Poem cu capul pe o mână...

cred că ceea ce are mai bun acest poem, e titlul
se potrivește la fix!
ce... mai degrabă, cum ar trebui citit S-femeie cu voce tare?
pentru că îmi scapă și ceea ce simbolic ai propus, îți spun sincer,
n-am ales (mai) nimic din acest... sonet

spor și inspirație în 2025

Pun varianta populară ”Îs”, în rest mulțumesc de trecere, de părere și te mai aștept. Sonetul este epatant, în mine, poate o să îl trec în mod scribic la personale. Un om năcăjit nu e frumos, deci prin extenso, nici a sa poezie. Mulțumesc pentru părere, poezia vorbește de la sine.

referindu-mă la "abandonarea" sonetului
folositor ar fi (cred) să pui ordine în dezordine,
aşa ai constrânge suferinţa să se transforme în artă,
arta în terapie...

sper să depăşeşti repede situaţia

ţin pumnii!

Dragă Stănică, dacă tot dai cu barda în poem? Ce nu ți-a plăcut, ce să îți fac eu de tu nu îl poți pricepe și alții pot înțelege... Îl desfac? E ultima dată când explic, la non-pricepere: E UN POEM FILOSOFIC!

”
Îs-femeie și stăpână, strămut arca, Din loturi de-adâncimi să-mi stea transportul (arcei), Prea des plutind, în lavă, tot efortul. Sub gene, văd, apucă (însă) mânătarca...

Pe străzi, zăpada stă să-nghită portul, căldura mea și mieii, dar simt barca...
Mi-e inima-mi sub piept, ca și Petrarca - îmi fac din mine lavițe și-s ”tortul”.

Căci lumea-i agitarea pe sub stele, O lună amărâtă chiar tu ești, Te dai la undiți și încerci pingele, Ca-n însoriri, să mi te dai la pești.

Nu-mi muște viitorul pescari, iele...! Hey, Prometeu, ferește-te de clești.
”

*

Mitul lui Prometeu nu se înțelege, consultă te rog cărțile de mitologie. Mai exact ce nu se înțelege, sau îți place să cârcotești numai de-a dragul... Așa îmi pare, că mă pui pe explicat metafore. Ce nu înțelegi mai exact??? Toate cele bune și ție... Mă bucur că ai trecut...

Câteodată mă simt și eu un Prometeu amărât, dar asta e numai treaba mea, nu cred că interesează rostul meu pe nimeni, dar mă bucur că m-ai încurajat, trupul meu și ficatul meu nu sunt în clonțul vulturelui, în rest de prețiozități și de falsități sunt cam complet copleșită, pentru că am foarte mult de lucru. Eu lucrez, nu am timp să mă plâng... Am foarte mult de lucru de obicei, de exemplu stau cu trei cărți în editură... În loc să mă plâng, iacătă-mă-s. Și alte, de lucru mai sunt, cum eu nu prea stau.

*vulturului :) Lasă, că e bine, cum să nu fie...

după ce ai explicat,
totul îmi este clar

mă prinsăşi şi cu falsitatea (pe care credeam că am mascat-o subtil)

Cred că m-am obișnuit cu imaginile suprarealiste, onirice și prind sensul. Doar mânătarca nu reușesc să o integrez. Iar în prima parte cred că ar suna bine fără a„îs”. Nu pot să pronunț și nici nu mi se pare că ar aduce ceva în plus. Cred că ar fi clar așa: Femeie și stăpână, strămut arca. Virgula ar ține loc de „fiind”. Multă inspirație și spor la scris!

