El sueño español

-Sunt o stâncă. Ha-ha-ha! Sunt o stâncă! Mă vezi? -Hai să fugim! O să vină se ne omoare! -Nuuuuu! -Alberto, o să ne omoare, hai să fugim! Ești prost, eu fug. Nu reușește decât să ridice o mână în sus. Sunt atât de high încât nici nu pot să îmi rotesc ochii. -De fapt, sunt o stâncă. O stâncă nu fuge. -O să ne omoare, vineeeeee! Crede că a țipat, dar nu a produs decât un mieunat penibil. Costel întră în cameră. E beat. Ne privește atent. -Ce-aveți, mă. V-ați drogat iar? Eu sunt în mijlocul salonului, trântit pe parchet, cu mâinile peste genunchi. -Costel, vrei să ne omori? -Unde sunt banii? -Vrei să ne omori? -Ha-ha. Nu. Unde sunt banii? -Pe bibliotecă. Costel ia banii și iese din cameră rapid. Erau ultimii bani de mâncare și țigări. Miruna, sora mea, și-a revenit prima. Constată cu stupoare că toții banii de pe bibliotecă au dispărut. -Mă, ăsta a luat toți banii. -Serios? A luat-o razna. -Unde s-a dus? -La curve, unde crezi că se putea duce? N-ai văzut că era beat? -Sună-l, spune-i să nu-i cheltuie pe toți. -Crezi tu că mai ține cont de noi acum? Când e beat... Unde e telefonul? -Nu știu, cred că la bucătărie. În drum spre bucătărie constat că îmi este rău. Amețesc repede. -Nu găsesc telefonul! ”Unde pula mea am pus telefonul?” Încă sunt drogat, deschid frigiderul și mă uit în mașina de spălat. ”Căcat, nu e aici. Unde l-am pus, Doamne?” -L-ai găsit, mă? E periculos să țipi noaptea în apartament nostru, pereții sunt subțiri, vecinii au timpane fine. -Nuuu! -Vrei să mănânci ceva? Deschid încă o dată ușa frigiderului. Avem ouă, salam, jamon și cașcaval. -Nu. Am găsit telefonul. Era pe pat chiar lângă ea. -Alo! Costel, unde ești, mă? Din difuzor se aude o gălăgie infernală, muzică latino-americană. -Mă distrez, ce vrei? -Bă, boule, tu ai luat toți banii! -Da??? -Da, nu mai face pe prostu’! -I-am luat pe toți? -Da, i-ai luat pe toți, nu înțelegi românește? La ce club ești, că vin acum după tine? -La un paradis tropical, cred. Așa scria la intrare, avea un palmier pe ușă. -Și cum se numește? -Stai să o întreb pe asta… Pentru 10 secunde aud numai refrenul melodiei care vorbește de o femeie frumoasă și iubitoare. Uite unde erau femeile frumoase și iubitoare, la bordel. -Mai ești, mă?... Apelul se oprește brusc -Ți-a închis? -Da. Ãsta e bou tare de tot. A luat 650 de euro, i-a luat pe toți. Ce dracu’ o să mâncăm săptămâna viitoare până când luăm banii, eugenii? -Mai sună-l iar. Formez încă o dată numărul. Într-un târziu se hotărește să răspundă. -Mă fut, ce vrei? Aceeași muzică îmi dovedește că minte. -Cum se numește clubul? -Stai puțin. O lămurește repede pe tipa de lângă el că eu sunt fratele lui și că vreau să vin să mă distrez și eu. Aud frânturi din conversație: “frate-miu, drogat, taxi, vrea să fută și el, am bani pentru amândoi, toată noaptea…” -Ciao, iubire, sunt Diana. Vrei să vii să te distrezi cu mine? E prostituata de lângă Costel. După accent pare sud-americancă. -Salut. Eu sunt Alberto. Cum se numește clubul la care e fratele meu? -El paraíso azul. -Poți să-mi spui adresa exactă, te rog? -Calle Virgen Maria, numărul 24. -Te rog, încearcă să-l convingi să mă aștepte, să nu urce cu nici o fată. -De ce să nu urce? A venit să se distreze, aici sunt cele mai frumoase femei din Spania. Cele mai frumoase. Cubaneze, argentinience, venezuelence, tot ce vrei. Un moment de rătăcire. Mi-aduc aminte de “cash&carry”. Dacă urcă în camera de la etaj, există riscul de a rămâne fără bani, prostituatele au obiceiul de a umbla la portofelele clienților aflați în stare avansată de ebrietate. Îmi trec prin fața ochilor istoriile pe care mi le povestea un amic proxenet despre cea mai tare “târfă” a lui. Avea obiceiul de a invita clienții bogați la ea în apartament. Îi