Poezie
Risipă de povești
o singură naștere
1 min lectură·
Mediu
și dacă m-aș oglindi pe tăcute coastă în chipul peste care îmi ridic în fiecare noapte fără de umbră aripi ciuntite de nașteri și dacă luminile nu s-ar mai ține de ochi ci ne-am trezi cu ele ascunzându-și cioburile din care iarna s-a distrat făcând întuneric de lut poate ar fi tot ce aș mai rămâne în loc de povești
și dacă mi-ai frământa în fiecare dimineață una câte una amintirile până ce te-ai descoperi pe tine și-n ultima boabă de strugure mucegăită în via neculeasă de brumă poate serile am culege împreună tot lucrul bun de care n-am fi fost în stare pe brânci bâjbâind apele neîncepute-ale lumii
***
nu-mi plac întâmplările cu mincinoase urme mi se face a teamă mai ales culoarea pământului pe care călcăm prea apăsat am să iau dalta mâine am să iau lecții de olărit poate înlăuntrul sufletului meu e tot o daltă sau poate o ană cusută la gură dar îmi plac vindecările pe marginea drumului risipa de jar de nopți friguroase și haina târând haru-n țărâna pe unde tu ai trecut iar eu mi-aminteam numele tău înainte de prima și ultima naștere
024.884
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bianca Goean
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 190
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 4
- Actualizat
Cum sa citezi
Bianca Goean. “Risipă de povești.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bianca-goean/poezie/146745/risipa-de-povestiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BGEla, am in minte mai multe imagini din povestile aparent disparate ale lumii, si tu le-ai vazut, altfel nu putea sa rezonezi atat de bine: Adam si Eva, mitul painii frante (caci e un mit, nu-i asa), al framantarii strugurilor pana la vin, minunea femeii pacatoase atingandu-se de o anume haina, toate acestea intorcandu-se in ceea ce ar trebui sa fie iubirea: prima si ultima poveste, nastere intru omul iubit, in care se adanceste chipul lui Dumnezeu...
si atunci frumusetea vine, ca intotdeauna, din noi, ca in egala masura, de sus.
Iti multumesc pentru cum imi esti aici, Ela.
drag,
si atunci frumusetea vine, ca intotdeauna, din noi, ca in egala masura, de sus.
Iti multumesc pentru cum imi esti aici, Ela.
drag,
0
E o durere în frământarea asta cu dalta, în cioplirea asta a zilelor cu truda fiecărei fibre de tine însăți. E o lăsare la foc intens, pentru ca lutul să ardă atât cât să poată rămâne amfora peste \"culoarea pământului pe care călcam prea apăsat\".
În poemul acesta simți \"apele ne-începute ale lumii\" și eu admir cum faci din cuvinte boabe de spirit cules cu grijă, parcă în urma timpului:
\"haina târând haru-n țărâna pe unde tu ai trecut iar eu mi-aminteam numele tău înainte de prima și ultima naștere\"...
Frumusețea se scrie pe ea însăși sub ochii tăi, din tine.
Ela