Pe pervaz, florile din glastre, una
Câte una, au murit, ai uitat de
Ele şi cândva, la un moment dat, ai
Observat, că sunt uscate, florile
Tale preferate, abandonate
De iubirea ta, au pierit, dar
Trei lumânări se târăsc pe malul mării,
Lumina exilaților depărtării,
Neputincioasă și totuși încă vie,
Speranța celor, ce vor urma să vie.
Sunteți voi, cei, ce vor răspunde
Cuprinsă de febră, de speranță, simți că trebuie
Să-ți eliberezi sufletul și să pui totul pe
Hârtie, fără să reflectezi la cele scrise,
Lași sufletul să curgă, pana zgârie hârtia
Imaculată, care
Mereu înșelați, mereu trădați, de cei,
Care ne făceau a crede că sunt zei,
Am abandonat apoteozele,
Am înțeles, că metamorfozele
Etice sunt doar deșarte iluzii,
Am obosit să descâlcim
Tu cânți la harfa șiroaielor de ploaie,
Când sufletul tău întreg e o văpaie,
Voluptoasă, între durere și patimi,
Te scalzi în moliciunea propriilor lacrimi.
Norii se scurg, îți aduc
Micul Prinț m-a luat de mână, m-a invitat,
Să stau cu el măcar un ceas, să ne plimbăm
Pe minunatul său tărâm de poveste,
Și, ca prin vis am fost purtat în paradis.
Împreună călătorim,
Pogoară-Te peste noi, Duhule Sfânt!
Vorbește-mi, Dumnezeule vorbește-mi,
Nu vreau să aud, ce spun și cred alții
Despre Tine, din gura Ta veau să-ascult
Fără interpretări, pur, al Tău
Ochii, sub o mască de cretă albă,
Nu îndrăznesc să se ridice, nu știu
Cum să reușesc, să-ți atrag privirea,
Chiar dacă însăși această-ncercare
Este prea dură și văd că te doare,
Masca, în
Nu te mai recunosc și văd cum dispari
În mulțimea de siniubiri comune
Tuturor și care peste măsură
Te consumă iar din tine rămâne,
Frumoasă mască neînsuflețită,
Doar amintirea, ființă
Tu, te-ai îmbăiat în sălbaticul râu,
Eu, am făcut focul și te-am așteptat
Cu cafeaua fierbinte, nerăbdător,
Să-apari de după cetinile de brazi,
În aspra pătură înfășurată,
În jurul focului să ne
Entuziasmul, încet, încet, l-ai pierdut,
Împietrită stai și-aștepți la fereastră
Clipa când va începe viitorul,
Cu toate că ști că e doar un miraj,
O fata morgana, care dispare
Mereu, în fiece
Te iubesc, tu, înger al răzbunării,
Te aștept cu garoafele în mână,
Nu știu ce-aștept, iar destinu-mi amână
Acel ultim răspuns al întrebării
Dacă mi-am făcut datoria de om.
E deja târziu, nu mai
Cum poți învinge în fața unui zeu?
Demascându-i deplina neputință.
Faraon, ai știut să aduci viața,
Dar nu ai știut să împiedici moartea,
Nici nu ai fost pregătit pentru haos,
Nu ai
Printre dărâmături de cuvinte
Uzurpate, cuvinte-abuzate,
Cuvinte lipsite de substanță,
Neferice vise destrămate,
Suflete caută în disperare
Ieșirea din starea de asediu,
Unde noțiunea de
Seara, care-mi dă impresia de sfârșit,
De pierdere, în neant rătăcire,
Un neasemuit de spaimă fior,
Când vin spre casă orb, prin întuneric,
Când părăsit de spiritele toate,
Întrezăres fereastra
Se încârciumase-ntr-o tavernă
Al Brechtului decepționat Baal,
Bahic, dezlănțuit în cerințe
Sălbatice, obscure; neglijent
Față de iubire, -n ceartă-eternă:
Libertatea de-a exprima
Te zbați, lupți, dar ai pierdut,
Lupta contra zeului disprețuitor,
Ai fost răpită în veșnică uitare.
Frânturi de amintiri, fascicule
De lumină îmi străbat visurile:
Vrei să te caut în hadesuri
Fără speranțe peregrinez în toi de vară spre Assisi,
Pe drumuri pustii și neumblate, pribeag solitar,
Urc Apeninii inundați de praf și sudoare.
Privesc în voie, liber: chiparoși, ce străjuiesc
El stă îngândurat, posac,
Cu spatele la mine, poet sărac:
Sunt încă prea viu pentru el,
El, cel se hrănește cu hoituri.
Îl observ cum întoarce capul,
Brusc, interesat, de
A zilei de-octombrie răcoare
Te obligă în mine, mai tare, să te strângi,
Vântul îți mângâie șuvițele de păr,
Buclele tale blonde pe umărul meu curg,
Trăsura trece cu noi pe alea cu
S-a dovedit robustă-n triste glastre,
Roșie ca sângele, ea strălucește
Pe orice vreme, de-i vară, de-i iarnă,
Chiar de-ar vrea cerul cenușă să cearnă,
Floarea înfruntă totul,
Azi simt că pot picta.
Grădina mânăstirii e mereu în floare,
Tot anul nu există decât un singur anotimp.
Azi sunt la rând irișii.
Trebuie să-mi reușească!
Altfel îmi pierd mințile!
Nu am voie
S-au furișat în adăpostul nopții
Cerșetori, bețivi, drogați,
Zdrențăroși, conduși de o fecioară:
Au așteptat, să se îndepărteze,
Cei ce au cinat în taină și au năvălit în casă,
S-au năpustit la
Icar, căzut în valuri de turcoaz,
Lovești zadarnic cu-aripile largi
Eterna neliniște a mării,
Te zbați în van în mreje de destin
Nu poți să te ridici din nou spre cer,
Cu-ncetul, puterile te