delecta cu o baie fierbinte după ce se desfătau din plăcerile sexului. În timp ce tipii se bălăceau în cadă cu broscuțele “târfei”, aceasta, sub un pretext nevinovat, ieșea din baie și îi ușura de sume importante din portofel. Nici unul nu a depus plângere la poliție, se temeau de eventualele neplăceri, majoritatea pozau în familiști convinși. Cel mult, se răzbunau prin metode ilicite. De câteva ori “târfa și-a furat-o” de la gealați tocmiți de clienții înșelați. De alte câteva ori amical proxenet a reușit să-i intimideze pe alți gealați. En fin, îl poreclisem “cash&carry”. -Miruna, mergi la club? -Unde? -După Costel. -Merg. -Da, vin să mă distrez cu tine, frumoaso. În 15 minute ajung, nu urca până nu vin. Spune-i lu’ frate-miu să-ți mai ia o băutură. -Spune-i tu. Pupici. -Costel, nu urca că vin și eu. Mai cumpărăi ceva de băut, în 15 minute ajung, cel mult. Ai înțeles? -Da-da, bine. Baftă. A închis. Nu mai sunt așa de convins că o să ajungem la timp. -Ai bani de taxi? -Cred că da. În taxi vorbim în română. -Îți aduci aminte de “cash&carry”? -Nu. -Mai bine. Un moment de pauză. Taximetristul, un bătrân cu ochelari și mustață ne privește atent, puțin suspicios, prin oglinda retrovizoare. -A mai rămas marfă acasă? -Nu știu. -După ce ne întoarcem, tragem iar? -Da, dacă a mai rămas ceva, mai tragem. -E mai bună de la marocan, nu? De la Jose, e înjumătățită. -Păi Jose trage și el. -Știu că trage, n-ai văzut cum are ochii înfundați în orbite? -Știi câți ani are Jose? -35? -Ha-ha-ha. Are 24, dar așa e el, distrus. Trage de la 16 ani. Am vorbit eu cu el. A fost de cel puțin 20 de ori la dezintoxicare. -Mă, eu mă las când vreau eu. -Nu te cred, dar în fine. -Mai m-am lăsat o dată, la București. Mai ții minte? Tac. A început să plouă. Taxiul a intrat pe stradele pustii. Încep iar să amețesc. Prin oglinda retrovizoare văd dinții îngălbeniți de tutun ai taximetristului. Plăcuța „Prohibido fumar” nu-și are rostul. -Se poate fuma? Se întoarce acru spre mine. -Știi să citești în spaniolă? -Da, știu. Îmi indică plăcuța albă pe care scrie, „Fumatul interzis!” Insist, simt că trebuie să insist. -Nu se fac excepții? O singură țigare, doar una. Oprește brusc. -Afară. Nu-mi trebuie drogați în mașină. Ieșiți acum sau chem poliția. Miruna intervine timid. -Vă rog să-l scuzați. -Afară! Mi se face lehamite brusc. -Dă-l dracului de prost, hai să coborâm. Oricum nu-i plătesc nimic. -În spaniolă, vorbește în spaniolă. -Am zis că te-ai supărat degeaba. -Pe niciodată. Demarează în trombă. La colțul străzii lasă geamul în jos și-mi aruncă veninos un „străini de căcat”. -Băga-mi-aș pula în tine, moș bulangiu. Miruna tace. Și-a aprins o țigare. -Ce facem? -Ne întoarcem acasă. -Pe jos? -Mai ai bani pe celular să sunăm la „Radio-taxi”? -Nu. -Mda. Poate găsim unul liber pe stradă. Hai să ieșim pe bulevardul „El mundo”. Ne afundăm pe străduțele înguste pe sub balcoanele blocurilor, protejându-ne de ploaie. -Umblăm ca stafiile pe stradă. În loc să dormim și noi ca oamenii, umblăm noaptea de nebuni pe străzi. Miruna aproape are ochii închiși. -Când ajungem acasă, mai tragem? Am ascuns eu niște marfă în șifonier. Știam că ascunde praful în șifonier, o văzusem o dată cum își făcuse o bilă în spatele ușii șifonierului. -Miruna, dacă mai tragem mult, ne ducem dracului o mie de ani. -Eu mă las când vreau. -Te lași un căcat. Nu vezi că ai 20 de kile udă? -Ia mai du-te dracului și lasă-mă în pace. Se oprește și începe să țipe. Aaaaaaa! Ești un ratat! Cine ești tu să-mi ții morală? Cel puțin eu nu bag toți banii la jocuri. -Dacă îți dau una, îți rup dinții, drogato. Taci din gură că ne ia poliția! Începe să plângă. -Ești un nenorocit. Lasă-mă în pace! Se așeză pe bordură ținându-și capul în palme. Plânge cu