Poezie
Risipă de povești
o singură naștere
1 min lectură·
Mediu
și dacă m-aș oglindi pe tăcute coastă în chipul peste care îmi ridic în fiecare noapte fără de umbră aripi ciuntite de nașteri și dacă luminile nu s-ar mai ține de ochi ci ne-am trezi cu ele ascunzându-și cioburile din care iarna s-a distrat făcând întuneric de lut poate ar fi tot ce aș mai rămâne în loc de povești
și dacă mi-ai frământa în fiecare dimineață una câte una amintirile până ce te-ai descoperi pe tine și-n ultima boabă de strugure mucegăită în via neculeasă de brumă poate serile am culege împreună tot lucrul bun de care n-am fi fost în stare pe brânci bâjbâind apele neîncepute-ale lumii
***
nu-mi plac întâmplările cu mincinoase urme mi se face a teamă mai ales culoarea pământului pe care călcăm prea apăsat am să iau dalta mâine am să iau lecții de olărit poate înlăuntrul sufletului meu e tot o daltă sau poate o ană cusută la gură dar îmi plac vindecările pe marginea drumului risipa de jar de nopți friguroase și haina târând haru-n țărâna pe unde tu ai trecut iar eu mi-aminteam numele tău înainte de prima și ultima naștere
024874
0
E o durere în frământarea asta cu dalta, în cioplirea asta a zilelor cu truda fiecărei fibre de tine însăți. E o lăsare la foc intens, pentru ca lutul să ardă atât cât să poată rămâne amfora peste \"culoarea pământului pe care călcam prea apăsat\".
În poemul acesta simți \"apele ne-începute ale lumii\" și eu admir cum faci din cuvinte boabe de spirit cules cu grijă, parcă în urma timpului:
\"haina târând haru-n țărâna pe unde tu ai trecut iar eu mi-aminteam numele tău înainte de prima și ultima naștere\"...
Frumusețea se scrie pe ea însăși sub ochii tăi, din tine.
Ela