Albert Cătănuș

Stau pe marginea patului și cu un cuțit albastru descojesc un măr roșu, zemos. Pe măsuța de lângă pat își așteaptă rândul o pară și o banană. E o lume minunată, gândesc și încerc să fac incizii cât

În poezia asta veți deceda Cu toții. Tastaturile se vor umple de sânge, De sânge de poet. Manufacturez poezia asta ca o Ghilotină. O sudez cu rime cu aromă de moarte Și îi bat cuie lungi

Sunt ei 2. Restul mulțimii trece nepăsătoare pe stradă. Mulțimea plimbă cărucioare cu bebeluși, poartă șacoșe pline de cumpărături și ochelari de soare. Cei 2 poartă cămăși albe cu dungi albastre.

Împreună vom merge să cumpărăm roșii. Da, să cumpărăm roșii. Roșii mari, zemoase. Vom alege un cuțit mare, din sertarul cu cuțite. Un cuțit mare, cu mâner de plastic albastru și vom tăia roșiile

Toate drumurile duc spre gura aceea de canalizare. Toate. Toate ființele pământului merg cu spatele. Nu se pot privii în ochi. Răzvrătirea e o armă de calitate superioară. Nu e nimeni înarmat. Toți

Omul acesta stă pe iarbă. Lângă asfalt. Pe autostrada din fața lui trec toate mașinile din lumea aceasta. Uneori fumează. Alteori nu face nimic. Stă pe iarbă. Mașinile trec pe autostradă. E un timp

Sala mare a teatrului de păpuși „Cărăbușul pitic”. Azi e joi și au venit poeții fruntași ai urbei pentru a celebra întrunirea săptămânală a cenaclului „Dragobetele melancolic și zburător”. Lume

A murit. Nu știu de ce. Nu mă interesează. Îi dau târcoale ca unui portofel plin de bani căzut pe stradă. Îmi plac inelele de pe deget. Brusc îmi aduc aminte de torționarii lui Himmler care n-aveau

Mi-am secționat vena stângă. Cu dreapta. Sângele n-a vrut să curgă. Probabil de frică. Sau de scârbă. Sau poate că Se obișnuise cu venele, cu viciile Și cu vomitivele Pe care le înghite

Am tăiat toate consoanele. Resturi pline de salivă sunt pe jos, Peste tot. Fotoliul e la locul lui. Nemișcat. Nu mai e nimeni în cameră. Fumul de țigară urcă încet. Vocale zac împrăștiate.

Republica mea este mare. Serghei explică, Serghei dă din mâini Și fumează. La est avem lacuri, La nord păduri. Fetele fac plajă, Băieții joacă badminton. Și peste tot veghează Un drac cu-n

Maria plânge cu lacrimi dulci. Are o rană la genuchiul drept. Picăturile de sânge cad una câte una. Noi-toți, mulțimea, ne-am strâns în jurul ei și privim ca la circ. Unu’, mustăcios, scoate din

D-zeu era puțin cam îngândurat. Se trezise cu-o stare de plictiseală. Lucrase noaptea trecută, până târziu, la creearea unui găuri negre și nu prea era mulțumit de rezultat. A ieșit să ia puțin aer.

Un mort, doi morți, patru morți… Număr încet, cu grijă. E o listă lungă, plină, urât mirositoare. Am greșit numărătoarea, Revin: Un mort, doi morți, patruzeci și patru… “Scuze!” Îmi zice un