Adrian Nicula

Jucăm în viață atâtea roluri, cu și fără premeditate, Roluri nedefinite, roluri mărunte, roluri silite, Luptăm pentru un rol în viață, principal, Să dăm acelui rol acel spirit vital, Pentru ca

Seducătoare e viața! Te cheamă să trăiești din plin, Bei până la fund din elixiru-i, nătâng și suveran, Nu vezi capcana ce ți se pregătește, nu vezi pe cei ce deja plâng avan! Să mai intețim focul

Lebăda albă, lebăda neagră Față-n față pe scenă, în al tău fraged piept, Se zbat mereu pe apele imaginare Ale unui creier de poet. Pe cea imaculată o adoră, În fața celei

Þara căpițelor de fân Se aseamănă cu-o fată Fragedă, nevinovată Și-n mână cu-un pahar de vin. Inima mi-e fermecată De-al fluierelor tale cânt. Þara căpițelor de fân Te asemăn cu-o fată!

marea Galileii văzut-a pe Hristos cum supune zeii furtunilor de jos Mare-nvolburată Mare de furtună tu asculți mirată sub palid de lună la glasul

În al serii dulce farmec Nerăbdarea mă cuprinde ... Totul, care mă-nconjoară Despre tine îmi vorbește, Însă, totul, biet, sărmanul Nu-mi aduce nici o veste. Gândul meu ce rătăcește Înspre

Culorile vii ale frescelor se topesc și se preling Pe toți pereții catedralei, Albastrul de lapis Cade în stropi mari și calzi de pe tavan Pe capetele ridicate spre rugăciune, Mânjește fețele

Așteptam să înflorească magnoliile În fiecare an, la aceeași dată Pentru-a intreprinde călătoriile Spre parcurile de altădată. Ne-am tot promis în fiecare an să le vizităm la anul, Dar griji,

O stare de așteptare între cer și abis, În care hopliți înțepeniți Și-au depus panoplia Pe pământ pentru ca să joace Un syrtaki liber de prejudicii, Unde-și pot învinge melancolia. Menadele,

Atlanți și cariatide, Ne susținem reciproc În condiția aceleași credințe Unuia în celălalt. În pofida infaustei potrivnicii: Trăim!

Vom plânge pe plaje desțelinate Printre bolovani și conserve goale, Când risipitorii vor fi știut a irosi Ultimul fir de nisip. Vom admira un asfințit de soare Pe-o mare de gunoaie și

Mă regăsesc pe mine pe-o alee stearpă Străjuită de copaci văduviți de frunze La marginea unui cătun pustiit De oameni, de viitor, de istorie! Părăsit de susținerea cerească Într-o zi de

La domnișoarele din Avignon, la Ele eu pe jos mă-ndrept, cu forțe noi, (Drum îmi croiesc prin înghesuieli de oameni goi) După un secol de nopți-nsingurate, (Ce vor a fi mereu

Era încă noapte, pe la ora cinci, în orașul adormit, când o familie se grăbea pe jos să ajungă la gară. Nu circula nici un mijloc de transport. Părinții înaintau grăbiți, iar singura lor fetiță de

O ultimă sforțare. Mai era nevoie de o ultimă sforțare. Mihai bătu la ușa profesorului. O femeie tânără, spre mirarea lui Mihai, într-o garderobă impecabilă, îi deschise ușa. -Sunt student la clasa

Măștilor frumoase, fraților, surorilor, Chipuri idealizate pentru mormintele unor necunoscuți, Portrete idealizate pentru iluzionarea fățișă a sobrului, Artă pentru arta de a șterge toate

Borcănașe cu miere aurie De levănțică strălucesc la soare Așezate cu migală pe mese Străjuite de fecioare-mpletite, Invită pe-extenuații trecători La o dulce gustare trecătoare Condiția

Meditez, la umbra unei ruine, Ce a fost odată un arc de triumf, La estetica străvechilor latini Concentrată asupra-absolutului: Marmora și arta împăcate-n duh, Ancore în spațiu și

Mihai nu știa dacă John Donne îi va aduce rezolvarea problemei existenței sale. Era vorba o nouă lucrare pentru profesorul de etică. Tema era „Etica în Anglia epocii elisabethane”. Mihai se confruntă

Tudor se închisese de mai mult timp în camera sa de student și citea carte, după carte. Uitase de timp. Astăzi era o zi însorită de octombrie și Tudor asculta pentru a nu știu câta oară sonata

chat twf Gauss era din nou la universitate. Primise un mic împrumut de la tatăl său, și cu acest nou avans, cuteză o ultimă încercare. Nu știa însă de unde să înceapă. De la ultimul studiu

Peste tot se strecoară o-adiere De vânt răcoros: printre ulițele Strâmte-ale orășelului milenar, El mângâie flori de leandru, flori de crin, Irișii lui Vincent tremură de

La Sénanque, la mult fericita mânăstire, Plutește-n aer fin parfum de levănțică Și vesel ciripit de rândunică, Bondarii zumzăie din floare-n floare, Și toată valea e scăldată-n