"Un om năcăjit nu e frumos, deci prin extenso, nici a sa poezie." - Iulia

"Pentru ce e liric omul în suferinţă şi în iubire? Pentru că aceste stări, deşi diferite ca natură şi orientare, răsar din fondul cel mai adînc şi mai intim al fiinţei noastre, din centrul substanţial al subiectivităţii, care este un fel de zonă de proiecţie şi radiere. Devii liric atunci cînd viaţa din tine palpită într‑un ritm esenţial şi cînd trăirea este atît de puternică, încît sintetizează în ea întreg sensul personalităţii noastre. Ceea ce este unic şi specific în noi se realizează într‑o formă atît de expresivă, încît individualul se ridică în planul universalului." - Emil

Şi ca o paralelă, fără a o proteja în niciun fel pe Iulia, poemul este nereuşit. Este o făcătură. Este fals. E ca şi când ai vrea să scrii un poem doar de dragul rimei la sfârşit de vers, să arăţi că ştii să foloseşti rima cât mai eficient, dar ritmul, ideea şi naturaleţea limbajului sunt ignorate complet.

Dacă poemul ar fi fost spontan, fără acele rime, poemul ar fi avut mai multă credibilitate, însă corcitura asta între sonet şi dada, cu tuşe suprarealiste bombastice, este un eşec total.

Ce-i drept, creaţia este salvată de încadrarea la personale. Nu şi de comentariul autorului. Un text bun, credibil, nu se explică cititorilor de către autor. E ca şi când, într-o carte, un autor şi-ar publica nişte comentarii sub poem, explicând ceea ce nu a reuşit cu adevărat în poem.

Nota 4.

e a doua oară când autoarea îi jigneşte pe cititori. Prima oară a spus că un cititor nu ştie ce vorbeşte, acum că cititorul e nepriceput, că nu înţelege. Insulte gratuite din partea unei doamne. Aplauze, aplauze!

La final ar trebui semnul exclamării. În rest, e perfect.

Eu cred că era bine să lăsați așa cum ați scris inițial ,,S-femeie..." deoarece de fapt Dumneavoastră ați vrut să accentuați furia față de ceva sau față de cineva care v-a vexat...
Am citit de mai multe ori acest poem filozofic și intuiesc că ați avut destule dezamăgiri în viața de până acum și deoarece ați specificat clar la ce dezamăgire vă referiți, eu am înțeles despre ce pingele (presupun că înșelăciuni) este vorba...ca sa nu mai zic de ce rele pot să facă niște iele...
DUMNEZEU să vă ajute spre a face bine și să nu vă ducă în ispită spre a face rele!

Cu deosebită stimă,
DITR

Deoarece autoarea se crede a fi un Prometeu și deci asta înseamnă că dânsa se adresează de fapt ei însăși, atunci eu cred că ultimul vers ar trebui să fie după cum urmează:
Hei, Prometeu, ferește-te de clești...

Cu deosebita stimă,
DITR

Iulian... corpul meu este la dispoziția dvs. și a celorlalți. Apucați cleștele și dați în mine, că îmi pun pingele atunci.

E o chestie mai complicată, pentru că eu de mult sunt jignită și parodiată pe acest site, la poemul precedent am primit o parodie sexuală.

Să fiți sănătoși, voi!

Ionuț, dacă nu pricepe sau se face că nu pricepe, atunci eu mă fac un struț de doamnă și tac, zic că poemul e nașpa și dau dreptate și ție sau și celorlalți care dau în poeme sau în mine.

Nu am dreptul să îmi apăr, așadar, poezia, zic că e cam urât să spun că Stănică nu pricepe ce scriu eu, deși eu îmi explic poemul, dar eu pricep mult, nu am voie să îmi apăr scriitura, pentru că voi nu pricepeți, așadar eu explic, sau nu puteți decât să dați în mine și în poem.

