Amanda Spulber

Interesant! Nu știam de Jan Harold Brunvand. Și m-a surprins finalul. E despre relația autorului cu personajele. Nimeni nu le întreabă dacă sunt de acord cu scenariul. Bine, se poate dezvolta și că asta ar putea fi relația cu Creatorul. Dar să nu citesc mai mult decât este scris. Ai făcut bine că l-ai ajutat.

Pentru „atingeri care
presupune un recent conflict”
„gravitaională”
„siluiete”

Un text despre monotonia și competiția pentru dominare dintr-un cuplu. Mi s-au părut interesantă comparația dintre refuz și forța gravitațională. Chiar dacă refuzul presupune o forță centrifugă, nu centripetă, nici forța gravitațională nu este înțeleasă pe deplin, așa cred.

Nu m-aș fi gândit. :)) Mulțumesc, Sorin! Mă bucur că ți-a plăcut.

comedie neagră, umor negru e mai aproape de ceea ce am gândit.

Fructele cornului. Dar nu sunt sigură fiindcă nu îmi dau seama cum ar putea fi pe podele.

Incertitudinea poate fi un stimul erotic. Depinde, totuși, până în ce moment. Deja mă gândesc la o variantă de continuare horror. :)

și a copia cuvânt cu cuvânt. Empatizez cu starea, chiar dacă este exprimată prin cuvinte obișnuite. Nu mi se pare însă corect să fie preluat textul altui autor. Una e să folosiți doar „cern ca prin sită”, care e loc comun, alta e să preluați textul cu minime modificări, așa cum ați făcut anterior.

Am avut un vis asemănător, la propriu. Nu identic, totuși. Mi se pare interesant paradoxul de aici: să te aduci pe tine de unde nu mai ești acolo unde nu mai ești. E interesant și finalul care pare că dă și nu dă răspunsul, clarifică lăsând neclar. Nu e nimic și totuși e, cum spunea Eminescu.

Mi-a venit în minte ideea că pare atât de simplu încât oricine ar fi putut scrie asta, doar că nu s-a întâmplat. Ah, simplitatea și universalitatea, atât de aproape și atât de greu de atins! Și atât de ușor! E nevoie doar să te apuci de scris. :)
Aș înlocui imprescindibil cu esențial sau indispensabil. Nu l-am găsit în dicționar.

Le voi folosi și las aici forma inițială.

atât de aproape cerul
cu luna privind pe furiș
de undeva
așa credeam
lumina încremenise
scutec și steag
un nor alungit flutura ușor

brațul meu s-a întins
prea tentant era
și când l-am apucat
șarpele nu s-a zbătut

aștepta

nu a lăsat nimic scris, așa că e cazul să merg la o perioadă ceva mai apropiată. Aș spune „trestie gânditoare” (Blaise Pascal).

să descriu și cumva să interpretez ceva ce s-a întâmplat într-un vis. Mi s-a părut interesant fiindcă nu mă gândisem și nici nu văzusem ceva asemănător atunci când am visat asta în urmă cu câteva zile. Da, recitind cred că ar mai trebui lucrat textul. De data asta nu e prima mână, prima a fost un fel de compunere. :)

Aș putea să spun:

am întins mâna
așa era de tentant
și scap și de o mică rimă. Sau altă variantă. Și cred că schimb și „de undeva”. La „scutec” nu aș renunța.

Vă mulțumesc mult pentru comentarii!

destul de previzibil și parcă prea explicat la final. Mi-ar plăcea să ai timp să dezvolți unele dintre texte, cum ar fi și acesta.

Esop

Cred că m-am obișnuit cu imaginile suprarealiste, onirice și prind sensul. Doar mânătarca nu reușesc să o integrez. Iar în prima parte cred că ar suna bine fără a„îs”. Nu pot să pronunț și nici nu mi se pare că ar aduce ceva în plus. Cred că ar fi clar așa: Femeie și stăpână, strămut arca. Virgula ar ține loc de „fiind”. Multă inspirație și spor la scris!

Plus un pic de homo homini lupus. Și un ritm fermecător.

Ai adormit învelit în lumina lămpii cu gaz, crepusculară, odihnitoare, dar și creatoare de emoție.

Îți mulțumesc mult pentru semnul generos. La mulți cu sănătate și inspirație! Un an rodnic și cu dorințe împlinite!

Așa mi se întâmplă uneori când nu știu decât să ating omul care se confesează, dar pentru că aici nu am cum să o fac fizic, voi lăsa un semn scris. Am citit confesiunea și am rezonat. Îți mulțumesc.

Și sonetul lui Coșbuc. Chiar dacă diferă forma și subiectul, în ambele văd acea atitudine ambivalentă, de implicare și detașare. Nu avem de unde să știm cum au luat naștere versurile, dacă a fost travaliu sau doar o joacă. Importantă mi se pare senzația transmisă: poetul pare că nu se ia în serios, dar în același timp respectă regulile și se vede că a înțeles sonetul dincolo de formă. E acea stare de a fi conștient/sigur și în același timp nesigur de ceea ce faci. Sonetul lui Coșbuc nu este perfect, dar nici al lui Bacovia nu este. Cu toate astea, ambele au aceeași notă de autopersiflare pe care o întâlnesc și la Liviu Nanu și transmit mai mult decât pare la prima vedere.

Și ca să revin la subiectul sonetului de față. Am mai citit doar o singură poezie despre ceapă „Monologue for an Onion by Suji Kwock Kim” care exploatează tot ideea de straturi multiple, dar acolo e vorba de pierderea esenței în timpul căutării unui sens al vieții și abordarea pare mult mai gravă din start. Aici îmi pare că se merge invers, de la abordarea ludică și aparent superficială la cea profundă, de la culinar, la erotic și de acolo la originea vieții. Până la urmă sunt toate interconectate.