Poezie
Notre-Dame
2 min lectură·
Mediu
Trăiesc pentru un moment,
Trăiesc pentru a ajunge de la un moment la altul,
Între momente caut deja momentul următor,
O clipă pe care vreau să-o trăiesc,
O secundă ce vrea să fie trăită.
Un monument, ce trebuie palpat,
O carte, ce trebuie citită,
Un munte, ce trebuie escaladat,
O pictură ce trebuie privită,
Un muzeu, ce trebuie vizitat,
O femeie ce trebuie iubită,
Un motiv, ce trebuie pictat,
Un gând, ce trebuie pus pe hârtie,
Un vulcan, în care trebuie să te arunci,
Un copac, ce trebuie îmbrățișat!
Momente incisive, intensive,
Senzații abrupte, de cădere liberă,
Într-un ocean ascuns în spatele unor irisuri
Înghițitoare de păsări cosmice.
Apogeul la care sufletu-mi aspiră,
Climaxul destinului meu de antagonisme plin,
Îl am în catedrală, îl simt aici și acum!
Aici trăiesc intensitatea momentului în modul cel mai divin,
Creierul e suprasolicitat până la leșin
Aici și acum trăiesc din plin!
Sunt în afara timpului, ceasurile au trecut,
Trupul mi s-a pietrificat în semiobscuritate,
Pe un scaun, nu mai sunt turist printre turiști –
Sufletu-mi zburătăcește printre coloane, dedesupt de arcade,
Palpează pietrele, istoria, notele angelice, simbolurile.
Sufletul meu gol, sleit, secat, pustiu, deșert,
Se adapă aici pentru tot restul voiajului,
Încleștează-aceste peceți de credință,
Acest edificiu legendar:
Îmi ești veșnic sanctuar!
004
0