Problema este că poemul e bun, iar voi atacați autorul, nu poezia.

ai luat vreodată în calcul faptul că tu crezi că eşti atacată de ceilalţi, când ceilalţi, de fapt, nu au nicio treabă cu tine? Eu nu îţi voi face ţie profilul psihologic, nu mă interesează acest aspect. Eu sunt om de litere. Analizez un text, îmi spun părerea. Aşa cum a făcut şi Ilie. Tu l-ai jignit pentru părerea lui pe text. L-ai jignit pentru că părerea lui e diferită faţă de părerea ta despre propriul tău text. Nepriceput, în dicţionar, e sinonim cu prost. Tu când îţi expui textul trebuie să îţi asumi riscul că poemul tău nu va fi pe gustul tuturor. Este frumos, uman, firesc, să te bucuri dacă cineva rezonează cu textul tău, dar dacă alţii nu rezonează cu tine, nu ai voie să nu îi jigneşti. Te descalifici. Şi nici nu este nevoie să te explici. Numai autorii nesiguri pe ei şi pe creaţia lor se explică. Poemul tău este praf. Catastrofă. Respectă opinia mea, opiniile noastre.

nu ai voie să îi jigneşti

Dacă cineva ”nu pricepe”, ”nu înțelege un autor, ce a scris”, asta chiar nu e o jignire. Este? Când eu spun ”Nu înțelegi, nu pricepi acest poem, ce e în el”, chiar că nu e jignire, ce tare se sare asupra mea... Când nu ai priceput ceva, eu de-asta am zis ”non-pricepere” (a poemului) eu nu am jignit pe nimeni...

Mă gândesc foarte serios să părăsesc site-ul, dacă revin, vă rog să aveți grijă cum vă adresați celor 46 de cărți pe care le-am scris. Și mie. Vă rog, barda jos!!!

Nu mai revin pe topic, e cam suficient. Am intrat suplimentar numai să răspund unor acuze care nu îmi fac cinste și care mă denigrează.

Spor la scris tuturor...

Eu nu am văzut autorii cu zeci de volume publicate, mă refer la autorii valoroşi din afara acestui site, să le reproşeze criticilor literari că sunt nişte nepricepuţi. Sau să le reproşeze cititorilor care le distribuie creaţiile în mediul online, că unele dintre comentariile lor pe marginea acelor creaţii sunt neconcordante cu sensul corect. Sau să îşi ameninţe cititorii că se lasă de scris, fiindcă cititorii nu au perceput corect sensul creaţiilor literare. Iar chestia cu 46 de cărţi scrise nu garantează în vreun fel calitatea scrisului tău. Calitatea scrisului tău e validată de reacţia criticilor literari şi a publicului la ceea ce scrii. În momentul în care îţi jigneşti cititorii, îţi scade valoarea, asta este evident. dacă doreşti să părăseşti site-ul, este alegerea ta. Nimeni nu îţi cere asta, nimeni te obligă.

P.S.

Dupa logica falsă a numărului de cărţi scrise, eu dacă aş spune că am scris 60 de cărţi, ar însemna să te rog să taci definitiv, pentru că nu suntem la acelaşi nivel. Însă fiindcă eu sunt conştient că nu numărul contează, ci calitatea, prefer să îţi vorbesc de la egal la egal, de la om la om. Şi, cel mai important, oricât de pricepută sau mai puţin pricepută ai fi, nu scot lucrul acesta în evidenţă, fiindcă nu vreau să te insult.

Sper să nu mai fie nevoie să revin cu explicaţii suplimentare.

Lasă critica literară în pace. Eu nu îmi trimit volumele criticilor literari, pentru că nu știu cum se face. În rest, cărțile mele sunt disponibile deocamdată pe Lulu.com și sunt cumpărată internațional pe 41 de cărți.

Lasă critica literară în pace, nu introduce suplimentar subiecte de discuție numai ca să chițibușești pe interior nișat pe un topic neintrodus până acum...

Glumesc, puțin, dar lasă critica literară în pace, că nu e cazul!

Sper să nu mai revii, dar ataci din nou, pui Critica literară în față. Lasă timpul ce-i al timpului, mai bine scrie, decât să introduci subiecte noi de discuție, unde să tot polologhim.

consider subiectul închis. Ai dreptate din absolut toate punctele de vedere. Eu nu ştiu ce spun, tu eşti foarte pricepută, deci nu mai are rost să pologesc pe aici. Bye!

