Albert Cătănuș

Alături de mine respiră un străin E atât de multă liniște între noi Încât îi aud bătăile inimii Un zgomot infernal O ploaie de bolovani peste un cadavru siberian Vorbim puțin Fiecare cuvânt se

Te mulezi ca un răspuns ce-l așteptam de mult peste ochi Sunt încă în pat și încă îmi cresc picioare Aerul din jurul meu își modifică culoarea Peste mine zace un sac plin cu telecomenzi Pe

Am ridicat o mână, Încet. Apoi un picior din cele 2, La întâmplare. Deci sunt viu. M-am mirosit cu atenție. Nu miroase a putrefacție. Am zâmbit. 2 muște zboară pe lângă mine, muște-negre,

Toate visele plutesc pe cer, La joasă înălțime. Vânători, ilene-sânziene, Creditori și aurolaci. Toți, veseli, sunt la un picnic. Mănâncă sandvișuri cu brânză Și beau bere slab alcoolizată Din

-Sunt o stâncă. Ha-ha-ha! Sunt o stâncă! Mă vezi? -Hai să fugim! O să vină se ne omoare! -Nuuuuu! -Alberto, o să ne omoare, hai să fugim! Ești prost, eu fug. Nu reușește decât să ridice o mână în

Iñaki are 2 zile de când intră la ora 7 și 15 minute pe poarta abatorului. Prima zi a fost difícilă. Mugetele pline de durere și tot sângele acela împrăștiat din abundență pe halatele albe l-au

O piatră taie aerul cu ușurința cu care se omoară un miel. Un zgomot sec. Maria cade. Sângele se ascunde în pământul uscat. Mulțimea exultă. Păcătoasa e jos, la picioarele lor. Un bărbos, asudat de

Uneori pământul uită să se mai oprească din învârtit Contrar așteptărilor, nu amețesc deloc Mă uit fix la voi Îmi scot un pix din buzunar și vă notez pe toți. Fiecare gest, fiecare înjurătură,

Ieri noapte, am pus la cuptor, o poezie. Când m-am trezit azi-dimineață, În toată casa, mirosea, aromat, a fursecuri, Geamurile străluceau vesele și curate în apartamentul meu, Cafeaua

În spatele meu cineva croșetează. Stau cocoșat deasupra cuțitelor albastre ca o cloșcă ce-și protejează puii. Aquila non capit musca. I-am repetat celui ce croșetează. Non capit, înțelegi?! M-am

E o potecă lungă. Sângele mi se scurge încet Pe sub haina groasă de in. Ana s-a oprit. Sacul din spate e din ce în ce mai greu. Ana îmi cere apă. Copacul acesta, fără frunze și crengi E ca o

vine târâș-târâș m-am trezit din somn când am văzut-o era o zi de marți ne-am salutat din priviri era cam somnoros pe marginea patului tulburat de insomnii am alungat cu mână