Albert Cătănuș

În toate autobuzele normale toți oamenii plâng. În autobuzul meu, Toți oamenii plâng și cos la Mașini de cusut „Ileana”. Eu m-am urcat, chiar acum, În autobuzul meu. Între picioare țin o

O piatră taie aerul cu ușurința cu care se omoară un miel. Un zgomot sec. Maria cade. Sângele se ascunde în pământul uscat. Mulțimea exultă. Păcătoasa e jos, la picioarele lor. Un bărbos, asudat de

Geamantanul negru e greu. În autobuz toate scaunele Sunt pline de sânge. Cățelușul doamnei cu haină de blană, De lângă mine, Linge stropii de sânge dintre scaune. Fata din fața mea are părul

E o potecă lungă. Sângele mi se scurge încet Pe sub haina groasă de in. Ana s-a oprit. Sacul din spate e din ce în ce mai greu. Ana îmi cere apă. Copacul acesta, fără frunze și crengi E ca o

Cioc-cioc! -Intră-intră! -Bună ziua! -Bună ziua! Poetul intră în marele birou, strecurându-se încet pe lângă ușă mare de lemn de nuc. Rafturi enorme pline de cărți legate în piele. Pe pereți

Pe stradă, toți oamenii Au tricourile pline de sânge. Mult sânge. Am obosit, Mă opresc la semafor. Calm, timpul trece pe lângă mine. De pe celălalt trotuar, Dumnezeu Îmi vorbește, În

Se face dimineață în pădurea foșnitoare, Dintre munți. Tânărul Arici-Pogonici s-a trezit, căci azi e joi Și se grăbește spre școală. Tropa-tropa! Aleargă vesel printre firele de iarbă Și se dă

Sunt un pinguin. Da! Sunt un pinguin! Sunt un pinguin de apă dulce, Ce trăiește într-o pădure mare, Plină de Româní, de-ai noștrii, ‘nalți ca brazii, Cu mucii pe-piept. Sunt un pinguin Cu

Într-o zi (în timpuri imemoriale) s-a născut un poet. D-zeu era ocupat cu creearea unor galaxii. (eventual îndepărtate) Și n-a băgat de seama evenimentul. A 2-a zi, însă, i-a dăruit Un stilou

Ieri noapte, am pus la cuptor, o poezie. Când m-am trezit azi-dimineață, În toată casa, mirosea, aromat, a fursecuri, Geamurile străluceau vesele și curate în apartamentul meu, Cafeaua

L-am întors cu fața în sus. Era mort. Pometul obrazului drept era murdar de pământ și ținea gura ușor întredeschisă. Între dinți avea câteva fire subțiri de iarbă. Mușcase inconștinet iarba, de

Coasa taie firele fără grabă, fără teamă că va ajune la marginea lanului. E un fel de veselie în mișcarea ei ritmică de du-te vino. Spicele cad aiurea pe pământul cu miros de mormânt… Pe mine

Am coborât din tramvai direct în fața atelierului de lăcătușerie și tâmplărie. Un câine vagabond s-a apropiat în grabă să mă miroasă, dar a plecat cu coada între picioare când am scrâșnit printre