Polivalență poetică

De 2 zile nu mai pot să dorm. La serviciu, la masă, la piață mă chinuie remușcarea, că am țipat nervos la nevastă-mea. Am vrut ieri să o împac, cumpărându-i un buchet imens de trandafiri roși, dar mi-a răspuns rece. -Merci Alberto, dar tot pe canapea o să dormi și în noaptea asta. Am privit-o ca un miel la tăire. -Hai măi Maria, las-o dracului de treabă, ne certăm pentru un lucru de nimic?! Dar și-a pus degetul la buze și mi-a confirmat din ochi, că insist degeaba. Răul fusese deja săvârșit. Dar ieri-noapte, când dormeam pe canapea și strângeam cu ciuda perna în brațe, mi-a venit o idee genială: să-i cumpăr pe post de mascotă un poet, căci știam că nevastă-mea este înnebunită după bibelouri și macrameuri. N-am dormit toată noaptea, ideea mi se părea măreață și atât de simplă că am și făcut planuri de ce culoare o să fie poetul, de ce talie, ce culoare a ochilor, calculasem toate detaliile în cel mai mic amănunt. La muncă am privit exasperat la cât de greu se mișcă minutarul ceasului de pe perete. Am fost atât de aiurit, că în loc de 2 cuburi de zahăr, am pus 3 în cafeaua șefului. Acesta a remarcat că are un gust dulce și mi-a zis acru. -Cât despre promovarea despre care vorbisem zilele trecute, o să mă mai gândesc, căci firma trece printr-o perioadă destul de dificilă. Alberto, oricum ești primul pe lista mea, stai fără nici o grijă. N-am prea înțeles eu despre ce perioadă dificilă este vorba, căci tocmai remarcasem că Nuți, secretara, își cumpărase un lanț de aur, atât de gros, că îl putea folosi pe post de lanț de ancoră chiar Titanicul. Iar pe ștatul de plată, teoretic, Nuți figura cu un salariu atât de mic, căci nici măcar nu-și permitea o za din lanțul acela. Dar având în vedere, bustul enorm al lui Nuți, de Pamela Anderson, mi-am dat seama că șeful devenise, brusc, fan Baywatch. S-a făcut 17.00. Cemai așteptată oră din viața unui funcționar. Am ieșit în stație la tramvai, și am luat prima garnitură ce ducea spre târgul de vechituri. Târgul de vechituri nu-l mai vizitasem din clasa a 2-a, căci mi se părea un loc funebru, toți moșii și babele vânzând ceasuri stricate, aparate de radio vechi, bibelouri ciobite, furouri uzate, ochelari cu rame groase și negre gen Perpessicius, discuri cu Abba și Elvis Presley... Dar știam eu o dugheană, mai retrasă, unde se vindeau poeți, la bucată sau la kilogram, depinde de calitatea lor. Am intrat, mi-am dat basca jos din cap și l-am salutat pe vânzătorul cu monoclu, respectuos. -Să trăiți! -Bună ziua! -Cu ce vă pot ajuta? -Păi, știți, aș dori să cumpăr un poet, e o poveste mai lungă cu nevastă-mea: într-o seară de mai, înflorise liliacul, i-am zis că... -Lăsați amănutele astea. Ce fel de valențe doriți să aibă poetul? -Păi... Cum să vă zic?! Să fie înalt, să aibă părul negru, dat pe spate. Nu chiar așa de lung, undeva până la baza gâtului, să aibă ochii negrii ca tăciunele și să declame versuri rârâit. -Dap... Cam greu... Și vânzătorul și-a potrivit monoclu cu grijă. Ãăăă... stați să mă uit pe lista cu inventarul de luna trecută.... -Și altă chestie, vreau să-l pun la ușă. Știți pe post de cuier poetic, când vine lumea la mine în vizită, să le ia paltoanele, pălăriile și să le declame versuri de bun-venit. Dar să fie respectuos, și curat, adică să se spele zilnic la subțioară și mai ales pe dinți că nevastă-mea are o obsesie cu spălatul pe dinți. -Domnule, să știți că la mine un procent de 90 la sută dintre poeți au igiena personală exemplară, eu vând numai marfă de calitate, asta e și politica firmei noastre, sloganul nostru este :”Un poet igienic și-o rimă de calitate la prețuri modice!” -Perfect-perfect! Nevastă-mea o să cadă