Anuarul poeților contemporani (I)

Cioc-cioc! -Intră-intră! -Bună ziua! -Bună ziua! Poetul intră în marele birou, strecurându-se încet pe lângă ușă mare de lemn de nuc. Rafturi enorme pline de cărți legate în piele. Pe pereți atârnă tablouri în ulei cu poeți Eminescu, Coșbuc, Labiș, câțiva dramaturgi români Caragiale, Sorescu și Ionesco și afișe mari „Poezia salvează România!”, „Sunt poet, deci sunt de-al vostru!” etc-etc Doctorul îl privește scurt pe sub ochelarii fini, prinși cu un lanț gros, de aur. -Cu ce te pot ajuta? -Știți... Poetul se fâstâcește un pic, își înghite saliva. Ãăă.... Eu doream să îmi fac o analiză. Și încearcă un zâmbet stângaci. -Buuun! Cum te numești dumneata? Îl invită să ia loc pe scaun cu un gest larg. De sub ochelari doctorul îl urmărește cu atenție cum se apropie timid de scaun. Poetul apucă scaunul încet și se așează cu teamă să nu comită gesturi bruște. -Alberto. Alberto Marin Popesco. -N-am auzit de dumneata. Stai să mă uit în Anuarul poeților români contemporani. Deschide anuarul gros și caută din ochi. A-a-a-a... Nu ești la litera A. Poate la P. P-p-p-p-p. Nici aici nu apari. În Poeții-paria poate că ești, dar nu am timp acuma să te caut. Deci, cu ce te pot ajuta? -Eu... de fapt... cum să vă spun?... știți... vroiam să vă zic că... ăăă -Ce ai tinere? Ești bâlbâit sau timid? -Nu! Declară repede dintr-o suflare, ca și cum ar arunca un sac de ciment de 50 de kilograme (+/- 1 kg) din cârcă. Să vedeți, cred că sunt bolnav! -Bolnav?! Bolnav de ce?! -Păi tocmai de aceea vroiam o analiză... -Analiza nu se face așa tam-nesam. Trebuie să existe o cauză. Te simți rău? Ai febră? Nu poți dormi noaptea? Vomiți? Ai diaree? Ai frisoane când treci pe lângă o bibliotecă publică? -Nuu!... Ãăă... Să vedeți. De vreo 2 săptămâni cred că sufăr de romantism. Adică l-am pierdut. Zâmbește stângaci, si o roșeață stranie îi năpădește obrajii, precum rapița rândurile inegale de porumb. -Păi tu crezi că romantismul e boală? Sau că-l pierzi, așa, prin taxiuri? Nu domnule! Romantismul nu e o boală. E o stare de fapt, ce se întâlnește în mod frecvent la diferite categorii sociale ale populației. -Știu asta, nu-i problemă. Dar ce vroiam să vă explic... Ãăă ... eu mai vorbesc cu alți poeți și poete pe internet... -Așa. Si?... -Am remarcat, în ultima mea discuție pe virtual cu o poetă, că într-un interval de 30 de minute, n-am reușit să scriu nimic romantic. În schimb poeta a folosit exact 36 de metafore, parabole, hiperbole și alte figuri de stil. Asta e grav, nu-i așa domnule doctor?! -Hmmm... Probabil că ai o percepție deformată despre romantism. -Probabil. Ce pastile îmi recomandați? -Întinde-te pe masa de consultație. Să vedem ce puls ai. Poetul se ridică de pe scaun și se întinde pe masă. Doctorul îl ascultă cu stetoscopul și îi măsoară tensiunea arterială. Poetul înghite în sec de mai multe ori și privește atent la candelabru din tavan, gen Nancy Reagan. -E bună tensiunea doctore? Doctorul se așează la masă și privește la poetul care își pune tricoul plin de transpirație pe el. -Nu chiar bună. Vezi dumneata?!... 136 cu 86 e o tensiune de popă de țară nicidecum de poet. Va urma