Uite o poezie fericită, D-le Silviu Viorel Păcală!

Ieri noapte, am pus la cuptor, o poezie. Când m-am trezit azi-dimineață, În toată casa, mirosea, aromat, a fursecuri, Geamurile străluceau vesele și curate în apartamentul meu, Cafeaua neagră și tare, cum îmi place mie, scotea un abur ușor. Iar poezia pusă ieri la cuptor, Fluiera un cântecel vesel, În timp ce prindea, din zbor, clătitele în tigaie. “Ce faci aici?!” “Se zice bună-dimineața somnorilă! Fac niște clătite cu gem de caise, o să te lingi pe degete.” Și poezia mi-a făcut complice cu ochiul. (Păsărele cânteau pe la geamuri, Copiii se jucau veseli cu mingea în parc, Mămicile plimbau bebeluși în cărucioare, Și discutau zgomotos despre ofertele de la supermarket. Muncitori, cu basca pe-o ureche, fluierau fericiți În drum spre atelierul de lăcătușerie. Alături, un el și-o ea dansau în ploaie.) Mi-am turnat o ceașcă de cafea am prins o țigară, Și contagiat de veselia poeziei, am început Să fredonez ușor “What a wonderfull world” de Luis Amstrong.