eliberare

dimineața mângâiată de aripa corbului alunecă pe firul de iarbă sticloasă iar greierii nevăzuți și tăcuți îngroapă anii pasul e tot mai greu și drumul sârmos am rămas un pic în urmă carele s-au dus pierdute în praf pe deal vântul tot mușcă un câine de paie tare-aș vrea să mai alerg dar corbul îmi taie calea şi mă-ndeamnă să devin pasăre-om pe cerul croit să zbor unde greierii își înghit cântarea și zbor și zbor printre norii cu margini de zgură până când zborul se frânge iar în cădere se naște nevoia de a respira curgerea clipei din trupul acesta cu oase golite un fulg se desprinde și-adoarme printre pietre legănat de râul în care peștii se sufocă în strălucirea căzută din stele