Adrian Nicula

Mare de melancolii Cu valuri în clocote Ecouri de clopote Ce plâng în hohote. Mare de suspine, Mare de Mallarmé, Mă pregătești cum se cuvine Pentru-un fățiș autodafé. Îmi sunt mie însumi

Nu e nimic romantic În oraș, la miezul nopții, Afară plouă groaznic, De necaz se-agită corbii. Lumina stă aprinsă Sub acoperișul sobru, Eu scriu cu fruntea-ncinsă Despre ciutele din

Tic..., Tac..., Pe zi ce trece distanța dintre noi ...crește. Dar știu că-ntr-o zi bucurie tristă va sosi. Pe zi ce trece încerc să nu devin ...rece. Dar știu că-ntr-o zi marea

Pierdut printre pierduți, Sunt suflet printre printre suflete pierdute. Care ar fi cuvântul potrivit? Împotmolit? Nu! Mai degrabă m-am oprit La un cappuccino, în Iluzia că îmi merge

De Sfântu Andrei e posomorât și frig: Ceru-i cenușiu, copacii-s plini de promoroacă; În cămăruța caldă stau rezemat pe coate Și totul e atât de trist, ca muzica lui Grieg, De nu ar fi chiotele

Aleea de baobabi uriași, cu scoarță de cupru, Ne invită spre o plimbare fantastică, Eu, adult și melancolic, el, mic și neastâmpărat: Îl țin de mânuță și trebuie să răspund la mii de

Soarele-mi face poftă de mâncare Dimineața, de un octombrie zece, Dând siluetelor de macarale Forme olimpiene-n decorul rece. Vara a trecut, iar toamna-acum trece, Cu vântul ei, cu norii ei

Arcadia se află-n stare de asediu: Leviatanul și toți viceregii, Sub pavăza de tinichea a legii, Privesc cu jind la-nconjurătorul mediu. Flămânde guri, stomacuri nesățioase, Smulg hulpav tot

Marea Tranquillitatis Mă ferește în ascendent de aparență Marea Serenitatis De sus mă călăuzește în descendență Prin arcane puternice, mărinimoase, Mă-mpiedică, să-mi cat singur ac de

țara îngerilor trimitea corăbii pe-ntinsul mărilor -ncărcate cu dubii cu căngi și harpoane mereu să cuteze slujbași la coroane plecau să vâneze balene uriașe și alți monștrii

Marea lui Debussy aruncă talazuri de note-nghețate- n-eterne turcuaze mare-nmiresmată mare mătăsoasă mare de cristale firavă frumoasă marea-mpresionistă de Turner, de Monet îți spargi

Mare nemișcată Mare în tăcere Mare fără valuri Mare în durere Mare îmblânzită Mare în tăcere Mare fără suflu fără de putere nu-mi muri în mine nu-mi muri-n tăcere nu mă lăsa

Pe-alea din pădure, ce-așternea, măiastră, Un covor de frunze-uscate-n fața noastră: Pe drumul muncitorului, ne plimbăm Þinându-ne de mână, colindăm. Pădurea mea, de vietăți păgubită, Care-mi

După carnaj, ai revenit pe scenă! Îți porți acum crucea ca pe un trofeu Pe deplin meritat. Aplauze, frenezie! Îmi arăți crucifixul, să văd, că Tu Lumea, crucea însăși, suferința, Durerile și

Haide să culegem soc Pe coclauri neumblate, Să ne luăm aripi de foc Înspre lunci înmiresmate, Să pășim fără de teamă Pe alei de cimitire Vom sădi cruci de aramă Cioburilor de iubire Ne

Sobru, melancolic, modest, liniștit, Simplu, nepătat, într-un cuvânt: cinstit! Geniu versuitor al artei făr’ de muză , Îmbini culori îndoliate ale-unui suflet pătimit, Și-mi ești în

M-am îndrăgostit de zorii roșietici, Dar în drum spre ei am dat de-atâtea piedici Încât, cu timpul, m-am descurajat de tot... De-a mă obstina nu are rost. Fiindcă acei zori reci ai

Trăiesc pentru un moment, Trăiesc pentru a ajunge de la un moment la altul, Între momente caut deja momentul următor, O clipă pe care vreau să-o trăiesc, O secundă ce vrea să fie trăită. Un

Claustrul: loc pustiu, lipsit de suflet... Murise-atunci când și-a pierdut menirea. Palidă și stearpă, i-a rămas mândria, Amăgitoare încă și severă: Ce poate fi mai trist și mai amar? Și-a

S-a lăsat în grădinuță Un mic stol de măcăleandrii, Atât de firavi și de tandrii, Fiecare pe-o crenguță. Ați venit neinvitați, Dar ați fost bineveniți: Grădina mea a fost prea mută și prea

Mihai pleca de câte ori avea ocazia afară din oraș, cu bicicleta de marcă rusească, stabilă, spre dealurile din jur, sau înspre mânăstirea de la B., unde căuta liniște sufletească. Vacanța de vară

Într-un colț de ulicioară Umbre de salcâmi și de castani Și o rochiță roșie și ușoară... Viața scăpăra din ochii ei Frumoși, ca două stele ce răsar Într-o noapte de aprilie Peste-o câmpie de

Ajuns la poalele muntelui zăpezii, Am intrat pe poarta soarelui amiezii Întâmpinat de firave căprioare Și cântece de prigoare. Urcând treptele de marmoră albastră, Pe lângă roșiile mușcate