Poezie
Marele congres internațional al apostaților
2 min lectură·
Mediu
Se ține în scara blocului meu
E și normal, nu?
Artiști cu barbă, sau fără
Pictori, cântăreți, dansatori, scriitori
Poeți, ooo, da, mulți poeți
Oameni simpli, femei de la țară
Sau chic
Politicieni, sau nu
Militari cu pieptul plin de decorații, sau fără
Cu toții trec prin fața ghișeului improvizat din fața liftului
Pentru ștampilarea carnetului de membru
Coada e lungă
Iese din scară, se prelungește pe trotuar
Pe stradă, iese din cartier, iese din oraș
Trece dincolo de râu,
Traversează podul acela uriaș, înconjoară oceanul de două ori
Ajunge aproape de Lună
Acolo ultimul apostat, se sprijină într-o floare ruptă de la jumătate
O floare albastră de nu mă uita
Și-mi trimite scrisori pe care le citesc cu încântare
Fratele meu, îmi scrie
Fratele meu în ale apostaziei
Lung e drumul necredinței
Plin de angoase, sfinți care mai de care inutili, sau nu
Îți scriu de aici, din tainica lume a tăcerii
Unde nimeni nu te poate ajuta la căratul crucii, sau da
Cetatea aceasta în care m-am născut
Plină de păcate și unde adevărul este frate după mamă cu neadevărul
Exact ca-n fizica cuantică
Cetatea asta extraordinară care este mintea mea
Unde intră toți cunoscuții morți sau vii
Și uneori nu mai pleacă niciodată
Așteaptă-mă, frate, așteaptă-mă ca pe Iisus Nazarineanul
Nu te îndoi niciodată de necredința mea
Până la sfârșitul zilei
Voi acolo lângă tine
Mai vesel ca niciodată, mai trist ca niciodată
Dar voi fi acolo cu un cor de îngeri trimis cadou
Care ne vor intona imnuri, serenade celebre și alte piese muzicale din toate timpurile
Am putea să-i înjurăm de mame, de frați sau de răniți
Dar pentru că suntem niște lorzi
N-o vom face
Totuși am putea să le dăm câteva jordii pe spinările înaripate
Să se care în ceruri
Și să ne lase pe noi să ne crească necredințele
Ca niște copii într-o colonie penitenciară
Cu un adevăr măsluit
Privind cu jind la soarele ce crește pe cer în fiecare dimineață
Printre zăbrele
Dar nici nu le vom da nici jordii peste spănările lor albe și înaripate
Îi vom asculta taciturni
Ca niște statui de piatră stearpă
Pe care timpul a așezat un strat gros de neiubire, sau nu
025
0
și la urma, urmei, câtă vreme nu plătim cotizație, ne este ușor să dăm carnetul de membru la ștampilat
cred că la adunări de genul este interesant să vezi cum unii stau la pândă cu caietul în care notează cine trebuie cenzurat, altfel, dacă părem de gașcă, primim în gașcă nu doar liftieri, ci și instalatori, electricieni, găzari etc. căci munca nu-i rușinoasă, iar talentat nu poate fi tot boborul