sughițuri, înjurând și bletemând. Așa am fost eu proastă întotdeuna. V-am dat mereu toți banii mei. Și mama aia numai bani știe să-mi ceară. Nu m-a sunat și ea o dată să mă întrebe dacă sunt bine. M-am săturat. La etajul 1 din blocul de vis-a-vis s-a aprins o lumină. În asemenea momente îmi pierd repede claritate gândirii. O apuc de braț, smucindu-i-l. -Haide repede, că s-au trezit pensionarii ăștia de aici! Se ridică, mai mult o târesc pe străzile pustii. Am și uitat că plouă. Pe bulevard ne oprim. Îmi trec o mână prin păr. Sunt complet ud. Pe tricou, pe blugi. Realizez că am ieșit din casă în papuci. „Dios mio, ce drogat sunt! M-am urcat în taxi în papuci...” -Auuu! Mă doare. O să mi se învinețească brațul! Îi dau drumul. Cred că am strâns-o foarte puternic. -Gata, taci, nu mai plânge. Plânge încet, lacrimile i se amestecă pe obraji cu stropii de ploaie. Sunt incapabil de gesturi de tandrețe în astfel de cazuri. Lacrimile mă hipnotizează, îmi crează un complex de inferioritate amestecat cu ură. Doar oamenii slabi plâng. Ce dracu’, n-a murit nimeni astăzi?! Își ridică mâneca bluzei. Un semn roșu circular, indică faptul că am strâns-o foarte tare. Mâine va fi posesoarea unei vânătăi de toată frumusețea. De abia acum observă și ea că sunt în papuci. -Ha-ha-ha. Ai ieșit din casă doar în papuci. Ce drogat ești?! Ha-ha-ha. -Nu mai râde că deja am răcit. -Vreau acasă! Mi-e somn. Vreau acasă. -Nu mai mergem după Costel? -Mai dă-l dracului de bețiv. Oricum a cheltuit toți banii. -Mda, mâine o să-i fie rău toată ziua de la alcool. Parcă și-l văd în pat cu draperiile trase și gemând în somn. -Ne-am găsit trei vicioși. -Să știi, zici că mama și-a planificat trei ratați. -Eu nu sunt ratată! Poate tu ești, dar eu nu sunt. -Vax, ce ai făcut bun tu până acum? Începe iar să plângă. Mereu uit să mă comport tandru cu ea, cu sora mea. Shiiit, îmi pare rău. Chiar îmi pare. O iau de umeri. -Haide că mai am eu 5 euro. Stația de taxiuri e puțin mai încolo. Începe să râdă. -Cum o să te urci în taxi în papuci? -Treaba mea. Mă descurc, sunt atrenat. Calc în toate băltoacele. Apa e caldă. Îmi imaginez cearceaful cald și liniștea deplină din camera mea. O să fie bine. Îmi repet, totul o să fie bine, totul se rezolvă cu happy-end, ca-n filmele americane. -Mai tragem ceva acasă? -Da, mai tragem. Tragem tot. -Bine, haide să ne urcăm în peugeot-ul ăsta 407, că-mi place mult. Taximetristul foarte vorbăreț. -Nu vă este frig în papuci? -Știi filmul ăla american „Dancing in the rain”? Miruna mă trage încet de mânecă, semn că trebuie să încetez cu ironiile. -Ce spune domnul? -Nimic, am fost la niște amici și am ieșit grăbit din casă fără pantofi, au vrut să ne mai rețină și mi-au ascuns pantofi. Erau beți, îți dai seama. Mimez un râs de om normal. Ha-ha-ha. -Da, foarte glumeți amici dumneavoastră. Deși cunosc la perfecție reguile gramaticale, n-am întrebuințat niciodată pronumele personal de politețe cu spaniolii. Îmi pare rău, unii chiar merită să fie tratați cu atenție. -Intră pe aici, e mai rapid. Așa, acum fă la stânga, acum la dreapta. Lasă-ne aici. Muchas gracias. Îi plătesc cu 5 euro, îi iau cei 2 cenți pe care mi-i întinde drept rest. Ridic 2 degete în dreptul frunții. -La revedere. -La revedere. Urcăm în lift. Suntem 2 cadavre care se privesc în oglinda unui lift al unui bloc de 8 etaje. Sunt slab, Miruna la fel de slabă. Se uită prin oglinda liftului la mine, știu ce o să mă întrebe, dacă o să mai tragem pe nas. -Mai tragem? -Eu nu mai am chef. Mi-e somn. -Ai spus că mai tragi, de ce minți? -Te-am mințit ca să scap de tine. Dacă vrei, trage tot. Eu n-am chef, mi-e somn. Casc demonstrativ. -Bine, o să mai trag și eu puțin și o să mă culc. -Mai bine te-ai culca direct. Ai tras destul astăzi.