2024 - anul despre care pot spune: a fost odată

Dacă ar fi să-l numesc, i-aş spune Exerciţiu de leac. Tocmai ce am ajuns în faţa laptopului după o plimbare lungă pe străzile goale ale oraşului. Este trecut de ora 21. Când mă plimbam aveam în minte multe gânduri despre care îmi propusesem să scriu. Dar acum am rămas blocat pe Exerciţiu de leac. Ca şi când nimic n-ar mai fi de spus. Reluare citesc o poveste mă opresc şi îmi spun - se pare că am citit asta cândva chiar cred că de câteva ori dar niciodată nu eram atât de bătrân nu mai devreme de ieri am încetat să citesc şi am început să mă uit la filme uneori acelaşi film şi de fiecare dată aflam ceva nou ceva care îmi scăpase îmi părea altfel poate că şi viaţa este tot aşa şi va mai fi urmând să regăsesc ceea ce-am trecut cu vederea Dacă ar fi să numesc anul 2024, l-aş numi Cel mai lung an. Cât poţi ţine în mâini o frânghie de care atârnă, spre hău, propriul copil? Simţi că el ar putea să se prindă de un colț de stâncă, să se ridice, să îţi uşureze povara. Dar nu o face. Atârnă şi din când în când priveşte spre tine zâmbind. Undeva, în ceafă, simţi că cerul te apasă, ca o batjocură. Dacă nu ar fi pământul, din care muşti cu furie... Ştiu că voiam să spun despre ceea ce cred că este reuşita anului. Anul acesta am reuşit să pun pe hârtie poeziile mele (cele scrise până la sfârşitul anului 2023, vreme de vreo 36 de ani). Au rezultat două volume. Mai mult o curiozitate, aş spune. Despre asta cred că ar trebui să-i mulţumesc lui Ionuţ Caragea, el fiind cel care m-a tras de mânecă, recomandându-mi editura. Şi îi mulţumesc! Dar şi Ottiliei Ardeleanu, care mi-a fost aproape în perioada respectivă. Şi îi mulţumesc! Am de adresat mulţumiri şi colegilor de pe agonia, pentru că interacţiunea cu domniile lor m-a ajutat foarte mult. Şi le mulţumesc! Am un mare Mulţumesc de transmis şi lui Miclăuş Silvestru. Dar aici, relaţia deja a depăşit interacţiunea. Se leagă o prietenie, cred. Şi îi mulţumesc! Sunt şi acestea reuşite ale anului, dar niciuna nu este marea mea reuşită. Copilul s-a prins cu mâinile de pietre şi acum umblă liber şi cuminte. Mi-a luat povara. Dar nu asta este marea mea reuşită. Am scăpat de furie! Aceasta-i marea mea reuşită. Mă uit în urmă şi văd că pământul poartă urmele muşcăturilor. Semn c-am fost pe aici. Acum, am să-l numesc Anul care a fost.