scuză ipocrită

tabloul înfăţişează un El şi o Ea în patul conjugal. atât de slabă e lumina cornului de lună încât nu li se poate vârsta defini. el cu faţa în sus, întins, cu palmele sub cap, ea-n decubit pe-o parte, departe de atingeri,fapt care presupune un recent conflict sau pur şi simplu blazare, laşa-nsingurare-n doi... la el se vede o mişcare. aşa, ca dintr-o întâmplare trece cu mâna peste şoldul ei. nimic. nu-i nici o tresărire. se-aude-un murmur masculin. ciulim urechea. auzim: ... suntem şcoliţi aşa că ştim că noaptea ne e cerul dedesubt. nu că n-aş fi potent pentru o călăreală ci că atâta doar mi-i teamă că forţa ce-o ascunzi în NU ar depăşi-o mult pe cea gravitaţională şi aş cădea din pat în hăul nimănui şi nu aş vrea ca mâine-n zori să simt pe tâmpla mea cucuie care dor... aşa că draga mea te las să dormi, somn dulce... se-ntoarce şi el pe o parte. în noapte în patul conjugal două siluete fără vârstă spate-n spate... gata. să ieşim tiptil, tiptil, că nu-i frumos nici nu se cade să ascultăm la fâsuri, pârţuri şi sforăituri care se-ntâmplă în intimitate...