nu e nici un pericol, desigur, daca te vei uita mai atent, alta data m-am regasit cu precizie acolo unde m-ai trimis tu, paginile acestea insa se vede ca au ramas cu adevarat nescrise, calatoria nu a fost facuta, de respirat am respirat si continuu sa o fac. Aievea ...
Iti multumesc, cu pretuire pentru semnele tale :-)

Victor, rar sunt surprinsa cu adevarat. Acum ai reusit. Cred ca intelegi de ce. Multumesc, cu bucurie trecerea ta.

Drag, Bianca