și păpușile pot iubi nu-i așa

\"atunci te-am invitat la dans pentru că
erai cea mai frumoasă\"

\"aveam nevoie de un fântânar
care să-mi sape în carne
până la sânge\"

Un poem cu atmosferă de poveste, în care oamenii se comportă și doresc să fie ca păpușile dar nu pot renunța la masca ipocriziei. Un final cu un paradox care mă duce cu gândul la paradoxul \"și caii se împușcă, nu-i așa?\", din celebra peliculă \"Maratonul dansului\". Se pun întrebarea cât de mult ne transformăm în păpuși, deoarece doar ele mai pot aprecia cu sinceritate dragostea. Păreri. Cu prietenie, Ioan.

ioan, multumesc...
ma bucura trecerea ta, semnul lasat. aici spun doar ca totul devine mecanic. obisnuinta nu e iubire. papusile inca nu s-au obisnuit cu a lor conditie. Poate ca ele mai spera. sau nu... te mai astept aici cu drag,

alex

\"viața mea e o linie verticală\"- e verticala, inteleg. Sunt curioasa daca incepe de jos in sus sau invers si ar fi interesant de aflat limitele.

Naturaletea pe care o ai in timp ce ii vorbesti ilei pare mai degraba o dovada de apropiere, demonstrata, de altfel,si de nevoia prezentei ei(\"aveam nevoie doar de un fântânar care să-mi sape în carne\" ).E ciudat cum ile-femeia neiubita- are puterea de a invarti roata (\"să mai rotească o dată roata și să se adâncească în mine\"), dar sub acoperirea unei masti cred ca ne putem permite sa jucam orice rol
(\"mi-am pus masca iubirii/am jucat jocul m-am obișnuit\"). In fond, cine-i intelege pe barbati daca nici ei nu se inteleg pe sine ?

Mihaela

despărțitoarea de universuri, linia te poate trimite în adâncuri, ori te poate înălța la ceruri. pentru unii linia orizontului este promisiune, pentru alții nu are nici măcar valențele unei cât de pale certitudini...
verticala ta e plastică și plină de expresie.

Linea

acum eu ce sa comentez ca ma incurca perceptia mea despre iubire. viata construieste intre feminin si masculin, ea iubirea vine daca vrea...ce conditii are oare ne vom intreba.

sunt curioasa cum o sa ajung sa iti percep poezia via a vis de ceva atat de important.

multumesc pentru semne...

mihaela - da, \"E ciudat cum ile-femeia neiubita- are puterea de a invarti roata... si eu ma intreb asta :). Si intrebarea de finalul comm-ului este interesanta. Ma bucur ca ai trecut pe aici, te mai astept...

dana - sunt incantat ca ati gasit aici verticala \"plastică și plină de expresie\", cat despre limite, orizant, extremitati..., tare multe-s de spus. te mai astept...

elia - ceea ce am scris azi pot nega maine, poezia este pentru mine cu atat mai interesanta cu cat se leapada firesc... :)nu neaparat adevarul sau directetea ma intereseaza, cat imaginatia/drumul sau. Asta nu inseamna ca nu plec de la realitate, dar apoi imi place sa uit de ea. Asa ca perceptia celui care scrie fata de ceva asa important :) nu exista intr-o poezie. te mai astept,

alex

insistenta si persistenta nevoii de a declara neiubirea face cat o declaratie de iubire. asta ca idee.
ca stare, e ceva dincolo de simpla colocvialitate. e nostalgie multa aici.
ca imagine, raman, ca preferinta, cu simplitatea venitului sarind sotronul prin parc.

sa fac si eu acordul intre subiect si predicat , in prima propozitie. ar fi cazul.
asadar... fac, si nu face.

”dar știi iubirea n-are nicio legătură
cu fericirea tot așa cum
optul dormind nu poartă în sine infinitul”- acestea sunt versurile care dau contur poeziei, da, ai dreptate, iubirea nu-ți garantează fericirea dar nici fericirea nu poate exista în lipsa iubirii. Totul e efemer, așa îmi transmite cel de-al 3-lea vers și supus schimbării perpetue.

”nu te iubesc
aveam nevoie doar de un fântânar
care să-mi sape în carne
până la sânge”- cu toții avem nevoie la un moment dat de cineva care să ne scoată din eul și normalitatea în care suntem afundați, la un moment dat în viață fiecare a simțit nevoia unei iubiri care să-i sape în carne și să curgă prin vene viața.

cât despre măști, le asumăm în diferite momente ale vieții, fie ca apărare fie din necesitatea unui alt ”eu”, ca un mod de a face față provocărilor vieții.

Mihaela, cu prietenie

adevărul dintre cuvinte este mereu cu nasul pe sus
nu-l poți privi gol goluț
de fiecare dată se ascunde după umbre
desenează cercuri în deplinătatea facultăților

iubirea
un adevăr irosit în vechimea cuvintelor
rândurile poemului se deșiră
în puncte linii șerpuite

frumusețea mărului
dispare
când s-au atins
buzele
de nesațul privirii
ce acoperă trupul
cu asprimea cămășii de in


Expresii autentice, ce se modelază odată cu intenționalitatea poetică și are rolul de-a atrage atenția cititorului.

corectare: și au rolul..

iubirea ca o sforțare nu ar trebui să existe. cam asta înseamnă obișnuință în iubire. îmi place nonșalanța cu care o spui, de aici rezultând foarte bine sentimentul acesta de \"și păpușile pot iubi...\".

iată niște versuri care atrag:

\"nu te iubesc
aveam nevoie doar de un fântânar
care să-mi sape în carne
până la sânge
să mai rotească o dată roata
și să se adâncească în mine\"

mi-a plăcut,

Ottilia Ardeleanu

Asa ca perceptia celui care scrie fata de ceva asa important :) nu exista intr-o poezie. te mai astept,

are doua directii
vezi ca
dar

vă mulțumesc pentru semne, pentru păreri...

mădălina - așa e :). o declarație de neiubire e de cele mai multe ori una de iubire. Da, e nostalgie aici, cum bine spui. Mă bucur că ți-a plăcut câte ceva pe aici, te mai aștept...

mihaela - frumos spus... măști, normalitate, iubire, fericire, nevoia de ieșire din sine, cam astea ar pendula pe aici. Ai surprins bine. te mai aștept

maria - foarte frumos ai spus \"frumusețea mărului/dispare/când s-au atins/buzele/de nesațul privirii/ce acoperă trupul/cu asprimea cămășii de in\". Și adevărat. Mă bucur că ți-a plăcut.

ottilia - spui că obișnuința în iubire e sforțare. Asta înseamnă că toate cuplurile din lume încep să se sforțeze la un moment dat. Și ai perfectă dreptate. :)

elia - două direcții? :)