Între anii 1960-1964 când eu eram la liceu, la Limba Română eram învățați cum să facem o analiză literară a unui text sau a unei opere literare, numai că noi nu studiam opere literare de genul acestui poem al Dumneavoastră.
Sincer aș dori să-mi spuneți de ce ați gândit versul ,,Te dai la undiți și încerci pingele" când de fapt în răspunsul Dumneavoastră adresat mie spuneți că vă puneți pingele la atacurile unor critici...deci din acel ,,...încerci pingele" eu am tras concluzia (neconformă cu ideea Dumneavoastră de a vă apăra de atacurile unor critici) că ați făcut referire la cei care v-au înșelat sau
v-au dezamăgit, mai ales că în penultimul vers faceți referire și la iele...
Dacă Dumneavoastră credeți că eu v-am greșit cu ceva vă rog foarte mult să mă iertați!
DUMNEZEU să vă binecuvânteze până la al miilea neam și tot așa din neam în neam!

Cu deosebită stimă,
DITR

De la ,,dexonline" citire:

pingeá.f, pl. ele Fig. Fam. A pune cuĭva pingele, a-l pingeli, a-l înșela.

Toate cele bune,

DITR

3 lei în pușculiță

Iulian, vezi că e cuvânt, nu expresie, cum îți place ție s-o tot întorci, asupra mea.


pingea, pingelesubstantiv feminin
1. Bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate (uneori și tocurile).

Mai bine vezi, Iulian, de atelier, mai lăsați-mă în bruș, eu am treabă. Vă rog frumos, nu mai inventați vrute și nevrute, lăsați acest poem în pace, am văzut că lui Ionuț i-a fost drag să îl demonteze, eu nu am timp numai ca să fiu bruscată, cu te miri ce comentarii care nu vă fac cinste...

Îmi pare rău, de fapt, că am și răspuns, nu mai inventați vă rog.

Sunt prea ocupată ca să răspund la toate atacurile și invențiile. Iulian, sper că m-am făcut înțeleasă, toți avem treburi pe cap, e mai mult decât un site de poezie, sunt responsabilități și treburi cotidiene.

Nu aveți cumva și voi cărți pe cap, planuri de făcut etc.???

Iulian, era eu ”îmi pun pingele”, adică ”e mai cu moț”, sunt mai cu moț, după cum vezi, așadar ”îmi pun pingele”, de fapt ce tot vrei să spui??? Te rog, revizuiește-ți gândurile, înainte de a posta nonsesual. Îmi pare rău, mereu se găsește comentariul ”pe după mine”, ca să joc cum are chef unul și altul... Așa e pe site, dacă ceva sau cineva este bun, apar atitudini de acest tip, îmi pare rău, probabil nu știu pentru cine scriu, pentru detractori sau invidioși, nu-i așa... Sau cum să scriu să fiu înțeleasă și lăsată să scriu.

Lucrați și voi, dacă doriți, oameni buni, eu de exemplu scot trei cărți și am și serviciu, plus mereu am muncă extra, în rest nu pricep ce tot spuneți.

Munciți și aveți parte... Dar nu vorbind mai în doi peri și inventând expresii facile sensual sau de fapt ce vreți, ce se vrea...

”Îs-femeie și stăpână, strămut arca
Din loturi de-adâncimi să-mi stea transportul
Prea des plutind, în lavă, tot efortul
Sub gene, văd, ce-apucă mânătarca...”


E vorba de un nou ”Noe”, în poem, dar posibil efortul lui Noe este inutil... Pentru că ceva negativ se interpune... O lavă care poate înghite tot, sau acea ”mânătarcă”, ce este un simbol mai negativ... ”Noe” este simbolul binelui universal, de care cei buni se agață...


Pe străzi, zăpada stă să-nghită portul
Căldura mea și mieii, dar simt barca...
Mi-e inima-mi sub piept, ca și Petrarca
Îmi fac din mine lavițe și-s tortul.