pe spate! Nu contează prețul, că ieri am luat chenzina, dacă e îi cumpăr unul și de rezervă, în caz că se strică celălalt. -Poeții mei sunt garantați 20 de ani. Oricum dacă remarcați defecte de calitate, sau nu sunteți mulțumit de prestația lor, vi-l schimb cu mare plăcere, am un stoc imens de poeți. Fabrica de poeți, de la care mă aprovizionez deja produce pe stoc, n-are spațiu de înmagazinare, și deocamdată a oprit banda de producție a poeților la 33 la sută. -Perfect. Păi, haideți să vedem ce aveți. Am întrat în depozitul, enorm, de poeți. Era o hală imensă cu geamuri murdare de praf, pe unde soarele pătrundea greu. O mulțime de poeți mișunau de colo-colo. Alții stăteau pe saltele jegoase, și declamau versuri sau cântau la harpă. Unii dintre ei, mai vanitoși din fire, stăteau retrași in colțuri și plângeau cu lacrimi mari, că sunt atât de neînțeleși de ceilalți poeți. M-am ferit de ei, că nu prezentau încredere. Vânzătorul cu monoclu, mi-a dus spre fundul halei, pășind peste un poet murdar ce declama versuri bahice. -Pe acest poet, și mi-a făcut semn discret cu degetul spre poetul murdar, cred că-l dau de pomană, nu-l vrea nimeni să-l cumpere, și de atunci a căzut în depresie, bea și face numai și numai versuri de sinucidere. -Mda! Și l-am privit pe furiș, cu scârbă, pe poetul bețivan. Acesta, pe saltea, cu sticla la gură declama niște versuri despre răutatea omenească și despre cât de dulce e sinuciderea. -Aceste e un exemplar de rasă, a exclamat, mândrul vânzătorul de poeți. În fața mea era visul meu devenit realitate: un poet, înalt, cu părul și ochii negrii, curat, miroasea frumos, cu un veston lung, călcat ireproșabil, și cu o privire ageră. -Deschide gura, i-am zis. L-am căutat de carii. N-avea. Dantura o avea impecabilă și de un alb strălucitor. Mi-am frecat mâinile de bucurie. Ia fă dumneata 2-3 genoflexiuni și aleargă puțin. Poetul era un atlet născut. A executat 20 de genoglexiuni și a alergat 100 de metrii mai repede decât Carl Lewis. Ba chiar a și făcut un triplu-salt mortal la bârna din colțul halei. Era mai mult decât visasem -Ce ziceți?! Nu-i așa că e perfect? Și vânzătorul de poeți mi-a făcut complice cu ochiul. -Cum te cheamă băiete? -Neacșu, să trăiți! -Măi Neacșule, ia zi tu, știi să declami bine? -Aoleu conașule sunt as la poezie. -Ia bagă mă Neacșule un text, de-al tău să vedem cum stai cu declamarea. Poetul și-a dat părul pe spate, a luat un aer de senator roman cerând de la tribună explicații lui Cesar și cu voce tare și rârâită a început să declame: „Poeți de buzunar Motto: \"Voy camiando por la vida, sin pausa, pero sin prisas/ Procurando no hacer ruido, vestio con una sonrisa, sin complejo ni temores\" Melendi - Caminando por la vida Am un poet, Îl țin în buzunar. În celălalt o țin Pe bunica, Că e schizofrenică. “ Și eu și vânzătorul am început să aplaudăm zgomotos. -Bravo! Bravoooo! -Mă Neacșule cred o să-i pici bine lu nevastă-mea. Dar trebuie să-ți schimb numele, că numele de Neacșu e cam de tractorist în brazdă. O să-ți zic Juanito. -Săru-mâna conașule. Și poetul s-a repezit la mâna mea dreaptă să mi-o pupe. -Stai mă calm Juanito. Ia zi tu mie, știi să repari, așa din greșeală, robinete sau să pui un bec, să ștergi prafu, să dai cu aspiratorul prin casă, să te duci la piață?! Știi și tu, chestii domestice... -Cum să nu conașule. Am diplomă de lăcătuș-mecanic. -Perfect. Bine Juanito, poți să-mi spui Alberto. M-am întors, încântat, spre vânzător. -Îmi place nespus de mult. Îl cumpăr. Cât costă? -Perfect. Îl vreți împachetat frumos, cu-o fundă roșie să placă la soție? -Genial! Împachetați poetul acesta că d-abia aștept să dorm lângă nevastă-mea în noaptea asta!