Adrian Nicula

Pe pervaz, florile din glastre, una Câte una, au murit, ai uitat de Ele şi cândva, la un moment dat, ai Observat, că sunt uscate, florile Tale preferate, abandonate De iubirea ta, au pierit, dar

Trei lumânări se târăsc pe malul mării, Lumina exilaților depărtării, Neputincioasă și totuși încă vie, Speranța celor, ce vor urma să vie. Sunteți voi, cei, ce vor răspunde

Cuprinsă de febră, de speranță, simți că trebuie Să-ți eliberezi sufletul și să pui totul pe Hârtie, fără să reflectezi la cele scrise, Lași sufletul să curgă, pana zgârie hârtia Imaculată, care

Mereu înșelați, mereu trădați, de cei, Care ne făceau a crede că sunt zei, Am abandonat apoteozele, Am înțeles, că metamorfozele Etice sunt doar deșarte iluzii, Am obosit să descâlcim

Tu cânți la harfa șiroaielor de ploaie, Când sufletul tău întreg e o văpaie, Voluptoasă, între durere și patimi, Te scalzi în moliciunea propriilor lacrimi. Norii se scurg, îți aduc

Micul Prinț m-a luat de mână, m-a invitat, Să stau cu el măcar un ceas, să ne plimbăm Pe minunatul său tărâm de poveste, Și, ca prin vis am fost purtat în paradis. Împreună călătorim,

Pogoară-Te peste noi, Duhule Sfânt! Vorbește-mi, Dumnezeule vorbește-mi, Nu vreau să aud, ce spun și cred alții Despre Tine, din gura Ta veau să-ascult Fără interpretări, pur, al Tău

Ochii, sub o mască de cretă albă, Nu îndrăznesc să se ridice, nu știu Cum să reușesc, să-ți atrag privirea, Chiar dacă însăși această-ncercare Este prea dură și văd că te doare, Masca, în

Nu te mai recunosc și văd cum dispari În mulțimea de siniubiri comune Tuturor și care peste măsură Te consumă iar din tine rămâne, Frumoasă mască neînsuflețită, Doar amintirea, ființă

Tu, te-ai îmbăiat în sălbaticul râu, Eu, am făcut focul și te-am așteptat Cu cafeaua fierbinte, nerăbdător, Să-apari de după cetinile de brazi, În aspra pătură înfășurată, În jurul focului să ne

Entuziasmul, încet, încet, l-ai pierdut, Împietrită stai și-aștepți la fereastră Clipa când va începe viitorul, Cu toate că ști că e doar un miraj, O fata morgana, care dispare Mereu, în fiece

Te iubesc, tu, înger al răzbunării, Te aștept cu garoafele în mână, Nu știu ce-aștept, iar destinu-mi amână Acel ultim răspuns al întrebării Dacă mi-am făcut datoria de om. E deja târziu, nu mai

Cum poți învinge în fața unui zeu? Demascându-i deplina neputință. Faraon, ai știut să aduci viața, Dar nu ai știut să împiedici moartea, Nici nu ai fost pregătit pentru haos, Nu ai

Printre dărâmături de cuvinte Uzurpate, cuvinte-abuzate, Cuvinte lipsite de substanță, Neferice vise destrămate, Suflete caută în disperare Ieșirea din starea de asediu, Unde noțiunea de

Seara, care-mi dă impresia de sfârșit, De pierdere, în neant rătăcire, Un neasemuit de spaimă fior, Când vin spre casă orb, prin întuneric, Când părăsit de spiritele toate, Întrezăres fereastra

Te zbați, lupți, dar ai pierdut, Lupta contra zeului disprețuitor, Ai fost răpită în veșnică uitare. Frânturi de amintiri, fascicule De lumină îmi străbat visurile: Vrei să te caut în hadesuri

Fără speranțe peregrinez în toi de vară spre Assisi, Pe drumuri pustii și neumblate, pribeag solitar, Urc Apeninii inundați de praf și sudoare. Privesc în voie, liber: chiparoși, ce străjuiesc

El stă îngândurat, posac, Cu spatele la mine, poet sărac: Sunt încă prea viu pentru el, El, cel se hrănește cu hoituri. Îl observ cum întoarce capul, Brusc, interesat, de

A zilei de-octombrie răcoare Te obligă în mine, mai tare, să te strângi, Vântul îți mângâie șuvițele de păr, Buclele tale blonde pe umărul meu curg, Trăsura trece cu noi pe alea cu

S-a dovedit robustă-n triste glastre, Roșie ca sângele, ea strălucește Pe orice vreme, de-i vară, de-i iarnă, Chiar de-ar vrea cerul cenușă să cearnă, Floarea înfruntă totul,

Azi simt că pot picta. Grădina mânăstirii e mereu în floare, Tot anul nu există decât un singur anotimp. Azi sunt la rând irișii. Trebuie să-mi reușească! Altfel îmi pierd mințile! Nu am voie

S-au furișat în adăpostul nopții Cerșetori, bețivi, drogați, Zdrențăroși, conduși de o fecioară: Au așteptat, să se îndepărteze, Cei ce au cinat în taină și au năvălit în casă, S-au năpustit la

Icar, căzut în valuri de turcoaz, Lovești zadarnic cu-aripile largi Eterna neliniște a mării, Te zbați în van în mreje de destin Nu poți să te ridici din nou spre cer, Cu-ncetul, puterile te