Zăpada care stă să înghită tot e tot un semn al ”nereușitei” (care se simte în jur, prin zăpada ce înghite portul), rămâne doar femeia sau alter-ego-ul care iubește la maxim (Vezi Petrarca și Laura) ”îmi fac din mine lavițe și-s ”tortul”” - iubirea e eșuată însă și personajul e doar un ”tort”, la care trag toți (mai ales iulian de pe site).


Căci lumea-i agitarea pe sub stele
O lună amărâtă chiar tu ești
Te dai la undiți și încerci pingele

Ca-n însoriri să mi te dai la pești.
Nu-mi muște viitorul pescari, iele
Hey, Prometeu, ferește-te de clești.

Efortul este inutil: ”Lumea-i agitare pe sub stele/ești ca o lună amărâtă/ sau un pește care te dai la undiți, îți pui pingele inutile”.

Prometeu tot a Noe aduce, e un fel de eșec tip Prometeu, după zăpada care cucerește portul... Dacă nu putem fi Prometeu, visarea lui, atunci probabil că e inutil să gândim și să scriem... Dacă oricum Prometeii sunt puși la zid... Prometeu este un simbol drag mie de-asta l-am folosit, este dacă vreți un visător incurabil și un simbol al tragerii de viață, care se pierde. Ba chiar este pus la zid.

Ești parcă și Petrarca, ești un îndrăgostit inutil, acum pricepi Ionuț ce am vrut să spun? E un poem filosofic multilateral, de fapt... ”Cleștii, cleștele”, duce la suferința și la plata lui Prometeu.

Dacă mi se reproșează că scriu prost, atunci eu pentru Ionuț Caragea trebuie să explic tot.

Fiecare trăsătură este prezentă prin poem ”aventura”, prin Noe, ”dragostea”, prin Petrarca, suferința și eșecul prin ”Prometeu”.

Sincer vă spun că îmi place foarte mult Autoanaliza Dumneavoastră Literară și abia acum am înțeles ceea ce ați vrut să evocați și îmi pare foarte rău că ați ajuns în situația de a compune acest Poem Filozofic Subtil și Profund.
Eu mă consider un biet scârța-scârța pe hârtie și vă rog să mă iertați dacă nu am putut înțelege Poemul Dumneavoastră Filozofic.

Cu deosebită stimă,
DITR

"Dacă mi se reproșează că scriu prost, atunci eu pentru Ionuț Caragea trebuie să explic tot." (Iulia Elize)

Iulia, te rog să nu mă mai pomeneşti aiurea în discuţiile tale.

Eu nu ţi-am cerut explicaţii suplimentare cu privire la ceea ce vrei tu să zici în poem. Nu am nevoie. Am grad de discernământ atunci când analizez un text. Eu am explicat, din puctul meu de vedere, de ce poemul tău e praf, catastrofal. Am argumentat. Tu nu poţi demonstra în niciun fel că poemul tău e bun, fiindcă e scris de tine, iar tu eşti cea mai subiectivă persoană din univers, atunci când îţi analizezi propriul text. Singurii care pot vorbi despre calitatea şi valoarea scrisului tău sunt criticii şi cititorii. Şi să ştii că există şi critici care primesc cărţi de la edituri sau critici care cumpără cărţi. Şi să ştii că există şi critici care citesc reviste şi vor să afle mai multe despre autorii pe care îi descoperă acolo, pentru a îi include în antologii regionale sau naţionale, pentru a le face un portret critic. Şi să ştii că există şi critici care, din moment ce te descoperă, te pot contacta pentru a te întreba de unde pot procura o anumită carte de-a ta, care nu o mai găsesc în librării. Cât despre trimisul la critici, este foarte simplu să trimiţi câteva cărţi la revistele naţionale în care există rubrici de critică literară. Dacă ai valoare, nu vei fi ignorată. Este cea mai simplă şi eficientă metodă prin care să ajungi la cititori de înaltă competenţă. Şi să nu spui că nu ai timp. Îţi ia 2 minute să cauţi redacţia unei mari reviste pe net, să bagi o carte într-un plic si sa o lasi intr-o cutie postala. Tu consumi atata timp pe poezie.ro, explicandu-ti poemele, deci dai impresia ca ai foarte mult timp la dispozitie. Deci, daca nu ti-e teama de opinia criticilor, sacrifica-ti doua minute pe zi, pentru a trimite o carte. Le-o faci cadou, asa cum o faci cadou prietenilor apropiati. Si dupa ce obtii opinia criticilor literari si ai si opinia publicului larg, o s aai o imagine cat mai corecta asupra valorii tale privita prin ochii celorlalti. Am incheiat acum. Sper sa nu ma mai pomenesti aiurea in comentarii, ca eu nu am nevoie de explicatii si nici nu ti-am cerut ceva in mod special.

erată - pe care nu o mai găsesc

te rog din suflet,
nu te supăra,
dar exagerezi puțin...

ești prea înverșunat...

Cel mai mult îi mulțumesc lui Ștefan Petrea, care ia pulsul site-ului, cum se vede din mod terț, în rest dacă am greșit, eu una îmi fac mea culpa.

Iulian, mulțumesc și ție... Mai treci... Observă mai cu fidelitate situațiile de simbol, creșterea poetică înseamnă și atenție la detalii, dar și în mod universal, dar și apoi din nou convergență.

Observă simbolurile, când sunt de observat. Dacă te încurci, focusează... Ca sub un microscop, mărești și micșorezi imaginea, dacă ai fi făcut așa ai fi perceput din prima sensul cu ”pingeaua”. Pingeaua tot pingea este.

Te mai aștept.

Poezia este construită în formă de sonet, având o rimă riguroasă și un ritm muzical. Mitul titanului sugerează suferința cauzată de cunoaștere și sfidarea destinului, este o referință la lupta eroică. Felicitări!

e vorba de Titanic...

”Rătăcitor”, de Adrian Păunescu

”Și rătăcesc, din nou, fără speranță,
de nu ar fi acasă steaua ta,
iubirea mea, alerg din casă-n casă,
probabil, lângă una, voi cădea.

Era atâta toamnă pretutindeni,
c-aș fi putut, bătrân, să mă retrag
și să adorm păzit atent de tine
și să-nțeleg că încă-ți mai sunt drag.

Dar, hăituit de propria-mi simțire
și de senzația că sunt bătrân,
nu mai ajung, iubita mea, acasă,
să-mi sprijin moartea pe un stog de fân.

Și te iubesc, aproape fără șansă,
și toamna face zdrențe osul meu,
prin ceața, care nu se mai sfârșește,
înaintez spre risipire, greu.

Pustiul vârstei, tragică ruină,
mă izgonește dintre înțelepți
și nu știu unde merg, în orice clipă,
și nu știu dacă tu mă mai aștepți.

Voiam să-ți spun atât, în toiul nopții,
orice s-ar întâmpla nedeslușit,
să știi că-n rătăciri mi-ai fost criteriul,
să știi că, în dezastru, te-am iubit.

E toamnă cât războaiele și vine
un ultim cataclism pe continent,
și te iubesc, sub prăbușirea vârstei,
și toamna-și strigă semnul iminent.

Sunt casele gătite pentru toamnă,
așa cum nu e casa mea și-a ta,
eu rătăcesc, mereu, din poartă-n poartă,
probabil, lângă una, voi cădea.”

Poate în toți este mitul nereușinței și al zădărniciei de inimă... E un fel de Titanic, dar el este doar imaginea pentru nereușită, felul lui Adrian Păunescu, care mie îmi place mult...

În fiecare este un drum și o speranță/speră și nesperă. Toate sunt la fel, ce să se schimbe între noi...